In America anilor '90 era la moda un slogan care aparea imprimat pe tricouri, pe pungi si sacose, care spunea ceva de genul: "PENTRU CA ASA AM SPUS EU!" Motivul pentru care acest slogan era considerat amuzant este ca strategia de a determina un copil sa se conformeze folosindu-ne doar de puterea si autoritatea parinteasca este inca de la inceput sortita esecului. Daca vrem sa influentam comportamentul unui copil pe termen lung este nevoie ca acesta sa interiorizeze regulile si principiile pe care dorim sa i le inoculam, iar sloganul de mai sus nu reprezinta un argument suficient care sa duca la schimbarea pe termen lung a comportamentului sau a atitudinii copilului. Renuntarea la propriile nevoi si dorinte si sacrificiul de sine sunt mult mai capabile sa produca transformarea dorita in copii.Din nefericire insa, biserica nu a fost dintotdeauna asociata cu acest gen de abordare a autoritatii. Dimpotriva, femeile au fost de multe ori fortate sa se sacrifice in numele religiei. In loc sa aiba libertatea de a alege supunerea reciproca care este ceruta celor doi parteneri care intra in legamantul casatoriei, multe femei au fost obligate sa-si sacrifice propriile nevoi, dorinte, scopuri, daruri sau chiar identitati in numele bisericii. Religia a fost folosita si pentru a justifica mijloacele agresive si constrangatoare de crestere a copiilor.
Chiar daca tema abordata mai sus nu este una noua, constientizarea existentei acestor abuzuri este intr-adevar recenta, mai ales daca ne referim la abuzuri savarsite in familii (care se considera) crestine. Abuzul in familie poate fi caracteristic atat parintilor in raport cu copiii, cat si sotilor in raport cu sotiile si poate lua diferite forme: abuz verbal, fizic, sexual, dar si abuz de statut (sau de functie).
Abuzul in familie este cu atat mai grav cu cat trasaturile individuale de caracter se multimplica si se intaresc in cadrul familiei.
Un exemplu in acest sens il aduce Mez McConnel in cartea “Is There Anybody Out There?”:
"Povestea mea incepe inca inainte ca eu sa ma fi nascut. Parintii mei, care s-au casatorit la o varsta foarte frageda in Irlanda anilor '70 au avut probleme inca de la inceput. Bunicul din partea tatalui s-a sinucis cand tata era doar un baietel. Mama tatalui meu l-a abandonat atunci pe el si pe fratii lui mai mici (...) Casatoria parintilor mei a fost inca de la inceput sortita esecului. Nu stiu din ce motiv, dar si mama mea a plecat de acasa pe cand eu aveam doar 2 ani, abandonandu-ne pe mine si pe sora mea de 3 ani."
Autorul povesteste mai departe cum au inceput abuzurile din partea tatalui sau si a concubinei sale si cum o trasatura personala de caracter s-a perpetuat in familie pe masura ce aceasta a crescut, intarindu-se si amplificandu-se.
Putem observa peste tot in jurul nostru cum copiii care au fost abuzati au la randul lor tendinta de a se transforma in abuzatori sau sociopati, care savarsesc acte antisociale fara a avea nici un fel de consideratie pentru comunitate si care nu vadesc nici o urma de remuscare. Richard Heyman si Amy Smith Slep au descoperit ca riscul violentei domestice si al abuzului copiilor in familie creste odata cu expunerea la diferite tipuri de violenta in familia de origine (Alvin Dueck & Cameron Lee, ed., "Why Psychology Needs Theology", William Eerdmans Publishing House, Grand Rapids, Michigan / Cambridge, UK, 2005, pag. 90). Mai exact, femeile care au fost abuzate fizic in copilarie si au fost in acelasi timp si martorele violentei domestice in familie sunt mai predispuse sa abuzeze la randul lor de proprii copii si sa perpetueze violenta domestica. De multe ori acest ciclu se continua de la sine si se perpetueaza la nesfirsit, lasand generatiile viitoare fara nici o sansa reala de dezvoltare.
Influenta familiei asupra tuturor domeniilor vietii este imensa. Studiile care s-au facut in acest sens ne arata ca pana la varsta de 4 ani ne formam deja 80% din perspectiva pe care o avem cu privire la lume si viata. Pe cand mergem la scoala stim deja daca suntem buni sau rai, daca lumea este un loc periculos sau sigur, daca suntem isteti sau avem niste capacitati intelectuale mai reduse, daca putem sau nu sa avem incredere in oameni etc. (Landa Cope, “Old Testament Template”, The Template Institute Press, Burtigny, Elvetia, 2006, pag. 98). Iata influenta covarsitoare pe care o au parintii asupra copiilor. Familia este responsabila de modul in care se formeaza viitoarea generatie, iar parintii ar trebui sa fie constienti de acest lucru atunci cand isi educa copiii.
O responsabilitate deosebita o au parintii care-si educa copiii dupa principii crestine si care sunt constienti de mandatul deosebit de important pe care-l au de indeplinit. Cu toate acestea, unii parinti au ajuns de prea multe ori sa aiba – in special in fata propriilor copii – reputatia de ipocriti sau oameni cu doua fete:
-la biserica copiii aud vorbindu-se despre dragoste, insa acasa traiesc sub teroarea tatalui care-si bate sotia si copiii (abuz fizic);
-la biserica il aud pe pastor care spune: “Sa nu apuna soarele peste mania voastra”, insa parintii nu le mai vorbesc de zile intregi pentru ca le-au gresit cu ceva, in unele cazuri singura “greseala” fiind faptul ca s-au nascut!
-parintii nu le permit copiilor sa injure, dar ei le vorbesc urat si-i ridiculizeaza constant (abuz verbal);
-in fata tuturor pozeaza ca o familie fericita, insa in realitate tatal abuzeaza de pozitia lui de autoritate si-si subjuga sotia si copiii, folosindu-se de texte biblice in acest sens (abuz de putere sau de statut).
Tina Zahn isi aminteste de teroarea si durerea in care si-a petrecut copilaria alaturi de un tata care a abuzat-o sexual, intr-o familie pe care ceilalti membrii ai comunitatii o considerau fericita:
“Oare suspecta cineva ce se intampla in casa noastra? Ma indoiesc. Tata facea eforturi mari pentru a se asigura ca cei din comunitate ne considerau familia perfecta. Insa in spatele usilor inchise casa era scufundata in tensiune, manie, violenta si durere – secrete care trebuiau pastrate indiferent ce se intampla (...) In casa noastra episoadele violente apareau fara nici un fel de avertisment, iar de multe ori fara nici un motiv. Cand tata a inceput sa mearga la biserica si sa citeasca din biblie am crezut ca zilele de teroare vor lua sfarsit, dar m-am inselat...” (Tina Zahn, “Why I Jumped?”, Fleming H. Revell, Grand Rapids, Michigan, 2006, fragmente din cap. 1).
“Oare suspecta cineva ce se intampla in casa noastra? Ma indoiesc. Tata facea eforturi mari pentru a se asigura ca cei din comunitate ne considerau familia perfecta. Insa in spatele usilor inchise casa era scufundata in tensiune, manie, violenta si durere – secrete care trebuiau pastrate indiferent ce se intampla (...) In casa noastra episoadele violente apareau fara nici un fel de avertisment, iar de multe ori fara nici un motiv. Cand tata a inceput sa mearga la biserica si sa citeasca din biblie am crezut ca zilele de teroare vor lua sfarsit, dar m-am inselat...” (Tina Zahn, “Why I Jumped?”, Fleming H. Revell, Grand Rapids, Michigan, 2006, fragmente din cap. 1).
Simplul fapt ca mergem la biserica si ne citim cu rigurozitate Biblia nu este un garant al calitatii noastre de crestini. In cadrul sedintelor de consiliere m-am confruntat cu suficiente exemple de familii “crestine” in care se savirsesc abuzuri de toate felurile, pentru a ma convinge ca religiozitatea exacerbata nu este un garant al unui caracter crestin, ci de multe ori al unui caracter duplicitar. De aceea Domnul Isus, care priveste la inima omului, si nu la fata lui, i-a intuit imediat pe farisei si pe carturari si acestora – nu prostituatelor si homosexualilor – le-a adresat cele mai dure cuvinte: "morminte varuite", "pui de naparci" etc.
Ar fi trebuit sa invatam ceva din atitudinea lui Isus fata de farisei, insa problema ipocriziei este la fel de actuala si in prezent. Pentru a ne testa si a vedea care este perspectiva din care privim noi lucrurile, va invit sa va imaginati ca sunteti in postura unui pastor la care vine o femeie al carei sot o abuzeaza fizic si pe ea, si pe copii. S-a casatorit cu el in ciuda insistentelor tuturor celor din jur, care i-au spus ca face o mare greseala.
Ar fi trebuit sa invatam ceva din atitudinea lui Isus fata de farisei, insa problema ipocriziei este la fel de actuala si in prezent. Pentru a ne testa si a vedea care este perspectiva din care privim noi lucrurile, va invit sa va imaginati ca sunteti in postura unui pastor la care vine o femeie al carei sot o abuzeaza fizic si pe ea, si pe copii. S-a casatorit cu el in ciuda insistentelor tuturor celor din jur, care i-au spus ca face o mare greseala.
Ce raspuns i-ati da acelei femei daca ati fi pastorul ei?
a) I-ati spune ca a stiut de la inceput in ce s-a bagat si totusi a ignorat toate sfaturile pe care le-a primit, urmand acum sa sufere in tacere, sa-si poarte crucea si sa-si plateasca pacatele!b) I-ati tine o prelegere cu privire la divort si cat de mult il uraste Dumnezeu si i-ati spune ca daca doreste sa divorteze sa-si gaseasca o alta biserica.c) I-ati spune ca intr-adevar legamantul casatoriei trebuie sa aiba un caracter permanent si ca divortul, impreuna cu tot ceea ce a dus la el este gresit si il intristeaza pe Dumnezeu. Insa El este constient ca nu traim intr-o lume perfecta, ci intr-una atinsa de pacat, asa ca in anumite circumstante ingaduie divortul, si anume atunci cand acesta reprezinta raul cel mai mic. Chiar daca Dumnezeu nu vorbeste explicit despre situatia in care o sotie este abuzata de sotul ei, putem vedea din pasajele despre divort din Evanghelii ca atitudinea Domnului Isus fata de femei este una de aparare a acestora intr-o lume dominata de barbati. I-ati explica ca, desi este ingaduit, divortul nu este poruncit si nu reprezinta nicidecum solutia ideala, problemele ei neluand sfarsit in momentul in care ar divorta. Ati asigura-o de sprijinul bisericii in cazul in care ar decide sa-si protejeze familia de abuz si v-ati ruga impreuna pentru calauzire in acest sens.
a) I-ati spune ca a stiut de la inceput in ce s-a bagat si totusi a ignorat toate sfaturile pe care le-a primit, urmand acum sa sufere in tacere, sa-si poarte crucea si sa-si plateasca pacatele!b) I-ati tine o prelegere cu privire la divort si cat de mult il uraste Dumnezeu si i-ati spune ca daca doreste sa divorteze sa-si gaseasca o alta biserica.c) I-ati spune ca intr-adevar legamantul casatoriei trebuie sa aiba un caracter permanent si ca divortul, impreuna cu tot ceea ce a dus la el este gresit si il intristeaza pe Dumnezeu. Insa El este constient ca nu traim intr-o lume perfecta, ci intr-una atinsa de pacat, asa ca in anumite circumstante ingaduie divortul, si anume atunci cand acesta reprezinta raul cel mai mic. Chiar daca Dumnezeu nu vorbeste explicit despre situatia in care o sotie este abuzata de sotul ei, putem vedea din pasajele despre divort din Evanghelii ca atitudinea Domnului Isus fata de femei este una de aparare a acestora intr-o lume dominata de barbati. I-ati explica ca, desi este ingaduit, divortul nu este poruncit si nu reprezinta nicidecum solutia ideala, problemele ei neluand sfarsit in momentul in care ar divorta. Ati asigura-o de sprijinul bisericii in cazul in care ar decide sa-si protejeze familia de abuz si v-ati ruga impreuna pentru calauzire in acest sens.
Intrebarea pe care am adresat-o mai sus nu este nicidecum una usoara. Cand ar trebui o sotie sa iasa dintr-o casatorie in care se abuzeaza de ea sau de copii? Cand ar trebui sa intervina guvernul si sa protejeze copiii de niste parinti abuzivi? Cu alte cuvinte, cum putem stabili cand anume se abuzeaza de autoritate? Landa Cope face legatura directa intre autoritate si dragoste si face trimitere la modul in care, in nenumarate circumstante, Cristos a renuntat la dreptul sau de a avea autoritate pentru a putea sluji. Cu alte cuvinte, daca vrem sa avem autoritate, aceasta ar trebui sa se manifeste prin calitatea dragostei pe care o avem fata de cei pe care-i avem in responsabilitate. Autoritatea in familie ar trebui sa se bazeze pe calitatea dragostei noastre!
Pentru a exemplifica as aduce de data aceasta in prim plan situatia unui barbat care vine la pastorul lui si se plange ca sotia lui nu-i este supusa. As avea mai multe observatii cu privire la aceasta situatie generica, fara a intra in nici un fel de detalii.
1.In primul rand, un barbat care isi pune in felul acesta problema nu-si iubeste sotia. Cristos nu si-a exprimat dragostea pentru mireasa Lui, Biserica, avand pretentia ca aceasta sa-i fie supusa, ci sacrificandu-se pentru ea. Mai mult decat atat, chiar daca nu-i suntem intotdeauna credinciosi, Cristos nu a renuntat la noi, ci ne primeste si ne iarta din nou si din nou, pentru ca am intrat in legamant cu El nu datorita purtarii noastre bune, ci pentru ca traim in bunatatea si in dragostea Lui. Tot la fel li se cere si barbatilor sa-si iubeasca sotiile, cum si-a iubit Cristos Biserica.
2.In al doilea rand m-as adresa femeilor, carora le-asi spune ca, indiferent cat de nepopulara ar fi aceasta idee, cred in structura si autoritatea pe care a lasat-o Dumnezeu in familie. Biblia nu vorbeste insa niciunde despre superioritatea barbatilor in raport cu femeile sau despre faptul ca acestia s-ar afla intr-o pozitie mai inalta decat femeile in general, ci vorbeste doar despre autoritatea barbatului casatorit fata de sotia lui. Ce inseamna acest lucru? Din proprie experienta si din experientele multor altora va pot spune ca nici o femeie care este iubita de sotul ei nu va avea probleme cu autoritatea acestuia, inteleasa insa in mod corect.
3.In al treilea rand, Dumnezeu nu se adreseaza barbatilor, spunandu-le: "Supuneti-va sotiile!", ci se adreseaza femeilor, spunandu-le: "Fiti supuse barbatilor vostri". Ceea ce le spune in schimb barbatilor – si este deseori trecut cu vederea – este sa-si iubeasca sotiile ca pe propriile trupuri. (De aceea nu as recomanda nici unei femei sa sa se casatoreasca cu un barbat care abuzeaza de propriul trup, fiind dependent de tot felul de substante, pentru ca cineva care nu se stie ingriji de propriul trup nu va sti sa-si iubeasca nici sotia!)
1.In primul rand, un barbat care isi pune in felul acesta problema nu-si iubeste sotia. Cristos nu si-a exprimat dragostea pentru mireasa Lui, Biserica, avand pretentia ca aceasta sa-i fie supusa, ci sacrificandu-se pentru ea. Mai mult decat atat, chiar daca nu-i suntem intotdeauna credinciosi, Cristos nu a renuntat la noi, ci ne primeste si ne iarta din nou si din nou, pentru ca am intrat in legamant cu El nu datorita purtarii noastre bune, ci pentru ca traim in bunatatea si in dragostea Lui. Tot la fel li se cere si barbatilor sa-si iubeasca sotiile, cum si-a iubit Cristos Biserica.
2.In al doilea rand m-as adresa femeilor, carora le-asi spune ca, indiferent cat de nepopulara ar fi aceasta idee, cred in structura si autoritatea pe care a lasat-o Dumnezeu in familie. Biblia nu vorbeste insa niciunde despre superioritatea barbatilor in raport cu femeile sau despre faptul ca acestia s-ar afla intr-o pozitie mai inalta decat femeile in general, ci vorbeste doar despre autoritatea barbatului casatorit fata de sotia lui. Ce inseamna acest lucru? Din proprie experienta si din experientele multor altora va pot spune ca nici o femeie care este iubita de sotul ei nu va avea probleme cu autoritatea acestuia, inteleasa insa in mod corect.
3.In al treilea rand, Dumnezeu nu se adreseaza barbatilor, spunandu-le: "Supuneti-va sotiile!", ci se adreseaza femeilor, spunandu-le: "Fiti supuse barbatilor vostri". Ceea ce le spune in schimb barbatilor – si este deseori trecut cu vederea – este sa-si iubeasca sotiile ca pe propriile trupuri. (De aceea nu as recomanda nici unei femei sa sa se casatoreasca cu un barbat care abuzeaza de propriul trup, fiind dependent de tot felul de substante, pentru ca cineva care nu se stie ingriji de propriul trup nu va sti sa-si iubeasca nici sotia!)
In concluzie, putem spune ca masura autoritatii pe care o avem in familie este direct proportionala cu masura dragostei pe care o manifestam fata de ceilalti membrii ai familiei. In momentul in care actionam intr-un mod care este distructiv fata de sotie sau de copii, nu mai avem nici un fel de autoritate in fata acestora si autoritatea ar trebui sa ne fie luata. Daca insusi Cristos si-a limitat autoritatea pe care ar fi putut-o avea asupra noastra, dandu-ne dreptul la liberul arbitru, cu atat mai mult noi, ca fiinte umane limitate, ar trebui sa renuntam la autoritate atunci cand aceasta aduce mai mult cu tirania, abuzul si controlul absolut.
Exista mai multe moduri de a reactiona la cele de mai sus:
(a) Printr-o atitudine de superioritate, caracterizata de tendinta de-a vedea aceasta problema la altii si de a spune: “Pacat ca nu a citit acest articol! I se potriveste de minune!”
(b) Printr-o atitudine defensiva, de nerecunoastere a faptului ca autoritatea manifestata in mod distructiv se numeste abuz si de sustinere a faptului ca Dumnezeu ne-a dat autoritate absoluta in familie, prin urmare avem dreptul sa ne-o manifestam cum credem de cuviinta.
c) Printr-o atitudine smerita, de recunoastere a faptului ca nimeni nu este perfect dupa standardele lui Dumnezeu si ca, indiferent cat de mult ne-am stradui sa fim parinti buni sau parteneri de casatorie iubitori, esuam de multe ori si avem nevoie de iertarea si curatirea lui Dumnezeu.
Cand ne vedem pusi in fata atator dovezi care ne arata consecintele negative ale abuzului in familie, este evident ca o asemenea violenta nu-si poate gasi locul in familiile crestine. Daca ne gandim la sensul originar al termenului disciplina, care este acela de a instrui, atunci putem spune ca violenta nu inoculeaza altceva in copii decat frica si lipsa de incredere, care nu au nimic in comun cu dragostea pe care ar trebui sa o manifeste parintii crestini. Mai mult decat atat, violenta domestica nu-si are locul intr-o relatie in care sotii sunt chemati sa-si iubeasca sotiile cum si-a iubit Cristos biserica (dandu-si viata pentru ea). In schimb modelarea corecta a autoritatii si a puterii va duce la formarea unei noi generatii care va apela la randul sau la mijloace non-violente si ne-constrangatoare in propriile familii si comunitati. Potentialul unei asemenea generatii este imens s impactul pe care l-ar avea asupra lumii ar demonstra cu adevarat puterea de transformare a Dumnezeului caruia ne inchinam.
Cum ne putem verifica daca avem tendinta de a abuza de autoritate?
-Daca constiinta noastra ne indeamna sa ne putem intrebarea: “Oare am abuzat de autoritatea pe care o am in aceasta situatie?” cel mai probabil raspunsul este pozitiv.
-Daca simtim nevoia sa ne manifestam “autoritatea” in secret si ne temem sau le interzicem copiilor sa vorbeasca cu altii despre modul in care alegem sa-i disciplinam, este vorba despre un abuz de autoritate.
-Daca membrii din biserica ne vad intr-un fel, iar proprii copii in alt fel, inseamna ca avem un caracter duplicitar, care nu este nicidecum compatibil cu viata de crestin.
-Daca sotul isi forteaza sotia sa aiba relatii sexuale cu el si se foloseste in acest sens de texte biblice este vorba despre abuz sexual. In acelasi timp, daca sotia isi pedepseste sotul prin refuzul de-a avea relatii sexuale cu acesta este vorba tot despre un santaj (sau abuz) sexual.
-Daca avem obiceiul de a sta suparati zile intregi pe partenerul/partenera de casatorie sau pe copii si nu le vorbim pentru ca ne-au gresit cu ceva abuzam emotional de acestia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu