Înfruntând cele mai mari temeri ale mele - de Willa Medinger

Continuare din pagina de Opinii si marturii de familie... necenzurate

Chiar înainte de acel timp, am ajuns să-L cunosc pe Isus în mod personal. Într-o noapte am avut o viziune. Eram în mijlocul oceanului într-o barcă, şi L-am văzut pe Domnul în apă. El tot îmi spunea să sar şi eu am zis: „Ştii că sunt îngrozită de apă. Nu pot s-o fac”. Şi El a spus: Te voi prinde Eu”.

În cele din urmă am sărit şi îmi amintesc că m-am scufundat mult timp. Apoi Isus m-a prins şi m-a scos din apă. Cred că Domnul mă pregătea pentru viitor. Tot nu aveam idee despre implicarea sexuală a lui Alan cu alţi bărbaţi.

Dar la şase luni după acea viziune, viaţa a devenit un iad pentru Alan şi pentru mine. El nu era capabil să se deprindă cu mine pe niciun plan. Mă simţeam din ce în ce mai distrusă ca persoană.

Au trecut câţiva ani, apoi un prieten de-al nostru care era homosexual a venit să stea cu familia noastră. Răspunsul meu când aflam că cineva avea o problemă era să mă duc la bibliotecă şi să iau orice carte pe care o găseam despre acel subiect – apoi mă apucam să „pun în ordine” persoana.

Aşa că am început să citesc aproximativ zece cărţi despre homosexualitate. În timp ce citeam, am început să realizez că în viaţa lui Alan existau deja condiţiile pentru factorii homosexualităţii. A fost foarte dificil pentru mine să accept aceasta, dar a devenit evident pentru mine că homosexualitatea era o problemă în viaţa lui Alan. Dar nu l-am înfruntat niciodată cu privire la acest lucru. Poate că îmi era teamă să nu-l pierd. Şi n-am vorbit cu nimeni despre ceea ce bănuiam. Am avut această cunoaştere în inima mea timp de cinci ani, dar n-am exprimat-o faţă de nimeni. Dumnezeu a fost singurul cu care comunicam pe deplin sincer în toţi acei ani.

Dumnezeu mi-a arătat că nu Se putea ocupa de Alan pentru că insistam să-l protejez de durere. Spuneam: „Pot să am grijă de el mai bine decât Dumnezeu”. Numai la o lună după ce m-am hotărât cu adevărat să I-l dau pe Alan Domnului, viaţa lui a fost complet schimbată.

S-a întâmplat pe 26 noiembrie 1974. Înainte ca Alan să plece la o întâlnire de rugăciune unde L-a primit pe Isus Hristos în viaţa lui, mi-a spus: „Spune-mi la revedere. N-ai să mai vezi niciodată această persoană”. Când a venit în noaptea aceea acasă, am ştiut că se întâmplase ceva. Când soţul tău nu te-a atins de doi ani, apoi vine după o întâlnire de rugăciune şi aleargă după tine, ştii că este o schimbare!

I-a luat câteva zile lui Alan să realizeze cât de mare fusese vindecarea lui. A descoperit că nu mai vroia să fumeze sau să bea. Era diferit chiar şi cu copiii. Dar cea mai mare schimbare a fost cât de mult s-a îndrăgostit de mine.

Aproximativ o lună mai târziu, Alan a venit la mine şi a spus că vrea să vorbim. Puteam vedea că era foarte îndurerat. Când a început să vorbească, i-am zis: „Ai fost gay, nu-i aşa?” A fost complet uimit: nu avea idee că ştiam.

După acea discuţie, au început să iasă la suprafaţă emoţii despre care nu aveam idee că existau înlăuntrul meu. Mă simţeam ca o nebună care bătea câmpii. Emoţia primară a fost furia. Obişnuiam să plâng ca Dumnezeu să mi-o ia, dar a devenit şi mai intensă.

Într-o duminică, după biserică, am venit acasă şi sentimentele erau de necontrolat. L-am prins pe Alan şi l-am lovit cu amândoi pumnii, strigând: „Te urăsc! Te urăsc!” A fost în stare să stea acolo, înţelegând că Dumnezeu îngăduia în sfârşit ca aceste lucruri urâte să iasă din mine.

Apoi m-am prăbuşit pe canapea într-o apatie extenuată cam trei ore. Când m-am sculat, m-am simţit altfel de cum mă simţisem de ani de zile. Dar furia a continuat să se reverse din mine. Am simţit de asemenea o mare dificultate în relaţia noastră sexuală.

Dar Dumnezeu a început să mă vindece. Începutul călătoriei către plinătate era să aflu cine eram. Când eram fată, am devenit ce vroia mama mea. Apoi m-am căsătorit cu Alan şi am devenit ce vroia el. Dar nu m-am găsit niciodată pe mine însămi.

Aşa că am început să-L ascult pe Dumnezeu, căutând să-mi găsesc identitatea în El. Când El a şoptit inimii mele cine eram, mi s-au umplut ochii de lacrimi. Lucrurile pe care le spunea erau atât de minunate. Era atât de iubitor şi încurajator. Aşa a început să iasă la iveală persoana pe care Dumnezeu a creat-o înlăuntrul meu.

Apoi au urmat unele dintre lucrurile cel mai greu de făcut, ca a-i spune lui Alan când eram supărată, când mă supăra ceva ce făcuse, când mă simţeam singură. A trebuit să-l înfrunt cu sinceritate, să mă opresc din a face din el şi din nevoile lui centrul vieţii mele. Întotdeauna fusesem o persoană care făcea pe placul oamenilor, făcând lucruri pe care nu vroiam să le fac, pentru ca alţii să creadă că sunt minunată.

Am început să-l iubesc pe Alan cum am început să mă iubesc pe mine însămi. În cele din urmă m-am putut raporta la soţul meu ca la un bărbat. Nu mai trebuia să-l privesc ca pe băieţelul meu. Nu trebuia să-l controlez, să-l păzesc de a fi vulnerabil. Întotdeauna îmi fusese teamă de bărbaţii masculini, dar acum nu-mi mai este teamă.

Lucrurile care s-au schimbat la Alan sunt lucrurile pe care le iubesc cel mai mult la el. Acum îmi place să fiu femeie, să am un soţ care mă provoacă să fiu o persoană cât pot de bună.

Trebuie să vă spun despre un alt lucru frumos pe care ni l-a dat Domnul. În 1976 am rămas însărcinată. Doctorul ne-a avertizat solemn cu privire la riscul de a naşte la 40 de ani. Pierdusem două sarcini, dar a fost o sarcină ideală, de la început la sfârşit. Alan a fost cel mai minunat soţ în acest timp: m-a ajutat la fiecare pas, şi am simţit intens dragostea lui. Nu-mi pot aminti un timp mai fericit în toată viaţa mea.

Când s-a născut Steven, a fost albastru timp două minute. Dar anestezistul l-a făcut să respire şi creierul nu i-a fost afectat în niciun fel. În inima mea, L-am auzit pe Dumnezeu spunând: „Nu trebuie să te mai temi niciodată”. Fiul nostru era un semn pentru mine că Alan nu se va întoarce niciodată la stilul lui de viaţă anterior.

Astăzi fiul nostru este la colegiu şi este lider creştin în campus. Înfăţişarea, vocea şi purtarea lui amintesc toate de Alan. Suntem aşa de mândri de el. De fiecare dată când mă uit la el, îmi amintesc de marea minune pe care a făcut-o Dumnezeu în căsnicia mea. Atât timp cât El are controlul viţii mele, ştiu că nu am de ce să mă tem.

Willa Mendiger este cunoscută pe plan naţional drept consilier şi învăţătoare talentată pentru membrii de familie care se luptă să se ocupe de cineva drag care este gay. Soţul ei, Alan, este fondator şi fost director al Regeneration [Regenerare], o misiune membră a Exodus, din Baltimore, MD, SUA.
Preluat din Contra Curentului