O viata transformata : Ligia Seman - Interviu realizat de Octavian D. Curpas

Continuare din pagina de OPINII

Tragedia divorţului părinţilor mei a lăsat în sufletul meu de copil răni adânci şi a dus la o dezvoltare anormală emoţională. La vârsta adolescenţei, lipsită şi avidă după iubirea maternă, am ajuns să lupt din răsputeri cu mine însămi pentru a mă putea integra în societate, trebuia să lupt cu complexele de inferioritate care se strecuraseră în sufletul meu sensibil. De cele mai multe ori în interiorul meu mă simţeam nespus de înfrântă. Am ajuns chiar, să am o tentativă de sinucidere, când aveam doar patrusprezece ani.
.

Mulţumesc lui Dumnezeu că tot la vârsta adolescenţei, am cunoscut iubirea lui Hristos, singura Iubire Statornică şi Atotcuprinzătoare din Univers. Mâna lui Hristos în a cărui palme sunt săpaţi cei ce-L aleg… această Mână a Celui ce a promis că, chiar dacă o mamă şi-ar uita copilul… El nu Îi va uita pe copii Lui… mângâierea acelei Mâini mi-a atins cele mai sensibile coarde ale fiinţei mele, mi-a vindecat rănile interioare… Braţele acelea aduceau nespus mai multă gingăşie, siguranţă şi pace decât ar fi făcut-o braţele mamei mele după care sufletul meu tânjise.
.

Dumnezeu mi-a dăruit apoi, la o zi după ce am împlinit vârsta de douăzeci de ani pe soţul meu, Timotei, despre care pot spune că este unul dintre cei mai minunaţi soţi din lume. Am putut oferi astfel fetiţelor noastre: Ruth şi Rebeca ambianţa unui cămin în care dragostea şi pacea lui Hristos domnesc. Privind la dezvoltare emoţională corectă a fetiţelor mele, la puterea lor de a lupta şi de a fi învingătoare, sigure pe ele, eu pot vedea pregnant diferenţa între ceea ce eram eu, copil crescut într-un mediu necreştin şi care a suferit consecinţele rupturii unei familii.
.

Din pricina tragediei divorţului, amintirile din anii petrecuţi împreună cu mama, s-au şters din memoria mea. Nu îmi aduc aminte din acei ani decât de ultimele zile când ea mai era în casa noastră. Eram la începutul clasei întâi: stăteam amândouă la acelaşi birou, iar ea îmi dădea peste mâini atunci când greşeam câte un bastonaş sau o literă. Parcă îmi aduc şi acum aminte acea pagină de caiet în care ceneala se amestecase cu lacrimi ce numai conteneau să curgă din ochii mei. Mama rupea pagina, mă lovea peste degete, eu vroiam să nu mai plâng, dar nu mă puteam abţine. Ce bizar: urâsem atât de mult atunci, copil fiind acele momente şi totuşi ele, singure au rămas în creierul meu ca amintiri din copilărie în care apare şi mama.
.

În adolescenţă, adesea mă retrăgeam în camera mea, la biroul acela de care erau legate singurele amintiri cu imaginea mamei de pe vremea cât încă mai eram împreună. Acolo îmi amintesc că atunci când eram tristă din pricina că tatăl meu mă pedepsea, puneam capul pe masă şi plângeam mult… Demult mama numai exista în gândurile mele, locuiam în acelaşi oraş, iar dacă aş fi întâlnit-o nu aş fi recunoscut-o. Acolo la biroul acela îmi aduc aminte că am luat pentru prima dată un caiet în mână şi am început să-mi fac planuri… Mă gândeam: dacă nu am cui spune durerea, am să scriu despre ea… aceasta va fi descărcarea mea emoţională. Aveam impresia că sunt singură pe lume: că nu s-a mai scris vreodată despre copii suferinzi din pricina algerilor greşite ale părinţilor, că eu, copilul atât de îndurerat trebuie să scriu, să spun lumii întregi să nu mai repete asemenea greşeli care aduc atâtea lacrimi şi determină dezvotări emoţionale anormale. Bineînţeles că pe vremea aceea când eram doar o adolescentă de patrusprezece ani ani, nu putea fi vorba să scriu un roman.
.

Am început să scriu poezie. Am debutat când eram în primul an de liceu în anul 1985 la cenaclul literar din oraş unde scriitorul coordonator era deja foarte cunoscut în oraş şi în ţară. A fost o calitate deosebită a lui faptul că sprijinea cu toată inima pe cei în care vedea potenţial. Deşi eram cea mai tânără din cenaclu, m-a ajutat mult pentru a mă lansa în lumea culturală. Mi-a publicat din poezii în reviste literare cunoscute în acea vreme şi astfel am reuşit să obţin şi câteva premii literare de referinţă. Pe atunci vedeam într-o viitoare carieră literară sensul existenţei mele. În sfârşit credeam că găsisem o activitate prin care reuşeam să estompez durerile trecutului, m-i se părea că în împărăţia cuvintelor găsisem un sens al existenţei mele. Dar nu era aşa… Era artă, erau poeţi şi scriitori, mi se repeta mereu că am şansa de a ajunge departe într-o viitoare carieră literară ceea ce mi se părea nemaipomenit atunci… Visurile acestea, refugiul în arta scrisului nu schimbaseră însă nimic în interiorul meu.
.

Între timp, L-am primit pe Hristos în inima mea. De când Îl găsisem pe El, lăsasem în urmă cu multă bucurie tot ceea ce credeam eu pe vremea aceea că este în disonanţă cu voia Lui, dar la cenaclul literar nu putusem să renunţ. Iubeam arta, poezia, îmi plăcea compania celor care îşi propuseseră să cucerească prin cuvinte împărăţia literelor, dar ce trist era faptul că Dumnezeu era cu totul exclus din materializarea gândirii lor. Şi nu doar atât- trăiam în vremea vechiului regim şi se ştia că şansa de a ajunge în vârful pirmidei era rezervată în primul rând acelora care îşi foloseau talentul literar pentru a compune remarcabile ode “conducătorului” şi “patriei”- majoritatea erau compromişi. Am renunţat în final. Am trăit momente foarte grele când a trebuit să anunţ acest lucru scriitorului coordonator. Nu m-a înţeles, credea că nu sunt deplin conştientă de alegerea pe care o fac… După douăzeci de ani, însă, de la acel eveniment, când împreună am fost invitaţi de onoare la o lansare de carte de referinţă, s-a uitat în ochii soţului meu şi a spus: “Să ştii, Tibi, că Ligia în urmă cu douăzeci de ani a făcut cea mai bună alegere.”
.

Ani de zile am văzut în tot ceea ce însemna “creaţie literară” ceva care m-ar desparte de Hristos, de aceea refuzam din start cel mai mic gând de a-mi folosi talentul spre slava lui Dumnezeu. Dar planul lui Dumnezeu era cu totul altul. Printre primele cărţi creştine publicate după revoluţie a fost o carte a pastorului Petru Lascău- “Paşi spre lumină”. Citind prefaţa acestei cărţi, concepută de fratele Iosif Ţon, Dumnezeu mi-a vorbit cu totul special. Citez un pasaj: “Ne aflăm la momentul întoarcerii poporului român spre spiritualitate, spre creştinism. Chemăm tânăra generaţie de credincioşi evanghelici să îndrăznească să se avânte în creaţia literară. După decenii de întuneric şi de urât în literatură, este timpul ca noi, cei ce ne-am format la lumina Cuvântului lui Dumnezeu să aducem din nou frumuseţea în literatură.”
.

Acele cuvinte m-au făcut să înţeleg că uram de fapt şi fugeam nu de arta în sine care înseamnă creativitate - dar a lui Dumnezeu, ci de “urâtul”, de “întunericul” în faţa căruia eu am văzut odinioară artişti remarcabili închinându-se în scopul promovării propriilor nume. Câte frumuseţi erau de adus în literatura creştină românească! Pe vremea aceea nu aveam propriile romane beletristice, decât doar câteva traduse.
.

- Temele conferintelor si seminariilor pe care le tii sunt in general legate de relatiile de familie. Prin aceste eforturi incerci sa readuci multe familii de la tragedie la triumf. Ai intalnit si cazuri particulare pentru care nu ai avut nici un raspuns sau teme pe care preferi sa le ocolesti?
.

- Am suferit atât de mult în copilărie din pricina neînţelegerilor conjugale dintre părinţii mei, dar totodată în relaţia binecuvântată dintre mine şi soţul meu am putut vedea pregnant diferenţa. Prin acestea, Dumnezeu mi-a transmis ceva din ceea ce este special in inima Lui pentru armonia familiei. Acest puls al inimii lui Dumnezeu îmi dă putere şi motivaţie de a fi lucrătoare împreună cu El pentru împrospătarea şi restaurarea binecuvântărilor nespuse pe care El le are pregătite pentru familii. Nu ne este uşor nici unuia dintre noi, cei care suntem căsătoriţi să alegem întotdeauna ceea ce stă la baza unei familii fericite: dragostea agape, dragostea necondiţionată. De ce? Pentru că această dragoste este chiar Dumnezeu şi firea noastră se opune lucrurilor duhovniceşti. Putem vorbi în absolut orice căsnicie de diferenţe între parteneri: construcţia creierului diferită la femei de bărbaţi, constituţia fizică diferită, temperamente distincte - caracteristici inerente de la creaţie şi totodată de diferenţe ca rezultat al educaţiei. Având în vedere aceste diferenţe şi modul cum partenerii încearcă să le depăşească, cred că fiecare familie binecuvântată ar avea extraordinara şi unica ei istorie cum a trecut de la tragedii mici sau mari la splendide triumfuri. Podul de la inima unui partener la celălalt, tragedia micilor neînţelegeri spre triumful unităţii în duh, suflet şi trup nu este uşor de construit, mai ales dacă e lipsa experienţei. În Tit 2:4 Cuvântul lui Dumnezeu ne dă principiul ca femeile cu mai multă experienţă să le înveţe pe cele care au mai puţină experienţă să-şi iubească bărbaţii, copii…
.

Nu îmi aduc aminte să fi fost nevoită să renunţ la slujirea acelor femei care s-au confruntat cu situaţii dificile sau care necesitau o abordare sensibilă şi o emaptie specială. Ca oameni însă, avem limitările noastre şi ar fi absurd să considerăm că putem deţine toate răspunsurile adecvate. Noi suntem lucrători împreună cu Dumnezeu şi dorim ca El să ne folosească la maxim pentru a ne ajuta semenii, dar ultimul cuvânt în orice situaţie de viaţă îl are Suveraniatea lui Dumnezeu. Totodată, dscernământul depinde şi de alegerile fiecărui om.
.

In perioada 26-30 iunie am inteles ca ai participat la o conferinta nationala in Constanta. Care a fost tema acestei conferinte si cum s-a desfasurat acel eveniment?
.

- Când am fost invitată cu ocazia zilei de 8 martie în mai multe biserici din Dobrogea, în inima mea era deja înfiripată viziunea unei conferinţe naţionale, dar aşteptam călăuzirea Domnului pentru locul unde va trebui să se desfăşoare. Am descoperit în femeile din regiune un potenţial extraordinar pentru colaborare. În această viziune nu au fost incluse doar femeile care sunt căsătorite, ci şi femeile singure. Ele sunt o valoare inestimabilă pentru biserica lui Dumnezeu. Un mare număr de scriitori şi psihologi admit faptul că la o femeie, datorită construcţiei creierului ei sentimentul dragostei e mai intens decât la bărbaţi. Deci, aceste femei care Îl au pe Hristos, doar pe El ca Preaiubit au potenţial umitor pentru a sluji cu o abnegaţie totală.
.

Din nefericire însă, această predominată a vieţii interioare a femeilor - afectivitatea, asociată cu stările fiziologice specifice femeilor, creează şi predispoziţii mai mult ca la bărbaţi pentru experimentarea unor emoţii dificile: depresii, anxietate, frică, complexe de inferioritate. Abordarea acestor subiecte în timpul sesiunilor a adus lumină pentru identificarea problemelor şi soluţii bazate pe Cuvântul lui lui Dumnezeu. Tema generală a conferinţei s-a numit Succes fără prăbuşire, dar fiecare zi a avut tema ei specifică inclusă în tema generală: Complexe de inferioritate şi valoare de sine, Deznădejde şi speranţă (singurătate, criza vârstei mijlocii), Teamă şi libertate (frică, depresie, îngrijorare) A fost o lucrare deosebită în echipă. O echipă care am slujit la sesiuni prin învăţătură, am avut deasemenea echipa care s-a ocupat cu consiliere creştină şi consiliere cu vindecare şi eliberare. În fiecare zi, în program am avut incluse şi seminarii (lucrul în grupe mici) - care au fost foarte benefice pentru edificarea învăţăturilor primite în timpul sesiunilor, experimentarea compasiunii, înţelegerii celorlalţi, rugăciune. Deasemenea, în fiecare seară am avut ocazia să ascultăm mărturii zguduitoare.
.

Au participat aproximativ două sute de femei, dintre care treizeci la sută au fost femei necreştine. Am fost uimiţi de lucrarea de restaurare a vieţilor multor femei şi de faptul că multe dintre cele care nu L-au cunoscut pănâ atunci pe Dumnezeu, au plecat acasă cu hotărâri noi. Seminficaţia numelui primei femei: Eva- dătătoare de viaţă descoperă ceeea ce a fost şi este în inima lui Dumnezeu când a creat femeia: să aducă viaţă prin tot ce atinge, prin relaţii, prin copii pe care îi aduce pe lume şi îi educă. Femeia creează atmosfera în familia ei şi în familia lui Dumnezeu. Dacă femeile sunt puternice şi pline de viaţă aşa vor fi familiile şi bisericile.
.

- Revenind acum la pasiunea ta cea mai mare: scrisul. Ce autori te-au călăuzit de-a lungul timpului? Ai avut un model pe care l-ai urmat?
.

- Întrebarea este bine venită pentru că scriitorii prin a căror cărţi mi s-a transmis un mesaj deosebit, mi-au motivat şi insuflat într-o anumită măsură stilul. Din literatura universală aş aminti câţiva scriitori preferaţi: L.Tolstoi, Dostoievski, Turgheniev, Gogol, Hugo, Maxence Van Der Meersch, Theodore Dreiser, Sienkiewicy, Ernesto Sabato, Thomas Hardy. Voi aminti şi câţiva scriitori preferaţi din literatura creştină: Watchman Nee, Derek Prince, Oswald Chambers, Larry Crabb, John Ortberg, Stanley Jones şi Josh Mc Dowell. Capodoperele tuturor acestor scriitori au avut un impact special în viaţa, însă mai mult decât miile de pagini din alte cărţi, am găsit zilnic în Cartea Cărţilor- Biblia, chiar într-un pasaj scurt răspunsuri, motivaţii şi inspiraţii pe care mintea omenească, oricât de strălucită ar fi, nu le poate da.
.

-Ce crezi că le lipseşte în general familiilor din ziua de azi? Dar tinerilor?
.

- Genesa 2:24: “De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, se la lipi de nevastă-sa şi se vor face un singur trup”, ne dă principiile maritale fundamentale: părăsire, alipire şi intimitate fizică. Părăsirea se referă nu doar la procesul de a ieşi din familia de provenienţă pentru a-ţi forma propria familie ci înseamnă a considera alte lucruri sau preocupări mai puţin importante decât partenerul de viaţă. Cuvântul folosit în limba ebraică pentru alipire în textul original este “cheduşin” şi înseamnă aducerea a două corpuri foarte diferite laolaltă şi lipite cu un adeziv foarte puternic. Pentru a se realiza ceea ce include alipirea: acea apropiere şi comunicare în căsnicie astfel încât doi oameni atât de diferiţi să ajungă unul altuia prietenii cei mai buni, “una” în duh, suflet şi trup, adezivul necesar se numeşte TIMP DE CALITATE. În urma statisticilor s-a ajuns la concluzia că principalul motiv de divorţ este lipsa implicării active în viaţa de căsnicie. Trăim într-o lume în care oamenii sacrifică lucruri cu adevărat importante dedicându-şi timpul şi energia activităţilor ce sunt actuale sau stridente cum ar fi: câştigarea banilor, televizorul, calculatorul.
.

În privinţa tinerilor, cred că ceea ce le lipseşte în primul rând sunt relaţiile sănătoase. Specialiştii spun că relaţiile sănătoase reprezintă siguranţa sănătăţii mentale, emoţionale şi spirituale. Singurătatea, complexele de inferioritate, depresiile, probleme legate de sexualitate, răzvrătirea, dependenţele şi multe altele au la origine relaţiile nesănătoase. Relaţiile sănătoase se clădesc pe o comunicare sănătoasă. Din nefericire, comunicarea virtuală (prin computer) care a invadat activităţile tinerilor şi e preferată de adulţi din pricina lipsei de timp, promite mult, dar oferă prea puţin.
.

În perioada adolescenţei, tinerii sunt în căutarea identităţii. Societatea le oferă o grămadă de factori care încearcă să le dea un răspuns. Dacă biserica şi familia nu reuşesc să contracareze puternicele mesaje din exterior, tinerii sunt într-un mare pericol. Un răspuns elocvent pentru ceea ce le poate oferi tinerilor biserica şi familia sunt modelele. Ei sunt în căutare de modele. Au nevoie de modele care să-i atragă, să-i sprijine, să-i ţină aproape şi să-i motiveze pentru alegeri corecte. Cred că, din nefericire mulţi tineri trebuie să dea “dureros” cu capul de pragul de sus pentru că nu au existat în viaţa lor astfel de adulţi.
.

- Ce ne poti spune despre ultima ta carte: “Domnind peste imprejurarile vietii”?
.

- Dacă primele trei cărţi pe care le-am scris au fost romane creştin-psihologice, a patra carte este un sudiu devoţional despre valoare, putere scop şi psihoterapie feminină. Mulţi dintre cititori care s-au familiarizat cu stilul de romancieră, m-au întrebat “Să înţelegem că vei renunţa la romane pentru a scrie de acum încolo cărţi de învăţătură?” Nu aş putea spune că ultima carte înseamnă o schimbare a macazului, ci mai degrabă aş defini aceasta (cu inima plină de recunoştinţă faţă de Dumnezeu!) - o “lărgire a hotarelor”. Slujind femeile românce din ţară sau diasporă mi-am dat seama că aveau nevoi specicifice. Dar noi nu aveam decât cărţi traduse din alte limbi, scrise de femei din alte culturi. Duhul Domnului mi-a pus în inimă dorinţa de a da răspunsuri pe baza Cuvântului scris şi din perspectiva unei femei care a trăit în spaţiul geografic şi cultural al cititoarelor. A trecut deja un an de zile de când am avut lansarea cărţii şi rezultatele sunt foarte încurajatoare. Primim mesaje pozitive din multe locuri din ţară sau diasporă unde femeile o studiază individual sau în grupuri de părtăşie.