Trebuia acum să ne împărţim cu mai multă grijă sarcinile de peste zi. Să preluăm activităţile ei, fiindcă ea nu se mai putea ridica din pat. Gătitul, spălatul, cumpărăturile, statul la cozi, îngrijirea celor mici, curăţenia casei, toate trebuiau asigurate.
În privinţa însănătoşirii Ei, eram - din nou - la cheremul credinţei. Ne-am rugat să nu o ia de la noi! Ne-am rugat să îi mai îngăduie o vreme, să mai avem cui spune “Mamă!” Însă ştiam că răspunsul nu putea veni de la medicii care depuseseră armele… Totul depindea de intervenţia Lui miraculoasă şi de voia Lui suverană.
Atunci s-a întâmplat că a venit în familia noastră un om al lui Dumnezeu. El a intrat împreună cu tata în camera în care zăcea mami pe pat şi au stat de vorbă multă vreme, apoi s-au rugat pentru însănătoşirea ei.
Când omul acela al lui Dumnezeu a deschis Biblia, pasajul care-i stătea în faţa ochilor era cel din Isaia 38. Iar în versetul 5, scria aşa:
Du-te şi spune lui Ezechia: “Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: ‘Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale.’”
De neînţeles, de neconceput, dar omul acela i-a spus apoi mamei exact aşa:
- Dumnezeu a ascultat rugăciunile noastre şi ale copiilor şi va face pentru tine ce a făcut pentru Ezechia!
Apoi şi-a luat haina şi a plecat.
Am dat buzna în camera părinţilor, iar când tata ne-a spus ce s-a întâmplat acolo, ne-am privit unii pe alţii îndelung, fără să putem îngăima două vorbe. Am rămas nemişcaţi, într-o tăcere contemplativă, în care, de o parte, Îi mulţumeam lui Dumnezeu pentru promisiunea Lui, pentru promisiunea că mami va mai primi cadou 15 ani - aşa am “tradus” noi vestea pe înţelesul nostru -, iar, de altă parte, ne ispitea necredinţa, fiindcă mami nu părea să se simtă deloc mai bine după ce omul acela al lui Dumnezeu plecă de lângă patul ei.
***
Şi totuşi, mami s-a făcut bine, s-a ridicat de pe patul de suferinţă şi a continuat să ne poarte de grijă, să ne asculte ofurile, să ne înveţe, sa ne mustre, să ne gătească bunătăţile pe care numai ea le ştia găti şi să ne oblojească atunci când eram bolnavi.
Au mai urmat fraţii cu numerele 14, 15 şi 16… Până s-a (de)săvârşit pătratul perfect!
***
Şi a venit 19 ianuarie. Sora mea cu ochii mari, albaştri a împlinit 15 ani.
Iar câteva zile mai târziu, pe 29 ianuarie, inima mamei a încetat să mai bată. Cadoul de… 15 ani s-a săvârşit şi el.
Pomenirea ei se vrea o mărturie in aeternum. Despre oamenii exemplari trebuie să scriem. Iar Ea a fost încă un mod uimitor al Lui de a ne şopti la ureche că ne iubeşte!
În privinţa însănătoşirii Ei, eram - din nou - la cheremul credinţei. Ne-am rugat să nu o ia de la noi! Ne-am rugat să îi mai îngăduie o vreme, să mai avem cui spune “Mamă!” Însă ştiam că răspunsul nu putea veni de la medicii care depuseseră armele… Totul depindea de intervenţia Lui miraculoasă şi de voia Lui suverană.
Atunci s-a întâmplat că a venit în familia noastră un om al lui Dumnezeu. El a intrat împreună cu tata în camera în care zăcea mami pe pat şi au stat de vorbă multă vreme, apoi s-au rugat pentru însănătoşirea ei.
Când omul acela al lui Dumnezeu a deschis Biblia, pasajul care-i stătea în faţa ochilor era cel din Isaia 38. Iar în versetul 5, scria aşa:
Du-te şi spune lui Ezechia: “Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: ‘Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale.’”
De neînţeles, de neconceput, dar omul acela i-a spus apoi mamei exact aşa:
- Dumnezeu a ascultat rugăciunile noastre şi ale copiilor şi va face pentru tine ce a făcut pentru Ezechia!
Apoi şi-a luat haina şi a plecat.
Am dat buzna în camera părinţilor, iar când tata ne-a spus ce s-a întâmplat acolo, ne-am privit unii pe alţii îndelung, fără să putem îngăima două vorbe. Am rămas nemişcaţi, într-o tăcere contemplativă, în care, de o parte, Îi mulţumeam lui Dumnezeu pentru promisiunea Lui, pentru promisiunea că mami va mai primi cadou 15 ani - aşa am “tradus” noi vestea pe înţelesul nostru -, iar, de altă parte, ne ispitea necredinţa, fiindcă mami nu părea să se simtă deloc mai bine după ce omul acela al lui Dumnezeu plecă de lângă patul ei.
***
Şi totuşi, mami s-a făcut bine, s-a ridicat de pe patul de suferinţă şi a continuat să ne poarte de grijă, să ne asculte ofurile, să ne înveţe, sa ne mustre, să ne gătească bunătăţile pe care numai ea le ştia găti şi să ne oblojească atunci când eram bolnavi.
Au mai urmat fraţii cu numerele 14, 15 şi 16… Până s-a (de)săvârşit pătratul perfect!
***
Şi a venit 19 ianuarie. Sora mea cu ochii mari, albaştri a împlinit 15 ani.
Iar câteva zile mai târziu, pe 29 ianuarie, inima mamei a încetat să mai bată. Cadoul de… 15 ani s-a săvârşit şi el.
Pomenirea ei se vrea o mărturie in aeternum. Despre oamenii exemplari trebuie să scriem. Iar Ea a fost încă un mod uimitor al Lui de a ne şopti la ureche că ne iubeşte!
Sursa : Lumea adam(a)ica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu