Contracararea izolării dintre soţi -de Dennis Rainey

Continuare din pagina de Opinii

Îmi mai amintesc că eram mult mai bun la ascuns decât la găsit: nimeni nu mă putea găsi. Dar după o vreme, singurătatea mea întrecea chiar şi bucuria de a şti că îi întrecusem pe tovarăşii mei de joacă. Şi tocmai singurătatea aceasta mă scotea mereu din ascunzătoare.

Tot aşa se întâmplă şi în relaţiile interumane: cei mai mulţi dintre noi ne pricepem mai bine la ascuns decât la găsit. Omenirea ştie să se ascundă foarte bine – doar o face de la începutul vremurilor!

Adam şi Eva s-au jucat primii „de-a v-aţi ascunselea”. Când au intrat în bucluc în grădina Edenului, care a fost primul lucru pe care l-au făcut? Să fugă şi să se ascundă. Mai întâi, s-au ascuns unul de celălalt — folosindu-se de frunzele de smochin. Apoi s-au străduit să-şi mascheze neascultarea, ascunzându-se de Dumnezeu. Dar Dumnezeu i-a căutat şi i-a găsit.

Din acea clipă omul şi-a pus pe faţă o mască, în relaţia sa cu Dumnezeu şi cu ceilalţi oameni şi, în natura fiinţei umane, a devenit ceva firesc să ne ascundem unul de altul.

Dar de ce ne ascundem?

Ne ascundem fiindcă ne este teamă să ne dăm masca jos şi să le îngăduim oamenilor să ne vadă aşa cum suntem cu adevărat. Deoarece ne dorim cu disperare să fim iubiţi şi acceptaţi de ceilalţi, de aceea ne este teamă de respingere. În plus, ne închipuim că ceilalţi ne vor respinge dacă ne vor descoperi defectele.

Unii dintre noi se ascund sub masca realizărilor. Alţii sporovăiesc fără încetare, ascunzându-se în spatele unui stăvilar de vorbe, care îi ţine mereu pe ceilalţi la o oarecare distanţă. Şi mai sunt apoi alţii care au ajuns să stăpânească arta ascunderii de ceilalţi şi reuşesc să concentreze discuţiile asupra altor persoane, nu asupra lor înşişi.

Nu încape îndoială că nici mulţi dintre noi, credincioşii, nu suntem imuni la „sindromul ascunderii”. Este foarte uşor să te îmbraci elegant, să afişezi zâmbetul de duminică şi să stai două ore la biserică, timp în care să cânţi, să te rogi şi să foloseşti câteva clişee verbale... şi să-i determini pe ceilalţi să creadă că umbli aproape de Domnul şi că ai o relaţie excelentă cu soţul sau soţia.

Toţi ne găsim o modalitate proprie de a ne ascunde. De ce? Fiindcă ne închipuim că dacă ne ascundem cum trebuie, nu vom avea de suferit. Problema ştiţi care este? Că Dumnezeu nu ne-a creat ca să ne ascundem!

”De-a v-aţi ascunselea” nu este doar un simplu joc pe care îl jucam când eram copii. Ci ilustrează însăşi istoria noastră: a omenirii care nu încetează să se „ascundă”... şi a lui Dumnezeu, care nu încetează să ne „caute” cu dragoste. Prin Iisus Hristos, El stăruie să ieşim din însingurarea noastră meschină şi păcătoasă şi să ne supunem Lui, Dumnezeului celui viu. El nu vrea să fim despărţiţi de El, ci una cu El!

Iar după aceea, în plin proces de cunoaştere şi iubire a lui Dumnezeu, pe care nu-L putem vedea, El ne invită să ne iubim aproapele, pe care îl putem vedea (1 Ioan 2:9-11). Adevărul este că relaţiile interumane sunt esenţa vieţii. Şi, în afara căsniciei, nicio altă relaţie interumană nu are mai mult de suferit de pe urma „ascunderii”.

Şi, de fapt, ce este căsătoria? Această întovărăşire – cea mai intimă – dintre doi oameni este modalitatea prin care ei caută să se cunoască reciproc şi totodată să se lase cunoscuţi de celălalt. Este tragic faptul că mulţi se căsătoresc ca să nu se mai simtă singuri, dar în scurt timp descoperă că se simt chiar mai singuri decât înainte.

Să ne ascundem sau să ne căutăm?

Cred că 95 % din toate căsniciile suferă de pe urma însingurării şi foarte puţini sunt cei care îşi dau seama cât de disperat de singuri sunt în realitate. Adeseori soţul şi soţia încep să se depărteze unul de celălalt atât de lent încât nici nu-şi pot da seama ce se întâmplă. Apoi, după câţiva ani de ascundere şi de slabă comunicare, îşi dau seama că viaţa lor amoroasă – altădată intensă şi romantică – s-a banalizat. Iată de ce în spatele multor căsnicii aparent reuşite se ascund mai degrabă doi oameni de succes, care se ocupă fiecare de treburile sale – fără a fi nicidecum prieteni şi parteneri de viaţă.

Cum se poate depăşi sindromul ascunderii? Iată câteva idei:

Mai întâi, căutaţi-L pe Dumnezeu împreună, rugându-vă împreună. Egoismul conspiră cu lipsa de rugăciune pentru a alunga unitatea dintre soţi. Dacă îl veţi căuta pe Dumnezeu împreună, veţi observa că nu vă veţi mai ascunde deloc.

La scurt timp după căsătoria noastră în anul 1972, Barbara şi cu mine am început să ne rugăm împreună în fiecare zi. De multe ori, noaptea, spunem doar o rugăciune scurtă: pur şi simplu, mărturisim că Isus Hristos este Domn peste viaţa noastră şi că ne încheiem ziua respectivă supunându-ne Lui. Dar important este... că ne rugăm împreună!

Cred că această disciplină spirituală îmbrăţişată de noi ne-a influenţat în bine căsnicia mai mult decât orice altceva. De ce? Deoarece este tare dificil să te rogi împreună cu cineva pe care eşti furios! Aşa am descoperit că fie ne rezolvăm conflictul şi ne rugăm, fie mergem la culcare furioşi. Aşa se face că mai întâi căutăm să ne înţelegem unul pe celălalt, să ne iertăm reciproc, iar apoi ne rugăm.

În al doilea rând, „căutaţi-vă” unul pe celălalt cu credincioşie. Este firesc să ne ascundem, dat fiind că suntem înrudiţi cu strămoşii noştri din grădina Edenului. Şi încă ceva: nu ne stă în fire să „căutăm”; Dumnezeu este Cel care ne ajută s-o facem.

După cum doi magneţi aflaţi unul lângă altul se resping reciproc, la fel se întâmplă şi cu cei doi soţi: există anumite aspecte în care nu se potrivesc în mod automat. Deoarece cu cât cunoşti mai bine pe cineva, cu atât devii conştient de acele slăbiciuni, obiceiuri sau trăsături de caracter ale sale care te fac să te îndepărtezi de el/ea.

Dar nu vă îngrijoraţi: este firesc. Relaţiile strânse duc la apariţia unui soi de curent magnetic, care vă poate ţine la distanţă unul de altul. Iar dacă nu vă împotriviţi continuu acestui curent, „căutând unde se ascunde” partenerul dv. de viaţă, sunteţi în pericol. Nu-i îngăduiţi să stea ascuns de dumneavoastră – duceţi-vă şi „căutaţi-l”, puneţi mâna pe el/ea! Nu vă lăsaţi conduşi de sentimente şi nu renunţaţi, ci trăiţi prin credinţă şi duceţi-vă şi căutaţi unde se ascunde.

În al treilea rând, căutaţi să înfrângeţi vrăjmaşul împreună. Nu partenerul dumneavoastră de viaţă este duşmanul – nu vă lăsaţi păcăliţi de trucurile Celui Rău. El este cel care vrea să vă ascundeţi unul de celălalt. El nu vrea să-i vadă pe credincioşi că-şi soluţionează conflictele. El vrea să fim dezbinaţi, slăbiţi şi să ne luptăm unul cu altul – în loc să ne luptăm cu el. Duşmanul nostru este un mincinos şi un amăgitor, iar atunci când ne izolăm, el ne poate străpunge zidurile de apărare şi ne poate convinge de orice.

Există vreun aspect al căsniciei dumneavoastră în care vă simţiţi ispitiţi să vă respingeţi soţul sau soţia? De unde credeţi că vă vin aceste gânduri?

Să nu uitaţi niciodată că vă aflaţi într-un război! „Căsnicia nu se desfăşoară într-un loc romantic, precum un balcon, ci pe un câmp de luptă."

Să ne cuibărim unul într-altul!

Şi la noi acasă copiii se joacă „de-a v-aţi ascunselea”, dar pe dos! Un copil se ascunde, iar ceilalţi şapte se străduiesc să-l găsească. Iar cine îl găseşte pe cel ce se ascunde, în loc să strige „Te-am văzut!”, se strecoară în linişte lângă el şi stau ascunşi împreună.

Jocul continuă astfel până ce un singur copil a mai rămas să-i caute pe cei ascunşi. Şi ştiţi cum este? Foarte iute descoperi că este o mare linişte în casă şi că ai rămas singurul care-i caută pe toţi ceilalţi! De obicei chicotele şi râsetele înfundate ale celor şapte copii ascunşi în cadă sau sub masă îi dau de gol unde s-au ascuns. Şi când în sfârşit şi ultimul copil îi găseşte pe ceilalţi, parcă ar fi o petrecere de familie – râsete, îmbrăţişări, un adevărat vacarm.

Este o imagine a relaţiei perfecte din căsnicie şi familie. În loc să îngăduim unuia dintre noi să se izoleze, am face bine să mergem după el, să ne cuibărim unul într-altul şi să râdem împreună. Tu cum joci „de-a v-aţi ascunselea”? Eşti mai bun la ascuns? Sau ţi-e teamă că vei fi găsit? Dacă doi oameni îl au în viaţa lor pe Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos, atunci ei au cea mai mare nădejde că vor putea ieşi din întuneric şi vor putea fi găsiţi, cunoscuţi şi acceptaţi de partenerul de viaţă.

Într-adevăr, în zilele noastre este nevoie de credincioşi care sunt pe deplin dedicaţi lui Iisus Hristos şi care doresc să se „caute” unul pe altul întreaga viaţă.

Traducerea şi adaptarea: Alina Petrescu (Family Life)