Continuare din pagina de Opinii si marturii de familie Urma o pauza. Asteptam foarte interesati sa vedem ce vroia sa spuna.
- La ce va referiti întreba aproape soptit sotia mea.
- Ce vreau sa-ti spun n-o sa afli la nici una din lectiile despre nastere. Interesul nostru era trezit de-a binelea.
- Adica? întreba nerabdatoare Marinela.
- Vreau sa-ti spun ca rolul de mama îti va provoca o schimbare afectiva vesnic deschisa, ca o rana, si vei deveni pentru totdeauna vulnerabila.
- Puteti explica mai pe larg? insista Marinela.
- Sigur, cu placere. De exemplu, nu vei mai citi niciodata un ziar fara sa te întrebi: „Ce s-ar fi întâmplat daca acela ar fi fost copilul meu?” Fiecare accident, fiecare nenorocire de care vei auzi, te va hartui cu adevarat.
- Ma speriati, zise Marinela. Eu taceam.
- Ma uit cât de frumos esti îmbracata si câta bunatate si frumusete raspândesti prin zâmbetul si privirea ta, iar peste ani vad cum calitatea de mama, te va reduce la postura primitiva de ursoaica ce-si ocroteste puiul.
- Chiar asa doamna! ma îngrijoreaza ce aud.
- Peste câtiva ani, un strigat disperat de „mami”, te va face sa scapi pe jos cel mai grozav tort, sau cel mai scump vas de cristal, si asta fara sa eziti un moment.Eram linistit. Vorbea frumos si interesant straina.
Dupa o scurta pauza, Marinela întreba:
- Asta se întâmpla în toate cazurile?
- Tuturor mamelor adevarate. Ne privea blând, straina doamna.
- Ce profesie ai? întreba doamna.
- Sunt asistenta medicala. Pe mine nu ma întreba nimic si nu ma baga în seama.
- Oricât ai investi în formarea ta profesionala, cariera îti va fi tulburata de calitatea de mama.
- As putea sa angajez pe cineva sa-mi aiba grija de copil, replica cu destul curaj Marinela.
- Poti sa o faci, dar, într-o zi tocmai când vei participa la o sedinta, sau vei asista la o operatie, te vei gândi la, cât de dulce miroase bebelusul tau, si vei folosi fiecare gram de disciplina interioara, ca sa nu alergi acasa, sau la telefon, sa te asiguri ca totul este bine cu copilul tau. Deciziile tale zilnice nu vor mai face parte din rutina.
Nu departe de banca pe care ne aflam, pe o alta alee, chiar în fata toaletelor din Cismigiu, un copil tipa cât îl tineau plamânii si încerca sa scape din mâna mamei. Priveam câte trei spre locul cu pricina. Baietelul, care nu avea mai mult de cinci ani, reusise sa se elibereze si se oprise nedumerit în fata toaletei pentru barbati.
- Vezi în ce dilema e mamica aceea, pentru ca pustiul ei nu mai vrea sa foloseasca toaleta fetelor? întreba zâmbitoare doamna. Priviti-o cum se framânta si se gândeste!
- La ce? întreba soptit sotia mea.
- Ea pune în balanta identitatea de sex a fiului ei, independenta lui si posibilitatea ca in toaleta sa stea la pinda un psihopat, iar ea nu poate intra acolo. Priveste-o cum se gândeste de doua, de trei ori! Tu nici nu stii acum, ca trebuie s-o faci.- Asa este, zise Marinela. Si-apoi vad ca si talia ei este cam larga.
- Asta nu e chiar o problema, zise straina. Important e ca, odata fiind mamica, viata care acum pare asa de pretioasa pentru tine, dupa ce vei avea un copil, ai da-o într-o clipa ca sa-ti salvezi vlastarul.
- Adica nu voi mai dori sa traiesc?
- Din contra, vei dori sa ai o viata lunga, dar nu pentru tine, ci ca sa-ti vezi copilul realizându-se. In ce priveste aspectul fizic, pentru care vad ca esti grijulie ,as vrea sa nu uiti ca orice cicatrice de la operatia de cezariana, sau urmele întinderii pielii pe burtica, vor deveni însemne de onoare.
- Am o întrebare, o întrerupse sotia mea.
- Spune! zise scurt straina.
- Cu barbatul acesta ce se va întâmpla? si arata spre mine. Pe el îl iubesc acum cel mai mult pe lume, iar dumneata ne faci preziceri nelinistitoare. Mâna sotiei trecea delicat si tandru prin parul meu batut de vânt.
- Poti iubi mult mai mult un barbat care are grija sa pudreze poponelul copilului cu talc si care nu ezita sa se joace cu fiul sau cu fiica lui. Te vei îndragosti din nou de sotul tau, din motive pe care acum le consideri total lipsite de romantism.
- Si... nu-i frumos?
- Ba da. Si vei avea si un alt fel de prietenii. Atunci te vei atasa repede de toate femeile care lupta cu disperare sa puna capat razboaielor, prejudecatilor si sofatului în stare de ebrietate.
- Cred ca de pe acuma sunt o pacifista înraita, zise Marinela încercând sa însenineze atmosfera.
- Si daca veti avea mai mult de un copil, schimbarile sunt si mai evidente.
- Cum ar fi …? întreba Marinela.
- De exemplu: curând va trebui sa înveti sa tai friptura si în alte farfurii, sau sa numeri picatelele de pe prajituri sa vezi daca sunt egale pentru toti pruncii. Va trebui sa stii sa închei un contract cu fiecare copil care l-a facut pe al tau sa plânga. Ai sa stapânesti arta de a pune prajiturile preferate pe farfurie fara sa le atingi.
- Sa fim altruisti, învatam zi de zi, sau poate e mai mult ? a întrebat Marinela.
- Mult mai mult. Când copilul tau va vomita ai sa-ti faci repede mâinile caus, fara sa te gândesti. Vei avea timp sa te epilezi doar pe un picior si-o sa te ascunzi în baie ca sa fii o clipa singura. O sa te obsedeze faptul ca fiul tau se agata disperat de tine în primii ani, apoi o sa te doara ca se grabeste sa plece, fara sa se mai uite înapoi dupa ce si-a luat „La revedere!”. Si... daca ar fi doar atât...! Nici nu banuiesti de câte ori, în lipsa de apa, ai sa folosesti saliva proprie, ca sa-l speli pe copil pe fata! De multe ori o sa te trezesti încheind o discutie cu: „Pentru ca sunt mama, de-aia”.
- Cam întunecata perspectiva !zise Marinela.
- Ca sa îndepartezi definitiv banuiala ca am vrut sa fiu pesimista, as vrea sa pot sa-ti descriu nespusa fericire când îti vei vedea copilul luptându-se sa faca primii pasi, când îl vei auzi spunând primele cuvinte inteligibile. As vrea sa te pot face sa auzi râsul gângavit al copilului tau când va atinge prima data blana moale a unui mielusel. As vrea sa gusti aceasta bucurie, care mi-e atât de reala încât ... ma doare adânc.
Noi eram impresionati, iar straina avea lacrimi în ochi. În aerul racoros al parcului îmi era asa de cald!
- Relatia dintre mine si sotul meu va capata alta culoare ? întreba Marinela.
- Sigur o sa fie altfel.
- De ce ?
- Pentru ca, somnul va va fi întrerupt de tipatul bebelusului. Dimineata va va gasi obositi si veti continua sa petreceti ore lungi cu îngrijirea lui. De multe ori veti fi apasati de sentimentul de vinovatie, crezând ca nu va descurcati destul de bine. Vor creste tensiunile financiare. În casa va fi mai multa neorânduiala. Veti avea simtamântul ca nu mai aveti libertate. Va trebui sa va schimbati prietenii, subiectele de discutie, veti citi alte carti si veti învata retete culinare noi.
- Pare cam întunecata perspectiva…
- N-ai sa regreti niciodata calitatea de mama, a zis straina ridicându-se în picioare.
Ne-am ridicat si noi, si ne-am prins mâinile formând un cerc. A început sa se roage pentru mine, dar mai ales pentru sotia mea si... pentru toate femeile care dau din întâmplare peste aceasta, cea mai sfânta dintre chemari.
- Mergeti! ne-a zis straina, aveti mult timp de strabatut.Simteam nevoia s-o întreb cine este. Vroiam sa stiu daca e o crestina sau... doar o mama. N-am apucat, pentru ca Marinela pornise deja. Am pasit greoi pe alee. Dupa câtiva pasi am întors capul s-o mai vad odata. Banca era singura, iar un vârtej se nastea în frunzele din fata ei.
***
A fost o seara tacuta. Nu ne spuneam nimic. Fiecare avea gândurile lui si rataceam în timpuri nenascute.
- As vrea sa mergem la pastorul nostru sa stam de vorba cu el, a zis într-un târziu sotia mea...
Am adormit în seara aceea hotarâti sa mergem la pastor.
Ocazia s-a ivit peste câteva zile. Eram voiosi si bine dispusi, deschisi pentru orice discutie si în acelasi timp înfometati sa aflam cât mai multe despre subiectul numit „Calitatea de parinte”.La poarta bisericii, m-am întâlnit surprinzator cu un fost coleg de liceu. Era plin de întrebari si dornic sa afle cât mai multe despre mine. Îl chema Sergiu. În liceu era un tip greu de abordat. Era cam salbatic. Nu discuta cu nimeni despre sine. Toti îl ocoleau ca sa nu se complice cu el. Era totdeauna trist si nemultumit. Îl poreclisera „tristul”. Îmi marturisise de doua ori ca vrea sa se sinucida. Eram cam surprins acum sa-l vad în viata. De cum m-a vazut s-a înseninat, cum nu-l mai vazusem altadata.
- Ce faci Sergiu? l-am întrebat vesel .
- Ce sa fac mai, bine, am facut un baiat.
- Serios? i-am zis.
- Da, ma, sunt fericit la culme.Eram de-a binelea surprins. Daca si „tristul” era fericit, ca are un copil... atunci merita cercetata problema!
Marinela mi-a facut propunerea sa mearga înainte la întâlnirea cu pastorul, iar eu sa vin dupa ce închei discutia cu colegul din anii trecuti. Asa am facut.
Când am batut la usa biroului, sotia mea se angajase deja în discutii asupra subiectului nostru. Am salutat si m-am asezat ascultând.
Când am batut la usa biroului, sotia mea se angajase deja în discutii asupra subiectului nostru. Am salutat si m-am asezat ascultând.
- Dragii mei, viata voastra abunda în noutati legate de universul acesta al familiei.
- Da asa este, a raspuns Marinela.
- Multe cupluri îsi doresc sa aiba copii...
- Si noi ne dorim, l-am întrerupt eu.
- Ma bucur, dar... nu e destul sa doresti, nu-i destul sa lasi natura sa-si urmeze cursul firesc...
- Vreti sa ne sugerati ca ar mai trebui sa amânam problema aceasta? Nu avem vârsta potrivita? Omul s-a uitat cu întelepciune la mine. Stia ca eu aveam 28 de ani, iar sotia 23 de ani. A trecut elegant peste ironia mea.
- Doresc sa va asigurati ca sunteti pregatiti pentru schimbarile care vor aparea în caminul vostru odata cu sosirea primului copil. Acest „musafir micut” provoaca uneori adevarate crize în viata tinerilor parinti.
Urma o pauza pâna când eu zisei:
- Înca mai banuiesc sugestia dumneavoastra ca sa renuntam la ideea de a avea copii.
- Nu, reactiona prompt pastorul. Copiii sunt o mare bucurie, o „mostenire de la Domnul”. Cei ce hotarasc sa aiba copii si sunt pregatiti emotional si material, trebuie încurajati sa-i aiba. Dar este important sa stiti ce înseamna sa fii parinte.
- Nu este destul ca eu am absolvit Institutul Teologic, iar sotia mea este asistenta medicala? am întrebat dorind sa aud: „a, da, voi da, voi sunteti în regula, eu la altii ma refeream...”. Pastorul m-a privit, folosindu-si iarasi întelepciunea si-a zis blând si hotarât:
- Dragii mei, a fi parinte nu înseamna a fi meserias. A fi tata pentru copilul tau este mult mai mult decât a fi pastor, a fi mama înseamna mult mai mult decât a administra tratamente medicale. Cunoasteti cazul lui Noe din Biblie?
- Da, dar... ce anume?, întrebai eu nedumerit.
- Ca pastor si evanghelist, Noe n-a câstigat pe nimeni pentru corabie, dar ca tata si ca sot si-a salvat familia. A fi parinte înseamna a fi ca Dumnezeu în iubire si fapta. Asa ca, pregatiti-va, deoarece „bebelusul” nu vine singur, aduce cu el multe schimbari si provocari.
- Cum ar fi …? întreaba sotia mea ca si când nu ar fi auzit destule.
- Lista e lunga, dar sa amintesc romantismul la care ati visat când v-ati cunoscut si ati început sa faceti planuri împreuna. Aveti multe asteptari, este adevarat?
- Da, zisei eu.
- Amintiti-va câte excursii ati planuit, câti munti sa urcati, câte nopti sa adormiti pe malul marii ascultând simfonia apelor, cum sa va aranjati sufrageria, sau alte planuri la fel de frumoase. N-ati uitat nu?
- Nu, am raspuns amândoi de o data.
- La multe dintre ele veti visa pâna le veti uita.
- Oare?! am întrebat eu mirat.
- Foloseste bine timpul prezent, frate! îmi zise pastorul încercând sa ne descreteasca fruntile.
- De ce ne aratati doar „partea întunecata a lunii”?
- Pentru ca trebuie sa stiti ca exista.
- Dar care este cea mai mare problema la care trebuie sa faca fata doi tineri parinti? întreaba hotarâta si cu stapânire de sine sotia mea.Dupa ce se gândi un timp, scarpinându-se în barbie, pastorul zise:
- Cred ca educarea si instruirea copiilor. Aceasta sarcina grea si nevoioasa genereaza deseori tensiune si neîntelegeri între mama si tata.
- De ce? Ce se întâmpla?
- Uneori tatii reproseaza mamelor ca îngaduie prea mult copilului. Mamele se plâng ca tatii sunt prea duri si militarosi. Alteori acuzatiile sunt inverse.
- De ce nu se înteleg?
- Pentru ca au asteptari si conceptii diferite în ceea ce priveste educatia.
- Nu era bine sa le discute înca din timpul prieteniei? am dat si eu un sfat.
- În timpul logodnei tinerii sunt foarte optimisti si sunt încrezatori în ei, neacceptând ca nu vor depasi din mers astfel de probleme. Ei se gândesc la „partiturile” din familiile lor.
- Am înteles, zisei eu. Dar care este totusi secretul în educarea copiilor?
- Ne-ati promis secretul în educatie, ceru si sotia mea.
- Da, am promis. Urma o pauza dupa care pastorul zise: Soro draga, vrei sa dai o educatie buna fetei tale? Vrei sa cresti în întelepciune pe fiul tau?
- Da vreau, raspunse surprinzator de curajos sotia mea.
- Atunci … trebuie sa faci ceva în mod desavârsit. Si tacu.
- Ce sa fac? sopti sotia mea.
- Iubeste-l pe tatal lor! Urma o alta tacere.
- Atât? sparse linistea sotia mea.
- Oh, dar asta-i cât viata, cât universul tau. Copii tai vor fi fericiti sa traiasca si sa creasca în aceasta iubire. Aici se cuprinde toata legea educatiei copiilor tai.Se întoarse brusc spre mine si ma întreba fixându-ma.
- Frate vrei sa fii un tata bun si întelept pentru copii tai? Vrei sa faci din fata ta o „mireasa” a cerului si a pamântului? Vrei ca fiul tau sa fie un „voievod” pentru lume si cer? Vrei sa faci din copii tai o cununa de bucurie pentru anii timpurii si târzii?
- Da, vreau, am bânguit eu.
- Atunci cere de la Dumnezeu întelepciune sa stii a le iubi mama. În asta se cuprinde „toata legea si profetii” educatiei.
- Atât? bânguii eu.
- Crezi ca e putin? întreaba repede pastorul.
- Nu, vroiam sa spun: atât de mult?
- Da, atât cât trebuie.Urma o tacere în care simteam ca abia acum înteleg ce urma sa se întâmple în viata mea. Niciodata nu privisem cu atâta grija si maturitate problema copiilor pe care îi asteptam. Încercam sa privesc la copilaria mea.
- Frate pastor, zise sotia mea, oprindu-mi framântarea, la începutul discutiei noastre ati folosit expresia „copilul musafir”, a fost doar o metafora sau ati dorit sa ne sugerati ceva?
- Ma bucur ca ai retinut „metafora” mea, pentru ca e mai mult decât o imagine poetica. Vreau sa corectez o mentalitate populara si veche cu privire la dreptul de proprietate asupra copilului.
- Cum adica? am întrebat surprins.
- În lume se crede ca urmasii, copii, sunt o proprietate, o mostenire asupra careia avem dreptul pâna la absolut. Au fost vremuri în antichitate când tatii aveau drept de viata si de moarte asupra copilului. De aici au urmat sirul nesfârsit de abuzuri groaznice asupra celor mici. Paleta este larga si înfioratoare. Au fost zeificati, adulati, jertfiti zeilor, asupriti, abuzati, slugariti, sclavi, dispretuiti si folositi.
- Cum asa? a întrebat Marinela.
- Asa. Satana le-a sugerat parintilor ca au dreptul de proprietate asupra copiilor…
- Si nu au? am întrebat eu sincer. Si în Biblie se zice: „fiul lui…, fiica lui…”
- Asta înseamna altceva.
- Ce înseamna?
- Ca apartine familiei respective. Dragii mei, copilul este un musafir în casa noastra, un oaspete. Când doi tineri se casatoresc, si când dragostea lor se exprima cel mai frumos, Isus le face un dar, în aparitia caruia sunt implicati. E ca si când le-ar spune: „sunt asa de fericit pentru voi, ati învatat ce este iubirea si vreau sa sporiti în ea. Am sa trimit pe cineva, foarte dragalas la voi, ca sa va desavârsiti în dragoste si sa sporiti în altruism. O sa locuiti împreuna, sa-l ajutati sa se dezvolte, sa-l educati curat, apoi dupa un timp, când va fi în floarea vârstei va pleca si se va întâmpla cu el ce s-a întâmplat cu voi. Îsi va urma drumul lui si voi veti ramâne iarasi amândoi, ca în vremea dintre nunta si aparitia copilului. Cu diferenta ca atunci veti fi mult mai sifonati de vreme. Aveti grija, „musafirul” acesta imita totul!”
- Am înteles frate. Deci, copii sunt niste musafiri de vreme lunga?
- Cam asa ceva. Va asigur ca sunt cei mai draguti musafiri. La sfârsit o sa plângeti când or sa plece.
- Dar … de ce sa plece frate? întreba nemultumita sotia, probabil gândindu-se la mama ei care o astepta cam de multe saptamâni.
- Pentru ca ei sunt ai Domnului si trebuie sa plece în drumul lor. Orice musafir trebui sa plece într-o zi. Daca ramâne mai mult decât trebuie destinul se modifica si planul initial urmeaza alta directie, cu urmari si consecinte nebanuite. De aceea sa va consultati cu Dumnezeu si sa-L ascultati în toate ocaziile!
- Cum sa facem cel mai bine lucrul acesta? întreba sotia mea foarte patrunsa de cele auzite.
- Formati-va un mod al vostru prin care sa aflati voia Domnului. Presupun ca aveti o cale personala de a discuta cu Domnul vostru, dar trebuie sa o gasiti pe cea comuna voua, în care sa discutati problemele familiei voastre.La sfârsitul sedintei de consiliere maritala eram epuizati, dar aveam o alta viziune asupra vietii. Întelegeam mai bine acum pe Tamara care urma sa vina si pe Rares care ne facea cu mâna de la patru ani distanta.
