Continuare din pagina de Opinii
Da, acest lucru este bine de ştiut înainte de căsătorie, poţi spune, dar dacă un credincios cu bună ştiinţă se căsătoreşte cu un necredincios sau ei sunt căsătoriţi ca şi necredincioşi şi unul din soţi se întoarce la Domnul? Păi, două lucruri sunt sigure. Mai întâi, jugul nepotrivit nu pune sub nici o formă, deoparte, legământul căsătoriei lor. Un legământ este un schimb de jurăminte / promisiuni care pot fi revocate numai dacă legământul este rupt dincolo de a mai putea fi reparat.
Biblia învaţă că un jug nepotrivit în el însuşi nu rupe jurământul căsătoriei. „Dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. Şi dacă o femei are un bărbat necredincios, şi voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei” (1 Corinteni 7:12, 13).
În al doilea rând, la fel cum un măgar şi un bou prinşi împreună nu sunt capabili să are în linie dreaptă, tot aşa şi soţii necredincioşi încearcă cu forţa să-l aducă pe celălalt aproape fără să reuşească.
Faptele vorbesc mai tare decât cuvintele
Deci, dacă eşti frustrat din cauza încercării tale nereuşite de a face pe soţul sau soţia ta să împărtăşească noua viaţă pe care ai găsit-o, aici este cuvântul care te va elibera nu din jugul căsniciei, ci de luptele inutile: tot ce ai de făcut este să îţi împlineşti rolul biblic în căsnicie şi Dumnezeu va face restul. Responsabilitatea ta faţă de soţ (soţie) rămâne cea de la început: să iubeşti şi să preţuieşti în orice împrejurare.
Biblia spune în Efeseni 5:33: „Încolo fiecare dintre voi să-şi iubească nevasta ca pe sine însuşi; şi nevasta să se teamă de bărbat.” Poţi să ai pace pentru că Domnul deja lucrează pentru tine. El este mult mai puternic decât orice ai putea spune pentru a-ţi converti soţul sau soţia, lucrând prin unirea mistică în trup despre care Biblia ne învaţă: „De aceea va lăsa va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va alipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică) ” (Efeseni 5:31-32).
De aceea Pavel a putut vorbi despre sfinţirea soţului şi soţiei, a fi sfinţi, unul faţă de celălalt: „Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi” (1 Corinteni 7:14).
Cu alte cuvinte, nu mai încerca să îţi schimbi soţia sau soţul, schimbare care cauzează conflict în casa ta, ci începe să crezi că se va întâmpla un miracol. Dumnezeu va lucra la convertirea soţului sau soţiei prin tine, dar mai mult prin acţiunile tale decât prin cuvintele tale. De fapt, Dumnezeu ar prefera să facă acest lucru fără cuvintele tale. „Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără Cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere” (1 Petru 3:1-2).
O femeie s-a certat cu soţul ei luni de zile pentru că a obiectat la dorinţa ei de a aduce acasă câţiva prieteni creştini pentru a ţine un grup de rugăciune. Dar, într-o zi, a citit în Biblie că a fost planul lui Dumnezeu pentru soţul ei să fie autoritate spirituală. I-a spus soţului ei că acest grup de rugăciune este foarte important pentru ea, dar că va respecta dorinţa lui. Spre surprinderea ei, următoarea săptămână, pe când se pregătea să meargă la grupul de rugăciune care se ţinea în casa unei prietene, soţul ei a spus că vrea să meargă cu ea. Acesta a fost începutul luării deciziei sale de a-L urma pe Isus.
Lasă-ţi soţul (soţia) în mâna lui Dumnezeu
Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt să schimbe soţul (soţia) tău (ta). Tu nu-i poţi converti. Numai Duhul Sfânt poate face acest lucru, deoarece credinţa este iraţională pentru mintea naturală: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nimeni nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte” (1 Corinteni 2:14).
Numai Dumnezeu poate convinge oamenii să creadă. Deci lasă-ţi soţul (soţia) în mâna lui Dumnezeu şi permite-I Duhului Sfânt să lucreze. Responsabilitatea ta este să fii un martor credincios; nu doar să spui adevărul ci să-l trăieşti. Lasă ca viaţa lui Hristos din tine să răspândească acea dragoste care te va aduce pe tine şi pe soţul tău (soţia ta) în acea sfântă uniune pe care Dumnezeu a hotărât-o pentru căsnicia ta. Pentru soţii, a fi un martor credincios înseamnă a respecta rolul soţului tău ca şi cap al familiei, a fi supusă autorităţii lui. „Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile” (Efeseni 5:22-24).
Pentru soţi, înseamnă a te da pe tine însuţi soţiei fără a avea o devoţiune egoistă, amintindu-ţi că sunteţi una, aşa cum Hristos este una cu Biserica: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea ... Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica” (Efeseni 5: 25, 28, 29).
Un bărbat care a mers singur la o serie de servicii evanghelice L-a acceptat pe Hristos ca şi mântuitor personal şi a dorit ca soţia lui să împărtăşească aceeaşi experienţă. El a citit în Biblie că soţiile ar trebui să se supună soţilor lor. Acest lucru, a gândit el, i-a dat dreptul să-i comande soţiei să meargă cu el la una din aceste întâlniri, chiar dacă ea trebuia să anuleze o invitaţie la cină. Ea s-a supus dorinţei soţului, dar nu a avut o stare receptivă când s-a dus la acel serviciu! Mai târziu, după multe discuţii cu soţia lui, bărbatul a fost convins de Duhul Sfânt că credinţa nu este ceva ce poate fi constrâns şi dorinţa de a-şi împărtăşi credinţa cu ea nu i-a dat autoritatea să o calce în picioare. A lăsat-o în grija Domnului şi şi-a îndeplinit responsabilitatea de soţ, iubind-o aşa cum Hristos iubeşte biserica. Ca rezultat, la puţin timp după aceea, soţia lui L-a acceptat pe Isus ca Mântuitor personal.
Doresc respect, nu ceartă
Aşa cum chemarea ta este de a respecta poziţia partenerului şi de a-l (o) iubi şi preţui şi copiii sunt chemaţi să-ţi onoreze partenerul de viaţă. Este foarte ispititor să îţi permiţi să arăţi subtil copiilor dezaprobarea faţă de partenerul necredincios şi astfel să-i subminezi autoritatea. Ajută-ţi copiii să înţeleagă că şi ei trebuie să fie martori credincioşi pentru părintele necredincios prin respectul şi dragostea pe care o au faţă de el (Efeseni 6:1,2).
Evită autocompătimirea
Una dintre cele mai subtile căi prin care Satan poate să distrugă credinţa ta de martor este să te ispitească să porţi pică sau să nutreşti sentimente de autocompătimire. A medita asupra sentimentelor de persecuţie îţi pot fura ajutorul Duhului Sfânt. Mărturiseşte şi pocăieşte-te de orice amărăciune, resentimente sau neiertare şi primeşte curăţirea lui Dumnezeu. Apoi mulţumeşte Domnului pentru harul şi iertarea Sa. Chiar dacă nu ar trebui să-ţi arăţi dezamăgirile în ce priveşte necredinţa partenerului, ar trebui să împărtăşeşti sentimentele şi întrebările pe care le ai cu un consilier creştin sau un slujitor care are înţelepciune în problemele spirituale şi relaţii de familie respectate. În timp ce te dedici Domnului zilnic, poţi spune împreună cu Psalmistul: „Aceasta este ziua, pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!” (Psalm 118:24).
A aduce împreună
Poţi mulţumi lui Dumnezeu pentru toate victoriile, fie ele chiar şi mici. Acest exerciţiu al rugăciunii va zidi în spiritul tău speranţa de care ai nevoie pe termen lung. Păstrează-ţi speranţa. Când partenerul tău ajunge să împărtăşească credinţa ta în Isus Hristos – ce victorie! Acolo unde Duhul Sfânt este în control, este o mare speranţă pentru relaţii ideale, între tine, partenerul tău şi familie, pe care Dumnezeu le are în minte.
Preluare din Viata spirituala
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu