Bun venit !

Christian Fish/Cross Ai ajuns pe o pagina anexa - extensie la cele 4 pagini principale administrate de Familia Crestina!

20080305

Educatia copiilor - de LUIGI MITOI

Continuare din pagina de RESURSE

Cea mai sigură cale de a pregăti copiilor o viaţă prea grea şi lipsită de linişte, este să le pregătim o copilărie prea uşoară şi lipsită de responsabilităţi.
Ce să înţeleagă un copil de la părinţii care nu pot fi prezenţi sau punctuali la biserică, timp în care sunt prezenţi şi punctuali în alte lucruri nespirituale?
Ce să înţeleagă un copil de la părinţii care nu au bani pentru biserică, dar au aşa de mulţi bani pentru atâtea lucruri pe care mai apoi le numesc trecătoare?
Dacă copiii noştri sunt într-adevăr importanţi pentru noi, dacă educaţia este într-adevăr importantă pentru ei, atunci ar trebui să punem aceste două lucruri importante împreună. Naşterea copiilor ne obligă să-i creştem şi creşterea ne obligă să-i educăm pentru că educaţia face diferenţa dintre copiii buni şi copiii răi. Educaţia însă nu-şi atinge scopul, dacă nu este însoţită de exemplul personal.
Filosofiile contemporane care influeţează copiii sunt umanismul care promovează confortul, evoluţionismul care promovează necredinţa, libertinajul care promovează păcatul, ignoranţa care promovează prostia, materialismul care pormovează mândria...
Nu există onoare mai mare decât să punem cu bucurie în alţii ceea ce noi am învăţat cu lacrimi într-o viaţa.
****

Faptul că în orice cultură copiii şi tinerii sunt un factor important, este evident de-a lungul istoriei umane. Mântuitorul Şi-a arătat dragostea şi El Însuşi mărturiseşte despre importanţa copiilor - în familie, societate şi Biserică.
Nici un trib sau naţiune nu poate supravieţui mult timp, fără să-şi ducă mai departe valorile spirituale, morale, culturale... predându-le copiilor şi copiilor copiilor lor.
Astăzi societatea cheltuie multă energie şi resurse pentru copii, tineri, dar adevărata investiţie în vieţile lor ar trebui să fie dragostea, manifestată prin comunicare, afecţiune şi asigurarea unei educaţii complexe şi solide pentru sufletul şi mintea lor. Ei au nevoie de tandreţe, înţelegere, învăţătură, ceea ce numai adulţii le pot oferi. Cea mai vulnerabilă categorie umană în faţa răului sunt tinerii şi copiii. Deseori, familia trece prin Valea Plângerii cu un copil neascultător, pentru că mutilările făcute de păcat sunt mai tragice decât cele făcute de boli sau accidente.
Neascultarea unui copil poate căpăta foarte multe forme - de la simpla neglijare a sfaturilor părinteşti, până la “fuga de acasă”. Simplul fapt că un tânăr merge la şcoală, biserică, este inteligent şi frumos, nu este garanţia suficientă că el nu va fi luat de “valul lumii” şi lovit de stâncile vieţii, de care poate fi zdrobit pentru totdeauna. Excesul sau criza de autoritate, lipsa de înţegere şi comunicare, lipsa de educaţie permanentă, neglijarea sau, dimpotrivă, dominarea sunt câteva dintre motivele care conduc la falimentul multor tineri în relaţia cu familia, Biserica, Dumnezeu.
Neascultarea şi rebeliunea unui tânăr sunt mesajul prin care el încearcă să comunice propria disperare şi derivă. Prin atitudinea lor de neascultare, ei îşi pedepsesc părinţii, încercând să-i manipuleze cu suferinţa pe care le-o provoacă. Pe de altă parte, neascultarea tânărului este manifestarea dureroasă cu privire la adevărata atmosferă a familiei, o declaraţie publică a ceea ce se întâmplă în ascuns.
Toată această durere poate fi evitată prin aşezarea permanentă a copilului sub efectul educaţiei biblice, sub prezenţa divină a Mântuitorului Isus Hristos. Nu le facem un bine copiilor noştri atunci când le permitem să iasă de sub efectul educaţiei biblice, doar pentru faptul că atmosfera este exigentă sau pentru motivul că “astăzi” s-au schimbat regulile de educaţie. Dumnezeu a spus că aceste reguli sunt: ”pentru voi, copiii voştri şi copiii copiilor voştri”. La performanţa unei vieţi trăite lângă Dumnezeu nu se poate ajunge fără un proces dificil şi anevoios de urmare a Evangheliei şi a Celui care S-a supus în totul voinţei divine, făcând din întreaga Lui viaţă umană expresia ascultării şi dedicării.

Niciun comentariu: