Interviu cu Lazar si Magdalena Gog

Continuare din pagina de Opinii

V-ati casatorit inainte sau dupa ce ati mers la Seminar?


Magdalena: Inainte cu doua luni de a merge la Seminar. A facut parte din prima promotie de studenti.Unde ati locuit dupa ce v-ati casatorit?Magdalena: In Cluj, am stat cu chirie la o matusa.

Lazar: Am dorit sa ne mutam in Bucuresti pe perioada Seminarului, dar nu a fost posibil. Politica de atunci controla miscarea maselor. S-a ajuns pana acolo incat nici familia nu era in siguranta. Daca mergeai la scoala iti dadeau o viza flotanta, iar conducerea Cultului Penticostal putea avea dificultati daca faceai vreo miscare fara acordul statului. Numai daca lucrai intr-o institutie publica puteai sa te muti. Daca as fi mers cu sotia, puteam fi prins si trimis acasa. Cu familia nu puteai sa ai domiciliu, iar ca sa stai in chirie, nimeni nu te lua, pentru ca era destul de riscant.

Si ati facut drumul Bucuresti-Cluj periodic?

Lazar: Mai mult in vacanta, pentru ca fratii din conducerea Cultului din acea vreme, desi trebuie apreciati pentru credinta si curajul lor, la capitolul familie au fost mai saracuti. Foarte greu se dadea acceptul sa poti sa iti vizitezi familia.


Magdalena: Imi amintesc ca ambii copii s-au nascut in aceasta perioada. S-a dat o lege cand s-a nascut al doilea copil ca numai tatal poate sa inscrie copilul. Fratele meu a incercat sa faca acest lucru, dar nu a reusit, iar lui Lazar nu i s-a dat acordul sa vina sa inscrie copilul. I s-a spus chiar ca va fi exmatriculat daca o va face. Ne-a fost foarte greu, pentru ca in acea perioada fratii nu intelegeau valoarea vietii de familie.Lazar: A fost o paguba prin invatatura pe care o promovau, pentru ca au inversat prioritatile. Mai intai trebuie sa fie familia, apoi biserica sau lucrarea. Asta a caracterizat Biserica Penticostala din vremea aceea si e trist ca uneori sunt lideri care inca mai promoveaza aceasta invatatura. Cuvantul apostolului Pavel spune ca, daca cineva nu e in stare sa ingrijeasca de familia lui, nu poate sluji in biserica. Acea perioada insa ne-a calit si ne-a facut sa fim aproape unul de celalalt.


Imi dau seama din descrierea dvs. de conditia pastorului din acea vreme. Stiu ca, in calitate de pastor, fratele Gog era plecat mult timp. Cum a fost conditia sotiei de pastor in acea vreme si cum este ea acum? Care sunt bucuriile, frustrarile?


Magdalena: Esti pusa intr-o pozitie foarte dificila, sa indeplinesti si rolul de mama, dar si tata, in acelasi timp. El era mai tot timpul plecat, a fost foarte greu. Acum mi-e rusine de modul in care m-am comportat atunci, pentru ca nu am stiut mai mult. Stiu ca L-am suparat pe Domnul prin atitudinea mea, dar Ii multumesc pentru ca ma aducea cu picioarele pe pamant si-mi arata unde greseam. Mi-am dat seama ca El a investit in noi si ne-a acordat increderea sa fim lucratori impreuna cu El. Acest lucru mi-a dat curajul si rabdarea necesara sa trec peste toate. De la doua luni si jumatate dupa nunta, el a fost mai tot timpul plecat.Din ‘99 pana acum nu am mai fost in Romania; el vine de 3 ori pe an. Eu fac doar bagaje. Si nu merge numai in Romania, ci oriunde sunt romani. Fiind pastor si la biserica Emanuel, este legat si de problemele bisericii de acolo. Nu a fost usor nici pentru mine, nici pentru baieti. Am ajuns pentru o perioada destul de lunga sa-l avem pe Lazar doar in poze. Fiecare dintre noi, inainte de culcare, aveam poza preferata pe care o pupam.Flavius s-a casatorit acum doi ani. Cand avea 24 de ani, mi-a spus ca ii este dor de tata: „Nu trebuie sa faca nimic, vreau doar sa stiu ca este aici, acasa, asta imi da o siguranta!” Asa a fost toata viata de casnicie, cu dorul si asteptarea, cu bucuria revederii si tristetea despartirii.


Cand v-ati casatorit v-ati imaginat acest scenariu al vietii?


Magdalena: Da, dar nu de o asemenea anvergura; ne gandeam doar la Romania. Am crescut intr-o familie numeroasa, intr-un fel, la noi in casa era biserica. Astfel, mi-am dat seama cum e sa fii in slujba Domnului. Duminica erau oalele pline de mancare pentru musafirii care veneau la biserica. Am muncit toata viata. Nu am avut o copilarie sau o tinerete prea usoara. Dar Ii multumesc lui Dumnezeu pentru sotul pe care mi l-a dat. Este o binecuvantare pentru mine. Chiar daca aveam putin timp impreuna, am stiut sa-l pretuim si sa-l petrecem diferit.


Ce v-a motivat sa va sacrificati pentru sot si pentru copii?


Magdalena: Dragostea pentru Domnul si porunca Lui: „Sa ne iubim aproapele.” Am invatat slujirea de la parinti. Chiar de la tata, care a trecut printr-o perioada grea, dar in ciuda acelui eveniment, toti copiii lui slujim Domnului.


Cum ii vedeti pe copii? Doresc sa slujeasca lui Dumnezeu in acelasi fel in care a facut-o tatal lor, intr-o lucrare full-time pentru Domnul?


Magdalena: Eu mi-am dorit si m-am rugat: „Doamne, eu vreau sa Te slujesc impreuna cu copiii mei, nu vreau ca ei sa slujeasca Diavolului.” Asa cum Moise, cand a iesit din Egipt, a spus ca nicio unghie sa nu ramana, am zis si eu ca nimic din casa mea sa nu fie castigat de cel rau. „Sfinteste, Doamne, toata casa mea si tot ce ne apartine.”Acum ei slujesc in biserica, mai ales prin muzica. Cel mare este dirijor de orchestra, si amandoi canta la instrumente. Cel mic nu e casatorit. E trimis de biserica sa predice Cuvantul si este foarte placut in biserica. Cei din conducerea bisericii il apreciaza foarte mult si insista sa mearga la o facultate de teologie, chiar si sotul meu l-a indemnat, dar el inca spune ca doar Domnul trebuie sa ii vorbeasca, altfel nu se duce.Ei au vazut sacrificiul nostru, nu aveam o duminica fara musafiri. Nu am avut prea mult timp pentru ei, si baiatul cel mare a zis ca el nu vrea sa mearga in campul Evangheliei, dar Il iubeste pe Domnul si face tot ce poate pentru El.Pe la 15, 16 ani, pentru prima data am fost plecati amandoi in Romania, iar ei au continuat sa mearga la biserica. Cand ne-am intors, fratii din biserica ne-au spus ca se vede ca baietii Il iubesc pe Domnul, pentru ca nu vin la biserica doar cand suntem acasa, ci si atunci cand lipsim.


Care au fost cele mai importante si grele decizii pe care le-ati luat in calitate de parinti?

Magdalena: Sa-i indrum pe copii pe calea Domnului!Lazar: Am luat multe decizii ca parinti. In primul rand, decizia de a fi o pilda pentru copiii nostri. Ei au vazut lucrul acesta si au incredere in pilda noastra. Apoi, le-am aratat sacrificiul nostru pentru biserica si ei au putut intelege si aprecia lucrul acesta. Le-am aratat dragostea noastra si sunt linistiti in dragostea noastra, incat baiatul cel mare, pe care l-am incurajat sa stea singur si sa-si construiasca o casa separat de noi, a venit dupa un timp la noi cu sotia sa si ne-a spus ca vor sa isi schimbe locurile de munca, sa vina mai aproape de noi. Acest lucru a fost o confirmare a ceea ce am facut pentru ei. Copiii stiu ca miercurea este ziua de post pentru ei si viitorul lor, pentru familie, casatorie si slujire.


Ati luat decizii gresite?


Lazar: Da, cu carul. Cand erau mici ii certam. Toti copiii sunt copii, si copiii de pastor sunt copii. Oamenii se uita cu pretentie la copiii nostri, privandu-i pe copiii nostri sa fie copii. Si ei au acelasi slabiciuni si dorinte ca si ceilalti copii. Ma doare cand membrii din biserica se uita cu invidie la copiii pastorului atunci cand mananca la McDonalds. Este o atitudine de genul: „Vezi ce mananca ei pe banii nostri?” Este o mentalitate injurioasa la adresa lucratorilor lui Dumnezeu, desconsideranta.Cateodata i-am mustrat prea tare. Ei gresesc, pentru ca sunt copii. Dar nu intotdeauna au gresit ei, si atunci am avut taria de a recunoaste lucrul acesta si de a-mi cere iertare. Aceasta a fost o lectie pentru copii. Si sotia a facut la fel. Ne-am rugat cu ei, ne-au iertat, ne-au imbratisat.


In viata de cuplu, care au fost cele mai bune decizii pe care le-ati luat?

Magdalena: Dragostea unuia fata de celalalt.


Lazar: Au fost si momente in care ne-am suparat sau ne-am certat.Magdalena: Nu putem spune ca nu ne-am certat, ca alti pastori. Cei care spun asta mint. Cearta este normala.Lazar: Ne-am certat si ne-am revenit in fire. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Am plans si ne-a fost rusine inaintea lui Dumnezeu, dar transparenta ne-a ajutat. Nu vrem sa parem eroi, suntem oameni normali, suntem acei oameni care dorim sa-L lasam pe Dumnezeu sa ia minusurile, neajunsurile, lipsa de intelepciune ca parinti, sot, pastor si sa ne acopere in sangele lui Hristos.


Care este parerea dvs. despre conferinta de familie?


Lazar: O... Este o initiativa excelenta. Acesta este un lucru bun care l-ati luat din Vest. Faptul ca vin tot mai multi in fiecare an inseamna ca are ecou pozitiv si familiile crestine sunt tot mai curajoase in a-si depasi inhibitiile si prejudecatile: „Noi, crestinii, nu avem nicio problema.”, si sa admita ca inca mai au probleme, se mai cearta, au diferite neajunsuri si au inima deschisa sa depaseasca situatiile de criza.


Au redactat: Corina si Valentin Dedu (revista "Voia lui Dumnezeu in familie")