Familia

Continuare din pagina de Resurse

Familia: Imaginea lui Dumnezeu

Familia începe cu un bărbat şi o femeie, creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Geneza 1:27).

Din punct de vedere spiritual, aceasta înseamnă că Dumnezeu are atât caracteristici masculine, cât şi feminine. De exemplu, are caracteristicile unui tată: ne dă daruri bune, la fel cum face un tată pământesc (Luca 11:11-13).

Dar are şi caracteristicile unei mame: ne mângâie, la fel cum o mamă îşi mângâie copiii (Isaia 66:13).

Astfel, unirea prin căsătorie a bărbatului şi femeii formează imaginea completă, să zicem aşa, a naturii lui Dumnezeu. Dar o familie cuprinde mai mult decât o mamă şi un tată: ea cuprinde şi copiii. Prima poruncă a lui Dumnezeu pentru Adam şi Eva a fost:: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pământul” (Geneza 1:28).

Omul trebuia să fie parte la actul creativ de aducere pe lume copiilor. Astfel, familia devine un tot unitar creativ, la fel ca şi Creatorul nostru, Dumnezeu. Cu alte cuvinte, familia arată oamenilor cum va fi o familie cerească. Trebuie să fie o umbră a lucrurilor viitoare. Familia este un exemplu al dragostei şi acceptării lui Dumnezeu pentru credincioşi şi necredincioşi deopotrivă.

Pentru a-ţi dovedi ţie însuţi acest lucru, priveşte cât de des Biblia compară familia şi relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu fiecare din Trupul lui Hristos. Atunci când Îi cerem lui Isus să vină în viaţa noastră, devenim parte din familia lui Dumnezeu, şi Îl numim pe Dumnezeu: „Abba! Tată!” (Romani 8:15).

„Abba” este un cuvânt drăgăstos. Este ca şi cum i-ai spune lui Dumnezeu: „Tăticule!”În plus, Isus spunea că este fratele nostru. El spunea că oricine face voia Tatălui Său îi este frate, soră şi mamă (Matei 12:48-50).

Mai mult, Scriptura spune că noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, devenim mai apropiaţi unii de alţii (Romani 8:16), suntem fraţi şi surori în Hristos.

Familia înseamnă dragoste

Familia trebuie să fie locul în care eşti iubit, chiar dacă ai făcut ceva greşit. Fiul risipitor şi-a părăsit casa părintească, risipindu-şi întreaga avere. Cu toate acestea, tatăl l-a primit înapoi cu braţele deschise şi cu mare bucurie atunci când s-a întors acasă (Luca 15:11-24).

Aceasta este dovada „iubirii eterne” a lui Dumnezeu (Ieremia 31:3), demonstrată prin moartea lui Isus, care Şi-a dat viaţa pentru noi „pe când eram noi încă păcătoşi” (Romani 5:8).

Însă dragostea înseamnă mai mult decât acceptare, mai mult decât afecţiune. Înseamnă disciplină. Cartea Evrei ne spune că Dumnezeu mustră (disciplinează) pe cei pe care îi iubeşte (Evrei 12:6).

În acelaşi mod, Proverbele ne învaţă că dacă nu ne pedepsim copiii atunci când sunt neascultători, înseamnă că îi urâm (Proverbe 13:24).

Aşadar, deseori dragostea este „dragoste aspră”. Dragostea trebuie exprimată verbal. Domnul ne spune de multe ori în Cuvântul Său că ne iubeşte: „Dumnezeu atât de mult a iubit lumea” (Ioan 3:16);

„El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19).

La fel şi noi trebuie să le spunem membrilor familiei noastre că îi iubim. Nu presupune că ei ştiu aceasta. Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi spus că ne iubeşte, nu am fi ştiut. Pe de altă parte, cuvintele nu sunt îndeajuns. Dumnezeu şi-a demonstrat iubirea prin faptul că Hristos a murit pe cruce pentru noi. Pentru a fi în stare să dovedim familiilor noastre că le iubim cu adevărat, avem nevoie să murim faţă de noi înşine şi dorinţele noastre egoiste, dându-le lor întâietate – aşa cum Isus S-a dat pe Sine pe cruce pentru noi.

Dragostea lui Dumnezeu în noi este darnică (1 Corinteni 13); îi preferă pe alţii în locul sinelui. Este unicul ingredient care uneşte familia ca pe o echipă. Prin eforturile întregii echipe pot fi rezolvate toate problemele, iar unitatea familiei devine astfel o realitate.

Dragostea este îndelung răbdătoare

Îţi mai aduci aminte când te-ai îndrăgostit pentru prima oară? Priviri fixe şi infinite în ochii celuilalt; vă ţineaţi de mână sub cerul înstelat. Dar adesea romantismul se pierde de îndată ce fericirea din căsnicie devine o repetare a monotoniei existenţei zilnice. Privind în urmă, nu poţi face nimic altceva decât să te întrebi: „Asta înseamnă dragoste şi familie?” Poate este un început. Însă angajamentul nostru, şi nu „fluturaşii”, ne determină să fim îndelung răbdători în dragoste. Lumii îi place să spună că sentimentele frumoase sunt cele mai importante. Media ne bombardează mereu spunându-ne minciuni, şi anume că sexul este cea mai înaltă exprimare a dragostei. Cântecele de dragoste vorbesc numai despre inimi zdrobite şi dezamăgiri în dragoste, nicidecum despre credincioşia şi răbdarea în vreme de încercări.

Dumnezeu vorbeşte despre angajament. Cântarea pe care Solomon a compus-o, şi care se găseşte în Biblie, vorbeşte despre o dragoste care împlineşte şi rabdă, nu fiindcă problemele nu ar fi venit încercând să fure iubirea, ci datorită angajamentului făcut (Cântarea Cântărilor).

În lumea de astăzi, suntem asediaţi de tot felul de presiuni care produc conflicte în familie. Lumea încurajează divorţul şi despărţirea, mai degrabă decât să caute rezolvarea conflictelor. Satan se străduieşte mai mult ca oricând să distrugă familiile prin acest gen de conflicte. Dar Dumnezeu ne promite ceva: „Supuneţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7). Dumnezeu ne cere să ne exercităm autoritatea asupra vrăjmaşului nostru şi să fim devotaţi căsniciei şi familiei noastre (1 Corinteni 7:11).

Putem fi biruitori doar dacă ne supunem lui Dumnezeu şi unii altora. Iubindu-ne unii pe alţii în Isus şi împlinind Cuvântul Lui în vieţile noastre, conflictele care apar în familie vor fi rezolvate. Nu este responsabilitatea noastră să-i schimbăm pe alţii; aceasta-i revine lui Dumnezeu. Cu toate acestea, responsabilitatea noastră este de a ne împlini rolul de creştin, ca parteneri, părinţi, copii şi să fim devotaţi şi credincioşi în a ne face partea noastră în familie.

Soţilor, iubiţi-vă soţiile (Efeseni 5:25)

Familia se întemeiază atunci când „omul va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa” (Geneza 2:24).

Acesta este dedicarea soţului faţă de soţia sa. Ei devin astfel un singur trup. Este un mare mister al vieţii modul în care doi oameni devin una, iar această unire misterioasă reflectă relaţia dintre Hristos şi Biserică (Efeseni 5:32).

Când suntem născuţi din nou, într-un fel inexplicabil devenim una cu Hristos. Căsnicia ne ajută să înţelegem această unire misterioasă. Astfel, când soţilor li se spune să-şi iubească soţiile, de fapt li se spune să le iubească la fel cum a iubit Isus biserica. Isus ne-a iubit şi şi-a dat viaţa pentru noi (Efeseni 5:25).

Tot aşa, soţul trebuie să fie gata să-şi dea viaţa pentru soţie. Nu înseamnă însă că devine sclavul ei, ci mai degrabă să-i slujească în dragoste – încurajând-o să devină cea mai bună femeie a lui Dumnezeu care ar putea ea deveni, să o iubească mai mult decât pe sine însuşi, să-i admire talentele şi abilităţile şi să „o laude” (Proverbe 31:28). Şi nu doar să-i spună ei ce comoară este ea, ci să spună şi altora ce soţie minunată are. Aceasta creează o atmosferă de respect reciproc.

Si care e femeia care să se împotrivească unui bărbat care o iubeşte cu adevărat?

Dragostea încurajează supunerea

Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos. (1 Corinteni 11:3)

Observaţi în acest verset în primul rând că Dumnezeu este capul lui Hristos. În timpul cât a fost pe pământ, Isus s-a supus de bună voie Tatălui. El spunea că nu a venit pe pământ pentru a face voia Lui, ci voia Tatălui Său (Ioan 6:38).

Astfel, Isus era liber să facă tot ce dorea să facă. La urma urmei, era egal cu Dumnezeu. Însă Biblia ne spune: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu (Filipeni 2:6).

Aşadar, Isus a ales să devină slujitorul omului. Nu a fost obligat să facă acest lucru, ci l-a dorit. În schimb, fiindcă Isus S-a smerit pe Sine Însuşi, Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult! (Filipeni 2:8-9).

Autoritatea lui Isus este urmarea supunerii Sale faţă de Tatăl (Ioan 17:2). Tot aşa, autoritatea soţului provine din supunerea sa faţă de capul său, care este Hristos. Relaţia soţ-soţie este comparată în Biblie cu relaţia Tată-Fiu. Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos (1 Corinteni 11:3). Ştim că Isus şi Dumnezeu Tatăl sunt egali. Însă femeia, la fel ca şi Hristos, se supune de bună voie soţului, nu pentru că e forţată să se supună, ci pentru că alege astfel, ştiind că aceasta este voia lui Dumnezeu pentru viaţa ei (Efeseni 5:22). Atitudinea inimii ei este în întregime supusă soţului, ca şi lui Dumnezeu. Ea ţine cont de soţul ei pentru că îl iubeşte şi îl respectă. În schimb, el o încurajează. Cheia este dragostea.

Ce obligaţii au copiii?

Relaţia dintre soţ şi soţie determină comportamentul copiilor în familie. Dacă soţia arată respect soţului ei, copiii îşi vor respecta tatăl. Dacă soţul îşi respectă soţia, copiii îşi vor cinsti mama. Exemplul este un bun învăţător, iar Dumnezeu ne-a dat rolul de învăţători pentru copiii noştri. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi (cuvintele lui Dumnezeu), şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula (Deuteronomul 6:7).

În zilele noastre, cărţile despre creşterea şi educaţia copiilor subliniază importanţa petrecerii unui timp de calitate cu copiii noştri. Însă Scriptură, în Deuteronom, ne spune clar că avem nevoie nu doar de calitate ci şi de un volum mai mare de timp petrecut cu copiii noştri. Când stai jos, când umbli, când mergi la culcare şi dimineaţa când te scoli trebuie să-i înveţi pe copii despre Dumnezeu.

Principala responsabilitate a învăţării se răsfrânge asupra tatălui, însă având-o şi pe mamă de partea lui. În rolul său de cap spiritual, tatăl este cel responsabil cu implementarea timpului de familie devoţional, studii biblice şi rugăciune. Mai mult, viaţa lui ar trebui să reflecte principiile Cuvântului. Copiii sunt o binecuvântare de la Domnul, după cum spune Biblia, iar omul care are mulţi copii este un om fericit (Psalm 127:5).

Un tată spunea cândva că nimic nu-l face mai fericit decât să fie înconjurat de familia lui.

Înţelegi ideea?

Aşadar, familia este o prefigurare a ceea ce este pregătit în cer pentru noi, locul în care poţi descoperi imaginea lui Dumnezeu, un loc al refugiului şi mângâierii. Familia este locul în care găseşti dragoste, acceptare şi iertare şi este locul în care, ca şi creştin, poţi ilustra dragostea Tatălui pentru copiii Săi.

Cum să faci din casa ta un loc al bucuriei

Dacă doreşti ca familia ta să fie tot mai asemănătoare familiei lui Dumnezeu, analizează cu atenţie ce anume te împiedică să ai acest gen de relaţie ideală. În cele mai multe dintre cazuri, cauzele sunt lipsa de comunicare, agendele diferite şi televizorul care absoarbe chiar şi puţinul timp pe care familia l-ar putea avea împreună. Însă poţi stinge televizorul, îţi poţi aranja programul astfel încât măcar cina să o luaţi împreună, ca familie. Apoi planifică să faceţi lucruri împreună, de care să se bucure cu toţii. Jucaţi jocuri, citiţi cu voce tare, faceţi plimbări cu bicicletele, sau alt sport, faceţi ceva care să vă unească.

Rugaţi-vă împreună. Împărtăşiţi gânduri şi sentimente despre Dumnezeu şi despre ceea ce face El în viaţa voastră. Citiţi şi meditaţi asupra Cuvântului lui Dumnezeu, aplicând în viaţa de familie principiile sale. Şi ce este mai important, orice vă arată Dumnezeu că aveţi nevoie să schimbaţi, atitudini sau obiceiuri, promiteţi-vă unii altora că vă veţi strădui să vă schimbaţi. În cazul problemelor serioase – înstrăinare, probleme de comportament la copii şi altele asemănătoare, solicitaţi consiliere din partea unui creştin care se ocupă de consilierea familiilor cu probleme şi încercaţi să rezolvaţi împreună problema respectivă. Orice v-ar sta în cale, nu lăsaţi să vă priveze de cea mai intimă relaţie pe care o puteţi avea de partea aceasta a raiului – familia.

Rugăciune: Tată, ne cerem iertare că nu am fost familia care ai vrut Tu să fim. Te rugăm să ne dai înţelepciunea şi priceperea de a face din casa noastră un adevărat cămin. Ajută-ne ca soţ şi soţie şi părinţi să ne îndeplinim responsabilităţile, de a învăţa copiii să discearnă binele de rău şi să slăvească numele lui Isus. Îţi încredinţăm acum fiecare membru al familiei noastre şi te rugăm să laşi binecuvântarea Ta peste casa noastră. Călăuzeşte-ne şi păzeşte-ne. Fie ca familia noastră să Te slăvească mereu. În numele lui Isus ne-am rugat. Amin.
Preluat din Viata spirituala