Continuare din pagina Resurse crestine pentru familieb) Versetele 2-6 abordează relaţiile dintre soţ şi soţie în contextul datoriei conjugale. Căsătoria este instituită de Dumnezeu, şi apostolul Pavel clarifică modul în care funcţionează familia. Căsătoria este monogamă şi heterosexuală: „fiecare bărbat să îşi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei” (v. 2). În acest model de căsătorie fiecare este obligat să-şi îndeplinească datoria de soţ sau de soţie în contextul dăruirii reciproce. Abuzul sau refuzul conjugal sunt incompatibile cu învăţătura biblică (vv. 3, 4). Abstinenţa conjugală este îngăduită doar în timpul de post şi rugăciune stabilit de comun acord de soţ şi soţie (v. 5). Pretinsa spiritualitate unilaterală a unui partener în detrimentul armoniei conjugale este neacceptabilă. În acest context, trebuie amintită situaţia actuală când din cauza migraţiei economice, foarte multe familii trăiesc separat perioade îndelungate de timp, încălcând astfel învăţătura biblică privitoare la relaţia dintre soţ şi soţie.
c) În versetele 8 şi 9, apostolul revine la tema celibatului ca modalitate de viaţă pentru credincioşii necăsătoriţi şi pentru cazurile de văduvie când aceşti credincioşi sunt hotărâţi să se dedice total în slujba Evangheliei. Din perspectiva lui Pavel, celibatul nu trebuie considerat ca un faliment în găsirea partenerului de viaţă, ci ca pe o oportunitate de slujire în lucrarea Evangheliei. În Efeseni 5, Coloseni 3 şi 1 Timotei, Pavel explică planul lui Dumnezeu cu familia şi cu văduvele tinere care sunt sfătuite să se căsătorească. Se impune însă precizarea că văduvele pe care Pavel le sfătuieşte să se căsătorească sunt cele cărora le-au murit soţii.
d) În versetele 10-11 Pavel enunţă porunca Domnului privind interzicerea divorţului: „Nevasta să nu se despartă de bărbat” (v. 10) „şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta” (v. 11). Pavel interpretează porunca Domnului în termenii indisolubilităţii căsătoriei. F. F. Bruce face următoarea precizare: „Pentru un soţ creştin sau o soţie creştină divorţul este exclus de legea lui Cristos: aici Pavel nu trebuie să-şi exprime propria poziţie datorită faptului că hotărârea Domnului în această problemă este clară.”[3] Trebuie subliniat faptul că din prezentarea pe care Pavel o face învăţăturii lui Cristos în legătură cu viaţa de familie lipseşte „excepţia” din Matei 19:9.[4] Laney susţine că acest lucru are doar două posibile explicaţii: 1) Pavel nu are cunoştinţă despre o învăţătură a lui Cristos care să permită divorţul sau 2) clauza pentru divorţ din Matei 19 nu este valabilă pentru Biserica dintre neamuri.[5] Indiferent care variantă este preferată, Pavel recunoaşte că într-o lume căzută şi imperfectă divorţul este o realitate. Ce cale pot urma credincioşii care au călcat porunca lui Dumnezeu cu privire la căsătorie? Pavel precizează că în urma divorţului, credinciosul are numai două posibilităţi: prima, să rămână pentru totdeauna singur (ne-recăsătorit), sau a doua, reconcilierea cu partenerul. Gordon Fee precizează: „Soţia care s-a întâmplat să divorţeze nu poate folosi starea ei prezentă de femeia necăsătorită ca o scuză pentru a se căsători cu altcineva.”[6] Respectarea acestei învăţături lasă calea deschisă spre reconciliere între soţii separaţi pentru tot restul vieţii lor. O recăsătorire închide uşa împăcării, reîntoarcerii la legământul dintâi la cea (sau cel) care este singura soţie (soţ) legitimă în faţa lui Dumnezeu.
În concluzia acestui paragraf, învăţătura lui Pavel se poate rezuma în felul următor: 1) Domnul porunceşte celor căsătoriţi să nu divorţeze. 2) Dacă au încălcat această poruncă, atunci au doar două posibilităţi: singurătatea sau reconcilierea. În abordarea pastorală, apostolul Pavel nu este adeptul teologiei şi practicii care sacrifică revelaţia divină pentru pretinsa fericire a celor care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu.
--------------------------------------------------------------------------------
[1] John Stott, de exemplu, a ales celibatul pentru a se putea dedica în totalitate propovăduirii Evangheliei.
[2] P. Patterson, The Troubled Triumphant Church, Wipf and Stock Publishers, Eugene, OR:, 2002, p. 110.
[3] F. F. Bruce, Paul: Apostle of a Heart Set Free, Grand Rapids, Eerdmans, Grand Rapids, 1977, p. 167.
[4] Pentru clarificarea excepţiei din Matei 5:32 şi 19:9, vezi Paul Negruţ, „Căsătorie, Divorţ, Recăsătorire” în Creştinul Azi, 4/2002 (79), pp. 6, 7.
[5] J. Carl Laney, „No Divorce & No Remariage” în Divorce and Remarriage: Four Christian Views, H. Wayne House, ed., IVP, Downers Grove, IL., 1990, p. 41.
[6] Gordon D. Fee, The First Epistle to the Corinthians, Eerdmans, Grand Rapids, 1987, p. 295.
c) În versetele 8 şi 9, apostolul revine la tema celibatului ca modalitate de viaţă pentru credincioşii necăsătoriţi şi pentru cazurile de văduvie când aceşti credincioşi sunt hotărâţi să se dedice total în slujba Evangheliei. Din perspectiva lui Pavel, celibatul nu trebuie considerat ca un faliment în găsirea partenerului de viaţă, ci ca pe o oportunitate de slujire în lucrarea Evangheliei. În Efeseni 5, Coloseni 3 şi 1 Timotei, Pavel explică planul lui Dumnezeu cu familia şi cu văduvele tinere care sunt sfătuite să se căsătorească. Se impune însă precizarea că văduvele pe care Pavel le sfătuieşte să se căsătorească sunt cele cărora le-au murit soţii.
d) În versetele 10-11 Pavel enunţă porunca Domnului privind interzicerea divorţului: „Nevasta să nu se despartă de bărbat” (v. 10) „şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta” (v. 11). Pavel interpretează porunca Domnului în termenii indisolubilităţii căsătoriei. F. F. Bruce face următoarea precizare: „Pentru un soţ creştin sau o soţie creştină divorţul este exclus de legea lui Cristos: aici Pavel nu trebuie să-şi exprime propria poziţie datorită faptului că hotărârea Domnului în această problemă este clară.”[3] Trebuie subliniat faptul că din prezentarea pe care Pavel o face învăţăturii lui Cristos în legătură cu viaţa de familie lipseşte „excepţia” din Matei 19:9.[4] Laney susţine că acest lucru are doar două posibile explicaţii: 1) Pavel nu are cunoştinţă despre o învăţătură a lui Cristos care să permită divorţul sau 2) clauza pentru divorţ din Matei 19 nu este valabilă pentru Biserica dintre neamuri.[5] Indiferent care variantă este preferată, Pavel recunoaşte că într-o lume căzută şi imperfectă divorţul este o realitate. Ce cale pot urma credincioşii care au călcat porunca lui Dumnezeu cu privire la căsătorie? Pavel precizează că în urma divorţului, credinciosul are numai două posibilităţi: prima, să rămână pentru totdeauna singur (ne-recăsătorit), sau a doua, reconcilierea cu partenerul. Gordon Fee precizează: „Soţia care s-a întâmplat să divorţeze nu poate folosi starea ei prezentă de femeia necăsătorită ca o scuză pentru a se căsători cu altcineva.”[6] Respectarea acestei învăţături lasă calea deschisă spre reconciliere între soţii separaţi pentru tot restul vieţii lor. O recăsătorire închide uşa împăcării, reîntoarcerii la legământul dintâi la cea (sau cel) care este singura soţie (soţ) legitimă în faţa lui Dumnezeu.
În concluzia acestui paragraf, învăţătura lui Pavel se poate rezuma în felul următor: 1) Domnul porunceşte celor căsătoriţi să nu divorţeze. 2) Dacă au încălcat această poruncă, atunci au doar două posibilităţi: singurătatea sau reconcilierea. În abordarea pastorală, apostolul Pavel nu este adeptul teologiei şi practicii care sacrifică revelaţia divină pentru pretinsa fericire a celor care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu.
--------------------------------------------------------------------------------
[1] John Stott, de exemplu, a ales celibatul pentru a se putea dedica în totalitate propovăduirii Evangheliei.
[2] P. Patterson, The Troubled Triumphant Church, Wipf and Stock Publishers, Eugene, OR:, 2002, p. 110.
[3] F. F. Bruce, Paul: Apostle of a Heart Set Free, Grand Rapids, Eerdmans, Grand Rapids, 1977, p. 167.
[4] Pentru clarificarea excepţiei din Matei 5:32 şi 19:9, vezi Paul Negruţ, „Căsătorie, Divorţ, Recăsătorire” în Creştinul Azi, 4/2002 (79), pp. 6, 7.
[5] J. Carl Laney, „No Divorce & No Remariage” în Divorce and Remarriage: Four Christian Views, H. Wayne House, ed., IVP, Downers Grove, IL., 1990, p. 41.
[6] Gordon D. Fee, The First Epistle to the Corinthians, Eerdmans, Grand Rapids, 1987, p. 295.
Sursa : Paul Negrut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu