Hai acasa - de Simona Dumbrava

Continuare din pagina de Opinii

Dascălii încearcă să educe elevii problemă

Medicii şi psihologii salvează sinucigaşi

Poliţia investighează crime absurde.

Este o stare de lucruri pe care o ştim şi o vedem cu toţii, este o realitate care dă buzna peste noi, înghesuindu-se în văzul, în auzul nostru, invadându-ne simţurile, anihilându-ne discernământul. Asistăm la propriile gesturi de renunţare. Cândva exista un cuvânt cu sensuri multiple, cu spaţii largi : “Acasă”. E locul de unde venim cu toţii.

Încotro mergem, vom afla. Dar e bine să ştim de unde venim. Altfel, fără echilibrul acesta ameţim, ne pierdem identitate, simţuri, raţiuni, ajungem pacienţi sau deţinuţi.De bună seamă, că altfel nu se poate, aşa am fost făcuţi, dependenţi de aer şi de afecţiune.În ciuda părerilor decandente şi neconvingătoare că ideea căsătoriei e ceva demodat, statisticile demonstrează că lumea noastră, amestec bizar şi ironic de civilizaţie şi imoralitate, se pierde, odata cu specia aceasta pe cale de dispariţie numită “ familie” şi pentru care vânatul nu este interzis.

O realitate evidentă nu trebuie demonstrată. Cum să demonstrezi însă care e antidotul ? Ce să-i spui unui orfan de la casa de copii despre grija părintească ? Cum să-i vorbeşti unei femei divorţate a doua oară despre armonia în cuplu ? Cu ce să acoperi urechile şi ochii unui copil care asistă la scena în care mama e lovită şi înjurată de tata ?

Familia nu e contract cu clauze.

Nu e nici prostituţie legalizată.

Nici o convieţuire în toleranţă reciprocă.

Dar nici valiza de care să te descotoroseşti când devine prea grea.

Familia e, daca vreţi, împlinirea unei legi fizice, de balans perfect între doi poli opuşi, o armonie de basm, însă tangibilă. E drept, echilibrul acesta e la fel de fragil precum mersul pe frânghie deasupra Niagarei. Unul singur ne poate ajuta să reuşim, altfel e nebunie curată, n-avem nici o şansă. Numele lui e Isus.

Din nefericire, cei mai mulţi dintre noi nu ajung să cunoască lucrurile acestea, trăiesc toată viaţa betegi, sprijniţi într-o cârjă ce ţine loc de braţul celuilalt. Societatea noastră e imaginea în oglindă a familiei moderne. Amândouă sunt în descompunere. Nu ne place să trăim într-o astfel de lume, totuşi ne luptam să supravieţuim în ea. Ne luăm zilnic supradoza de “ minciuni adevărate” despre mame sau taţi care-şi cresc cu succes singuri copiii şi credem cu încăpătânare că o carieră strălucită în domeniul ales este aducătoare de împlinire....

Uneori, mă tem să nu fi fost doar un vis frumos viaţa mea alături de familia mea. Argumente sau explicaţii nu am pentru miracolul ce mă înconjoară zilnic ,prin dragostea soţului şi frumuseţea din ochii copiilor mei.Am însă lacrimi de mulţumire către Cel de sus pentru darul ce mi l-a făcut : o familie fericita.