Continuare din pagina de Resurse crestine pentru familieA. Circumstanţele divorţului
Cazul se referă la o femeie care nu mai are trecere înaintea soţului pentru că a descoperit ceva ruşinos la ea (literal, un lucru gol, sau goliciune). Înţelesul exact al expresiei „ceva ruşinos” (erwat dabar) este neclar şi din această cauză textul a devenit un subiect controversat între rabini şi teologi. Unii susţin că erwat dabar se referă la imposibilitatea de a avea copii, sau la un lucru dezgustător ca în Deuteronomul 23:13, iar alţii, la imoralitatea sexuală. Este greu de argumentat în favoarea poziţiei că textul se referă la adulter deoarece în Leviticul 20:10 şi Deuteronomul 22:22-24 se stabileşte condamnarea la moarte, şi nu divorţul ca pedeapsă pentru adulter.[3]
În Vechiul Testament sunt menţionate mai multe situaţii în care divorţul este interzis: un bărbat care necinsteşte o fată fecioară (Deuteronomul 22:28-29), sau acuzaţia falsă a unui soţ că soţia lui nu a fost fecioară la căsătorie (Deuteronomul 22:13-19). Se pare că în cazul erwat dabar, divorţul nu era interzis. De aici, unii comentatori au tras concluzia că atât divorţul, cât şi recăsătorirea sunt permise de Dumnezeu.[4] Textul nu aprobă recăsătorirea femeii care a fost abandonată de primul soţ şi acest lucru reiese clar din expresia că femeia „s-a pângărit” prin a doua căsătorie. Cuvântul „pângărit” (tame) înseamnă „a deveni necurat”. Cuvântul este folosit în Leviticul 18:20 şi Numeri 5:13-14 pentru a descrie necurăţia rezultată din adulter. În Deuteronomul 24:4, acest cuvânt (tame) descrie relaţia dintre femeia divorţată şi al doilea soţ ca fiind adulter.[5] Acest lucru este clar afirmat de Domnul Isus în Marcu 10:11-12: „El le-a zis: «Oricine îşi lasă nevasta, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte faţă de ea; şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte.»”
B. Interzicerea recăsătoririi
Punctul principal al acestui text se referă la o situaţie specifică de recăsătorire. Un bărbat nu se poate recăsători cu fosta lui soţie dacă între timp aceasta a intrat într-o altă relaţie de căsătorie. Chiar şi în cazul în care al doilea soţ divorţează sau moare, femeia nu se mai poate întoarce la primul soţ. O asemenea relaţie este descrisă ca „o urâciune înaintea Domnului” şi aduce vinovăţia păcatului peste ţară (Deuteronomul 24:4). Această urâciune a fost unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a adus judecata Lui peste popoarele cananite care au locuit în ţara promisă înaintea evreilor (Leviticul 18:24-25). Reglementarea din Deuteronomul 24:1-4 are ca scop oprirea poporului de la păcate care spurcă ţara promisă.[6]
C. Observaţii
În Deuteronomul 24 Moise nu instituie divorţul, ci introduce măsuri legislative pentru a limita răul moral şi social rezultat din îndepărtarea omului de planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie. Unii comentatori se întreabă de ce Moise nu a interzis categoric divorţul. Răspunsul îl aflăm de la Domnul Isus în Matei 19:8: „Din pricina împietririi inimii.” Oamenii care s-au împietrit faţă de planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie, nu mai vor cu niciun chip să se întoarcă la standardul absolut al lui Dumnezeu. Este important de subliniat însă că, în Vechiul Testament, Dumnezeu nu-Şi abandonează planul, ci limitează consecinţele păcatului şi pregăteşte omenirea pentru venirea Domnului Isus.
Cazul se referă la o femeie care nu mai are trecere înaintea soţului pentru că a descoperit ceva ruşinos la ea (literal, un lucru gol, sau goliciune). Înţelesul exact al expresiei „ceva ruşinos” (erwat dabar) este neclar şi din această cauză textul a devenit un subiect controversat între rabini şi teologi. Unii susţin că erwat dabar se referă la imposibilitatea de a avea copii, sau la un lucru dezgustător ca în Deuteronomul 23:13, iar alţii, la imoralitatea sexuală. Este greu de argumentat în favoarea poziţiei că textul se referă la adulter deoarece în Leviticul 20:10 şi Deuteronomul 22:22-24 se stabileşte condamnarea la moarte, şi nu divorţul ca pedeapsă pentru adulter.[3]
În Vechiul Testament sunt menţionate mai multe situaţii în care divorţul este interzis: un bărbat care necinsteşte o fată fecioară (Deuteronomul 22:28-29), sau acuzaţia falsă a unui soţ că soţia lui nu a fost fecioară la căsătorie (Deuteronomul 22:13-19). Se pare că în cazul erwat dabar, divorţul nu era interzis. De aici, unii comentatori au tras concluzia că atât divorţul, cât şi recăsătorirea sunt permise de Dumnezeu.[4] Textul nu aprobă recăsătorirea femeii care a fost abandonată de primul soţ şi acest lucru reiese clar din expresia că femeia „s-a pângărit” prin a doua căsătorie. Cuvântul „pângărit” (tame) înseamnă „a deveni necurat”. Cuvântul este folosit în Leviticul 18:20 şi Numeri 5:13-14 pentru a descrie necurăţia rezultată din adulter. În Deuteronomul 24:4, acest cuvânt (tame) descrie relaţia dintre femeia divorţată şi al doilea soţ ca fiind adulter.[5] Acest lucru este clar afirmat de Domnul Isus în Marcu 10:11-12: „El le-a zis: «Oricine îşi lasă nevasta, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte faţă de ea; şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte.»”
B. Interzicerea recăsătoririi
Punctul principal al acestui text se referă la o situaţie specifică de recăsătorire. Un bărbat nu se poate recăsători cu fosta lui soţie dacă între timp aceasta a intrat într-o altă relaţie de căsătorie. Chiar şi în cazul în care al doilea soţ divorţează sau moare, femeia nu se mai poate întoarce la primul soţ. O asemenea relaţie este descrisă ca „o urâciune înaintea Domnului” şi aduce vinovăţia păcatului peste ţară (Deuteronomul 24:4). Această urâciune a fost unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a adus judecata Lui peste popoarele cananite care au locuit în ţara promisă înaintea evreilor (Leviticul 18:24-25). Reglementarea din Deuteronomul 24:1-4 are ca scop oprirea poporului de la păcate care spurcă ţara promisă.[6]
C. Observaţii
În Deuteronomul 24 Moise nu instituie divorţul, ci introduce măsuri legislative pentru a limita răul moral şi social rezultat din îndepărtarea omului de planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie. Unii comentatori se întreabă de ce Moise nu a interzis categoric divorţul. Răspunsul îl aflăm de la Domnul Isus în Matei 19:8: „Din pricina împietririi inimii.” Oamenii care s-au împietrit faţă de planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie, nu mai vor cu niciun chip să se întoarcă la standardul absolut al lui Dumnezeu. Este important de subliniat însă că, în Vechiul Testament, Dumnezeu nu-Şi abandonează planul, ci limitează consecinţele păcatului şi pregăteşte omenirea pentru venirea Domnului Isus.
--------------------------------------------------------------------------------
[1] Carl Laney, „No Divorce”, p. 21.
[2] Carl Laney, „No Divorce”, pp. 21, 22.
[3] Carl Laney, „No Divorce”, p. 22.
[4] Walter C. Kaiser, Jr. Toward Old Testament Ethics, Zondervan, Grand Rapids, 1991, pp. 200-202.
[5] Carl Laney, „No Divorce”, pp. 22, 23.
[6] Walter C. Kaiser, Jr, Toward, pp. 202, 203.
va urma
Sursa : Paul Negrut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu