Răspuns la rugăciunile unei soţii

Continuare din pagina de Opinii si marturii de familie... necenzurate

Îl iubeam pe Lance atât de mult, încât vroiam ca şi el să mă iubească în acelaşi fel. De ce nu eram de ajuns pentru el? Conduceam maşina cu viteză excesivă, făcând tot ce puteam ca să ţin în şah neliniştea cu privire la jumătăţile de adevăr din ce în ce mai multe, cu privire la privirile lui care hoinăreau, şi la dispariţiile de durată de la întâlnirile sociale.

Timp de zece ani, eu şi Lance am continuat să jucăm şarada unui „cuplu de vis”. „Îmi spune că mă iubeşte”, mă gândeam eu, „şi este cu adevărat un soţ şi un tată bun...”. Eram confuză – şi bucuroasă că nimeni altcineva nu bănuia nimic rău.

De asemenea, bazându-ne pe felul în care familia mea din copilărie se confrunta cu problemele inconfortabile, Lance şi cu mine nu discutam niciodată despre niciuna dintre problemele pe care le avea cu atracţiile faţă de acelaşi sex.

În rarele ocazii în care îmi îngăduiam să mă gândesc la aceasta, credeam că puteam schimba cumva luptele homosexuale ale lui Lance. Poate că dacă aş fi mai atrăgătoare, sau dacă aş arăta mai bine, nu ar mai fi aşa o ispită pentru el. Probabil că faptul că nu eram cea mai feminină femeie din lume nu era nici el de ajutor...

Am ales să mă îngrop în munca mea la o agenţie de sănătate mintală. În timp ce consiliam o femeie să nu îşi ia viaţa, am început să mă gândesc la sinucidere ca o opţiune pentru mine însămi. Dintr-odată, nu am mai putut face ca sentimentele vag chinuitoare să dispară lucrând mai din greu, mai repede, mai mult timp.

Viaţa s-a luminat puţin când am primit o mare avansare la serviciu. Lui Lance îi plăceau călătoriile şi divertismentul, aşa că şi el încântat. Poate că va fi o cale ca să se simtă în sfârşit mulţumit. Dar indiferent ce făceam sau unde mergeam, se părea că întotdeauna căuta altceva; nimic nu era destul de perfect.

Am avut un plan când am luat noua slujbă, dar şi Dumnezeu a avut. Când am ajuns să lucrez alături de o creştină „născută din nou”, am fost îngrozită.

„Ar trebui să o vezi pe acea ciudată a lui Isus de la lucru”, i-am spus lui Lance. „Biroul ei este atât de plin cu plachete cu versete din Scriptură, încât arată ca o librărie religioasă.”

Pe vremea aceea nu îmi puteam imagina să îmi continui viaţa aşa cum era, dar nu vedeam o cale de scăpare. În cele din urmă, Charlene mi-a făcut cunoscut destul din Scriptură, încât am devenit convinsă că exista un Dumnezeu şi că Isus era Fiul Său. Dar, deşi am văzut diferenţa pe care Isus Hristos a făcut-o în viaţa Charlenei, nu puteam crede că va face la fel pentru mine.

După luni de cercetare a sufletului şi în care nu am găsit altă soluţie mai bună decât sinuciderea, în disperare, am îngenuncheat în camera de zi în mijlocul nopţii, şi I-am adresat lui Dumnezeu această provocare: „Ştiu că eşti real pentru că te văd în viaţa Charlenei, dar am nevoie să mi Te arăţi mine. Acum! Ia-mi viaţa şi dă-mi ce are ea”.

Isus a venit imediat în cameră şi m-a luat în braţele Lui. Sentimentul Creatorului universului stând pe canapea cu mine, era nespus de diferit de orice altceva am experimentat vreodată. Timpul s-a oprit în loc când El m-a învăluit într-o minunată senzaţie de dragoste.

Cu toate acestea, pe Lance l-au apucat furiile din cauza noii mele credinţe. „Tipic pentru tine. Atee un minut, iubitoare a lui Isus în următorul minut!” a strigat el, trântind pernele de căpătâiul patului şi lovind cu pumnii în pat.

„De ce eşti atât de supărat? Tot ce am spus a fost...”. M-am auzit răspunzându-i strigând, dar niciun sunet nu mi-a ieşit din gură. Neobişnuit de calmă, stăteam în picioare, privindu-l în timp ce urla prin cameră. Am încercat să înţeleg logica acelei situaţii. De ce era Lance furios? De ce eram calmă sub atac? De ce simţeam ca şi cum altcineva avea dintr-odată controlul asupra mea?

Incidente similare au avut loc în mod repetat în casa noastră, în următorii doi ani. Când Lance nu era înfuriat sau meschin fără motiv, era tăcut ca o piatră. Eram nedumerită şi profund rănită. După zece ani de relaţie călduroasă şi iubitoare, cum de ne-am putut transforma în nişte străini indiferenţi? Da, existase neliniştea homosexualităţii, dar era ascunsă. Acum neînţelegerile erau pe faţă.

Pe cât de îngrozitoare erau zilele cu Lance, nopţile cu Isus erau ceva la care nu aş fi renunţat pentru nimic în lume. Împrejurările mele erau la fel de îngrozitoare a doua zi aşa cum fuseseră în ziua precedentă. Dar prezenţa lui Dumnezeu noaptea făcea ca totul să dispară într-o dulce uitare. Ştiam că dacă Lance devenea creştin, totul va fi bine.

Dumnezeu a răspuns rugăciunilor mele, în timpul unei slujbe la biserică, într-o dimineaţă rece de ianuarie în anul 1987. Lance începuse să meargă cu mine la biserică. În acea dimineaţă, ne închinam, când deodată sanctuarul s-a umplut de o lumină strălucitoare, albă. Prezenţa Domnului era atât de puternică şi a continuat într-o asemenea măsură, încât m-am gândit că sigur că fusesem luaţi sus în cer. Am continuat acest timp incredibil de închinare două ore.

Fără să ştiu, Dumnezeu se atingea de viaţa soţului meu. Lance a spus mai târziu că a simţit o mână pe umăr şi că a auzit o voce blândă: „Te chem acasă. Vreau să părăseşti stilul tău de viaţă şi să fii al Meu. Dar trebuie să alegi astăzi. Nu există o a doua şansă”. Fără ca soţia lui să îl cicălească, sau să supravegheze, sau să controleze ceva, Lance a ales să iubească un Dumnezeu iubitor, în locul homosexualităţii care îl stăpânise atât de mult timp.

Lance nu a părăsit imediat stilul de viaţă homosexual. Nu pot explica pe deplin, dar dorinţa şi hotărârea lui Lance de a se schimba erau atât de evidente în fiecare domeniu al vieţii sale, încât atunci când dădea greş, nu conta pentru mine. Se dovedea demn de încrederea mea în fiecare zi. Minciunile şi absenţele prelungite dispăruseră. Când îi împărtăşeam vreo îndoială cu privire la locul unde era sau cu privire la planurile lui, Lance răspundea cu dragoste şi înţelegându-mi temerile, în loc să se retragă în vechiul lui fel defensiv.

Sunt convinsă că uimitoarea eliberare lipsită de senzaţie a lui Lance din robia homosexualităţii, se datora faptului că Dumnezeu a făcut ca în biserica noastră să existe bărbaţi puternici, care s-au purtat ca nişte adevăraţi prieteni cu el, fără să ştie despre luptele lui. Între lucrarea Duhului Sfânt şi aşteptarea evlaviei în relaţiile din cercul nostru de prieteni, dorinţele homosexuale au dispărut în mod miraculos.

Dumnezeu ne-a chemat în misiunea pentru foştii gay după ce Lance mergea pe cale consecvent de trei ani. Dintr-odată eram confruntaţi cu nevoia de a face publică o parte din vieţile noastre care fusese întotdeauna ascunsă, şi niciunuia dintre noi nu i-a plăcut deloc aceasta. Începând o misiune, am fost obligaţi să ne întoarcem din nou la multe dintre problemele unei relaţii, ca încrederea, căinţa şi iertarea, de care credeam că ne-am ocupat deja.

Dar cum am rămas credincioasă lui Hristos, El a fost credincios. Când plângeam cu alte femei rănite, Dumnezeu a vindecat propriile mele răni, în aceleaşi domenii. Acum, după opt ani, Lance şi cu mine Îl vedem pe Dumnezeu continuând să facă o minune în vieţile noastre. Căsnicia noastră este o mărturie a credincioşiei Lui – şi a puterii Lui de răscumpărare.
Preluat din Contra Curentului