***
De câteva timp, Marinela avea senzatii de disconfort. Le simtea mai ales în stomac. N-am luat-o în serios. Era primavara târziu si schimbarea regimului alimentar era deseori însotit de unele neplaceri. În anul acela, 1979, eu si sotia mea planuiam primul concediu în familie si mai în fiecare zi ne gândeam cum vom petrece prima noastra vacanta împreuna cu primul nostru copil. Eu doream sa fie o fata blonda la par, bruneta la ten si cu ochi albastri. Marinela dorea sa fie baiat, brunet si cu ochii verzi.Primavara da spre vara si în casa mirosea a liliac. Un verde necopt îmbraca natura. Adusesem de la Câmpina o creanga de brad. Totdeauna mi-a placut sa privesc si sa miros bradul. Îmi da senzatia de etern. Ascultam zilnic „Anotimpurile” de Vivaldi. Muzica aceea se înfratea bine cu verdele din brad si grâu si nasteau în sufletul meu trairi virtuale.Cu strângere în suflet, am plecat de lânga Marinela în vinerea aceea ca sa-mi împlinesc chemarea... Slujeam în biserica din orasul Baicoi. În timpul predicii de la ora 1100, vorbeam despre fata de la curtea lui Naaman. Se învolburau în sufletul meu simtiri noi, întelegând drama si biruinta acelei copile. Ma durea ca pe un tata ranit si neputincios în a-si apara fata. În timpul acela l-am vazut de nenea Nistor, gazda mea, ca a intrat grabit si îmbujorat, în biserica. S-a oprit în spatele salii si spunea ceva, dar doar din buze. Vorbeam despre fata pierduta printre neamuri straine si-l urmaream pe nenea Nistor. Întelegeam cu ochii, dar mintea nu credea. El a tot repetat pâna când inima mi s-a încalzit si mi-a devenit clar „Ai o fata!”. Am vorbit mai departe cu durere si extaz, urmarindu-mi fiica, unealta a Domnului, printre neamuri straine. Atunci l-am cunoscut cu adevarat pe Naaman si-am vazut câta noblete si întelepciune raspândesc în jurul lor, cei ce au încredere într-un copil si-n vindecarea oferita de el
***
Cu un buchet mare de flori în brate, patrulam nelinistit în sala de asteptare a maternitatii Elias. De câte ori se deschidea usa dinspre zona interzisa vizitatorilor, tresaream si ma îndreptam spre ea involuntar. Tocmai când vroiam sa nu ma mai amagesc, a aparut sotia mea, la fel de frumoasa dar cu ochii plini de lumina si lacrima, cum n-o mai vazusem niciodata. Purta în brate un pachet multicolor. La difuzoarele de pe holuri se cânta „Oda bucuriei”. În acordurile acelea mi-am vazut prima data fiica. Era Tamara noastra. Am primit-o în bratele mele. Nu stiam ce sa fac cu micul balot. Eram tot o emotie si stânjenit pâna la împietrire. Era micuta si sanatoasa fata mea. Capsorul chel se misca spre mine, asteptând. Ochii ei de un albastru tulbure ma priveau ca sa nu ma uite niciodata. Se furisase în bratele mele, pusa acolo de cer, ca un dar al Domnului. Avea atâta pace si puritate pe chip. Revenindu-mi din soc i-am soptit: „Sunt asa de fericit ca ai venit”. Traiam o clipa eterna, plina de infinitate. Eram parinti, prin parinti.
***
La nasterea fiicei mele m-am renascut si eu. Exista ceva ce nu poti tine ascuns despre frântura din fiinta ta, pe care o lasi în urma-ti prin copilul tau. Mi-am redescoperit aceasta „frântura” din mine, cu 24 de ani în urma, când mi-a fost pusa pe burta, fiica mea. Înca nu-si tinea capul. În ochisorii ei am privit înapoi infinitul pâna la Eden. Am vazut acolo o frântura din mine însumi. Era ciudat si minunat de unica.Zilele trecute priveam în aceiasi ochii albastri si adânci cât infinitul. Tremurând de iubire mângâiam fata fiicei mele, urmarind în albastrul ochilor ei lista neamurilor trecute si viitoare.- Sunt gata sa te fac bunic, mi-a soptit ea. Am simtit-o traindu-si hotarârea de a naste, asa cum a lasat Dumnezeu, asa cum a facut-o întregul sir de stra-stra-înaintasi.Se va pravali peste pieptul meu iarasi, binecuvântarea, frântura din mine însumi, nepoata mea, purtându-ma în viitor? Clipele nenascute ne cheama spre ele … vrei sa vii si tu în calea musafirilor de vreme lunga?
Un comentariu:
superb
Trimiteți un comentariu