Continuare din pagine de Resurse crestine pentru familiePe de altă parte, trebuie să menţionăm crizele şi tragediile ce cresc la număr în rândul generaţiei tinere, a acelor aşa-numiţi creştini, crize şi tragedii care, foarte probabil, ar fi putut fi evitate dacă părinţii creştini ar fi cunoscut şi înţeles la timp acest secret binecuvântat al „altarului familiei” şi dacă ar fi dorit să plătească preţul aplicării simple a acestuia în căminele lor.
Dar acum acei ani de început de modelare şi de formare s-au scurs printre degete; cursul vieţii e stabilit şi doar minuni măreţe ale harului ne pot duce înapoi pe făgaşul pe care ar fi trebuit să fim. De fapt, trebuie să spunem că anumite valori şi avantaje nepreţuite sunt pierdute pentru totdeauna.
La o recentă trecere în revistă a membrilor unui grup de biserici evanghelice din Ohio, SUA, s-a arătat că 90% dintre ei n-au avut niciodată parte de închinare în familie. Probabil că procentul e valabil şi pentru alte locuri, şi acest fapt merge direct la miezul problemei deja menţionate.
Aceste tragedii există, în mare parte, pentru că ceva vital a lipsit din mărturia acelor familii.
Desigur, ştim că nu există o anume tehnică sau formulă care singură să constituie rezolvarea unei astfel de situaţii. În orice caz, suntem de părerecă atunci când inimile părinţilor sunt cu adevărat pentru Domnul şi când, în consecinţă, există acea dorinţă de a-şi vedea preaiubiţii copii adânc înrădăcinaţi în Domnul şi bucurându-se, în mod vizibil, în harul Său, există „căi şi mijloace” scripturale care, odată explorate, conduc la finalul avut învedere. Acest articol tratează una din aceste „căi şi mijloace” şi dacă sugestia noastră simplă este primită într-o dependenţă reală de Duhul Sfânt, binecuvântarea se va revărsa asupra multor familii, iar căminele noastre vor
semăna mai mult cu ceea ce doreşte Dumnezeu să semene. Mai important, Biserica şi bisericile vor fi astfel revitalizate şi se va strânge un „materialspiritual” care poate fi folosit de Dumnezeu pentru generaţiile următoare.
Capitolul 2
Pentru o înţelegere mai uşoară, permiteţi-ne să grupăm următoarele gânduri în trei idei principale:
Mai întâi, ne vom referi la Autoritatea biblică şi la istoria şi provenienţa acestei practici. Pot fi spuse multe lucruri despre acest subiect, dar în cele ce urmează ne vom limita doar la câteva dovezi care, deşi puţine, vor fi mai mult decât potrivite pentru a arăta că această practică simplă a „rugăciunilor în familie” are la bază Cuvântul lui Dumnezeu. Începând cu Noul Testament, observăm cum părinţii creştini doresc să-şi crească copiii în „mustrarea şi învăţătura Domnului” (Efeseni 6:4). Sunt cuprinse aici mai multe aspecte, desigur, dar îl regăsim şi pe acesta al rugăciunii împreună, în familie. Ideea de bază din verset este aceea că, un cămin creştin trebuie să funcţioneze precum o primă şcoală fericită a copilului, pe tărâmul lucrurilor spirituale. Dacă aşa stau lucrurile, ce altă ocazie mai bună ar putea să se arate decât această întâlnire zilnică cu Domnul în cadrul „altarului în familie”. Aici, cu siguranţă, putem face multe pentru a ne creşte copiii „în mustrarea şi învăţătura Domnului” şi ne putem baza pe minunata prezenţă a Domnului între noi în acele momente.
Ni se spune, de exemplu, că, „din copilărie”, preaiubitul Timotei cunoştea Scripturile, care i-au dat „înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Cristos Isus” (2 Timotei 3:16). Vedem că el a fost binecuvântat şi prin faptul că a avut o mamă - pe nume Eunice - care a avut o „credinţă neprefăcută”, şi la fel a fost şi bunica lui, Lois (2 Timotei 1:5). Nu-i demirare deci că într-un astfel de cadru familial băiatul a ajuns să cunoască Scripturile care i-au dat înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Cristos. Credinţa a venit prin auzire, iar auzirea, prin Cuvântului lui Dumnezeu (Romani 10:17). Nu ni se dau toate detaliile, dar ne putem imagina cu uşurinţă cum, în acea casă din Listra, copiii erau adunaţi regulat în jurul Cuvântului lui Dumnezeu deschis de către părinţii sau bunicii lor, care probaseră deja pe propria piele puterea mesajului său salvator. La acea vreme ei nu aveau nici cea mai mică idee că băiatul captivat dinaintea lor era destinat să devină colucrătorul ales şi tovarăşul marelui apostol Pavel!
Zi după zi şi încetul cu încetul, Cuvântul lui Dumnezeu pătrundea în inima acestui copil interesat şi lucra, aşa cum face întotdeauna, o minunată „credinţă neprefăcută”. Fără îndoială că Lois şi Eunice au întâmpinatprobleme în realizarea acestor ocazii, căci existau probleme în casa lor
(Fapte 16:1), dar prin credinţa lor neprefăcută au trecut dincolo de aceste greutăţi şi binecuvântarea le-a urmărit. Ca răspuns la rugăciunile lor, ocaziile au fost posibile, iar la sfârşit au primit această mare răsplată.
Întorcându-ne acum la Vechiul Testament, observăm cum, din nou şi din nou, israeliţilor li se poruncea clar să fie foarte atenţi în ceea ce priveşte învăţătura dată copiilor lor din Cuvântul lui Dumnezeu (Deuteronom 4:9,10). Câteva capitole mai târziu instrucţiunile sunt repetate
şi apoi alte detalii adăugate: „Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă şi când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula” (Deuteronom 6:6,7). Desigur, în aceste versete avem o garanţie puternică şi un suport pentru practica noastră. Rugăciunile în familiile
creştine! Aceste porunci să le ai în inima ta, să le întipăreşti în mintea copiilor tăi când te vei culca şi când te vei scula.
Şi ca şi cum acestea n-ar fi de ajuns, marea poruncă divină răzbate din nou câteva pagini mai departe, pentru a ne mişca inimile către acţiune.
Aproape cuvânt cu cuvânt, Duhul repetă chemarea la a aduna cuvintele lui Dumnezeu în inimile şi în sufletele noastre şi la a-i învăţa pe copiii noştri în casele noastre, când ne culcăm şi când ne sculăm. Apoi sunt adăugate ceste minunate cuvinte: „Şi atunci zilele voastre şi zilele copiilor voştri, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri că le-o va da, vor fi tot atât de multe cât vor fi zilele cerului deasupra pământului”(Deuteronom 11:1).
Ce poate fi mai îmbietor şi mai atrăgător? Cât zilele cerurilor deasupra pământului! Zile în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri că ne-o va da! Asta trebuie să ştim dacă vom lăsa Cuvântul lui Dumnezeu să pătrundă în inimile noastre şi ne vom învăţa copiii din el! Şi să ne aducem aminte că nu trebuie să ne gândim la o ţară materială şi pământească pe care
Domnul ne-a dat-o! „Ţara” este Marea Bogăţie a „Plinătăţii lui Cristos” în care ne-a aşezat harul lui Dumnezeu (1Corinteni 1:30; Efeseni 1:3)! Dacă deci vom strânge Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre, şi-i VOM ÎNVĂŢA PE COPIII NOŞTRI ACEST CUVÂNT, zilele ne vor fi înmulţite în Acea Ţară, şi aşa vor fi şi zilele copiilor noştri! Atunci vom mânca şi vom bea necontenit din acea măreaţă atotsuficienţă a Domnului nostru Viu şi Înălţat, căci ceea ce este El în slavă este pentru noi; şi ne vom trezi declarând, plini de înflăcărare, împreună cu Pavel: „Pot totul în Cristos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).
O, fie ca părinţii creştini de astăzi să locuiască cu adevărat în această măreaţă Ţară a lui Cristos! Şi fie ca şi copiii noştri să intre în aceeaşi Ţară şi să trăiască mult şi bine în ea! Putem fi siguri că dacă ei s-au bucurat din plin de Măreţia şi Atotsuficienţa lui Cristos, chemările subtile ale Egiptului şi ale „pustiei” au încetat să-i mai captiveze. Vor prefera să spună împreună cu părinţii lor şi cu profetul din vechime… Ce mai am a face cu idolii ? (Osea 14:8).
Dar să nu ne îndepărtăm de subiectul nostru. Observăm că toate aceste binecuvântări fizice şi spirituale sunt roadele pătrunderii Cuvântului lui Dumnezeu în inimile şi sufletele noastre şi ale învăţăturii date copiilor noştri din acest Cuvânt.
Ce minunat ar fi dacă Dumnezeu ar putea spune despre părinţii din ziua de azi ceea ce a spus despre Avraam: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului…, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”
(Geneza 18:19).
Ce cuvinte de laudă la adresa patriarhului! Dumnezeu a avut incredere că el îşi va învăţa copiii care îi vor urma. O, dacă El ar putea avea aceeaşi încredere în capii familiilor de azi! Pentru astfel de capi „altarul familiei” din fiecare zi ar constitui cel mai dorit şi mai preţuit moment.
Înainte de a încheia această secţiune ar trebui să mergem poate puţin mai adânc şi să vorbim despre o altă chestiune, cu o semnificaţie imensă în acest sens. Ne referim la locul dat căminului creştin în Epistola către Efeseni.
Străbătând epistolele, toate acele preţioase doctrine referitoare la „biserică”prezentate în primele trei capitole, vedem că sunt foarte puternic concentrate asupra căminului creştin. Douăzeci şi unu de versete trateazăacest subiect şi, prin urmare, apostolul pledează pentru închegarea unor familii şi a unor cămine care, prin organizarea şi comportamentul adoptat,
vor exprima învrednicit adevărurile slăvite, cele pe care apostolul tocmai le menţionase. Este foarte impresionant. Nu se spune nimic aici despre bisericile locale, despre bătrâni sau diaconi, despre problemele legate de slujba locală! Chiar pasajul din capitolul patru, referitor la darurile împărţite de Domnul cel Înălţat mădularelor Sale ilustrează Biserica universală şi
lucrarea universală… „până vom ajunge la starea de om mare, la înălţimea
staturii plinătăţii lui Cristos!”
De ce atunci această tăcere cu privire la bisericile locale şi de ce se
pune accentul pe căminul creştin? Răspunsul, desigur, este evident. Duhul
Sfânt ne arată cu grijă ceea ce Dumnezeu intenţionează cu căminul creştin,
adică, să fie cea dintâi mărturie colectivă a răscumpărării. Aici, în cercul
familiei, Dumnezeu plănuieşte să aibă expresia glorioasă, iniţială a
Bisericii. Aici „Taina” va fi făcută de cunoscut întâia oară. Dumnezeu
lucrează întotdeauna în acest sens şi de aceea i-a spus temnicerului din
Filipi „Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit tu şi CASA TA”.
Este inutil să precizăm că biserica locală, la rândul ei, devine o
sferă mai plină de mărturie, căci ea constituie o fericită combinaţie, formată
din toate aceste cămine. Dar totul începe, de fapt, în cămin! Restul va urma,
cu siguranţă!
În practică, acest lucru înseamnă că, în treburile de familie Cristos
trebuie să predomine; acolo, în cercul familial, El trebuie cunoscut ca
Domn; acolo, în orice lucru, trebuie să fie aflată voia Lui, şi instrucţiunile
Lui urmate ca atare. Sub acelaşi acoperiş, Numele Lui trebuie înălţat şi
slava Lui lăudată. Acolo, în treburile de fiecare zi, Marele Domn Înălţat al
Slavei trebuie să fie totul în toţi. Astfel va putea fi găsit primul element clar
al Tainei Eterne.
S-ar părea că am deviat într-un fel de la chestiunea simplă a
subiectului nostru - practica simplă a rugăciunii în familia creştină -, dar
pentru cei care au ochi de văzut, legătura pe care am făcut-o este evidentă.
Dumnezeu doreşte ca mărturia Lui să fie întemeiată în căminele noastre şi,
în vreme ce acest fapt are numeroase consecinţe asupra multor lucruri,
întrebăm: „Ce anume ar putea conduce mai mult la acest sfârşit şi scop
măreţ decât această reuniune zilnică a familiei în jurul Cuvântului lui
Dumnezeu şi punerea în practică a slujbei de rugăciune?” Cu siguranţă,
acestea toate reprezintă baza mărturiei pe care o avem în vedere.
Capitolul 3
Am ajuns acum la al doilea punct al subiectului nostru şi vom
discuta pentru un timp despre ceea ce numim binecuvântările şi beneficiile
acestei practici. Din nou trebuie să spunem că aceste binecuvântări şi
beneficii sunt numeroase. Dar vom aminti doar câteva. E inutil să spunem
că ori de câte ori Cristos ocupă poziţia care I se cuvine, cea de Domn,
binecuvântările şi beneficiile sunt din belşug. Acolo unde este prezentă
domnia Sa, vom avea ceea ce Isaia numeşte drept o „creştere” a domniei, a
guvernării Sale (Isaia 9:7). Câteva exemple tipice cu privire la această
„creştere” sunt arătate mai târziu de către profet, când spune: „Atunci se vor
deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va
sări ca un cerb şi limba mutului va cânta de bucurie ...” (Isaia 35:5, 6).
Autorul cântării spune acelaşi adevăr cu alte cuvinte:
„Belşug de binecuvântări e-acolo unde El domneşte
Şi lanţul celui rob e lepădat,
Cel ce trudit e sub povară odihnă veşnică găseşte
Şi orice fiu e binecuvântat.”
Acum, dacă aceste cuvinte sunt adevărate într-un sens general, şi
sunt adevărate, ele vor fi adevărate şi într-un sens particular, incluzând
această chestiune a instituirii „altarului” în cămin. Acest lucru Îl onorează
pe Dumnezeu ca Domn şi Îi garantează cel dintâi şi cel mai important loc
din programul zilnic al familiei. De fapt, aceasta reprezintă o veritabilă
întronare a Gloriosului Împărat al împăraţilor şi peste acest domeniu. De
aceea este normal să ne aşteptăm ca „binecuvântările mileniului”, în forma
lor adâncă şi spirituală, să se reverse într-un astfel de cămin. De exemplu,
de-a lungul generaţiilor unei familii această promisiune ajunge să se
împlinească în mod binecuvântat. Se va căpăta o nouă „viziune”, se va
experimenta o nouă „auzire”, va fi posibilă o nouă „umblare” (şi ce mare
nevoie este de aşa ceva!) şi O CÂNTARE NOUĂ se va auzi! Cu siguranţă,
acest lucru ar trebui să fie destul ca să provoace declanşarea unei acţiuni în
acest sens!
Întronarea Domnului peste acest domeniu aduce de la sine
binecuvântarea. Ce perspectivă încurajatoare pentru un părinte creştin! Şi,
bineînţeles, acea Biblie atât de uzată, deschisă de părinte în fiecare
dimineaţă în prezenţa copiilor, va aduce o adâncă binecuvântare căminului.
Dumnezeu i-a spus lui Iosua că, dacă va medita asupra Scripturii „zi şi
noapte”, va avea reuşită în căile sale şi va prospera (Iosua 1:8). Multe sunt
familiile care au demonstrat adevărul acestei promisiuni, prin citirea zilnică
a Cuvântului împreună. În timpul acestui exerciţiu în familie, Cuvântul lui
Dumnezeu Însuşi lucrează „înviorând sufletul”, „făcând înţelept pe cel
simplu”, „înveselind inima” şi „luminând ochii” (vezi Psalmul 19:7, 8,
Biblia, Bucureşti 2001); şi în alte privinţe s-a dovedit a fi o „prosperitate”
practică, totul fiind pus la dispoziţie cu credincioşie de către Domnul, careŞi
ţine promisiunea.
Să menţionăm acum câteva din binecuvântările specifice şi
personale care, de obicei, însoţesc această practică; şi, pentru început, îl
amintim pe cel care are privilegiul de a fi capul unei astfel de case şi care
deţine cinstea şi responsabilitatea conducerii acestor rugăciuni. Acesta va
primi, fără-ndoială, o binecuvântare deosebită. Este o responsabilitate,
desigur, şi ea însemnă o sarcină în plus, dar Dumnezeu nu este dator
omului; El vede lucrurile astfel: o slujbă regulată în familie atrage după sine
propria răsplată.
Există, desigur, nepreţuita bucurie de a-ţi vedea familia
dezvoltându-se şi bucurându-se sub zâmbetul plin de har al lui Dumnezeu şi
acest fapt în sine e minunat. Dar sunt şi „binecuvântări secundare”, pe care
o astfel de persoană le va cunoaşte cu siguranţă.
De exemplu, poate că tatăl familiei s-a întors de curând la Domnul
şi cu greu găseşte curajul de a se ruga în public, în compania bisericii
locale. Oricât ar vrea de mult s-o facă, nu-i vin cuvintele! Dar aici, în
propria familie, este total diferit! Înconjurat de dragostea încrezătoare a
copilaşilor şi de ajutorul smerit al unei soţii înţelegătoare, el poate începe
imediat să exerseze o slujbă foarte preţioasă, de folos; în timpul acelor
câteva minute când toţi sunt adunaţi, dimineaţa, el se poate obişnui cu
„conducerea serviciului în cadrul adunării” şi cu propria voce pe când
citeşte din Scripturi în prezenţa ascultătorilor. Uneori va simţi că trebuie să
adauge un mic comentariu, un gând simplu pe care Duhul Sfânt l-a
deşteptat în inima lui pe când citea pasajul. Acestea pot fi luate drept
începuturi slabe, dar cine ştie unde vor conduce? Foarte repede se pot
extinde la strângeri mai largi în cadrul bisericii locale şi posibil, dincolo de
aşteptări! Acesta, desigur, este un beneficiu, şi încă unul vrednic de a fi luat
în seamă, un beneficiu care de multe ori însoţeşte acest exerciţiu. Închinarea
în familie devine un „teren de pregătire” pentru o slujbă mai mare!
O altă chestiune importantă este sugerată aici, şi ar fi bine să o
menţionăm. Dacă sunt servitori în casă, şi ei pot lua parte la închinare,
lăsând deoparte - pentru moment - treburile gospodăreşti, şi toţi din casă vor
fi încurajaţi să îşi plece genunchii înaintea Marelui Domn Isus Cristos.
Acest act de îngenunchiere împreună cu cei ce ne slujesc ajută
adesea la menţinerea unei atmosfere de lucru degajate, plăcute, care
compenseză mândria şi atitudinea arogantă care de multe ori ne
caracterizează familiile, în special copiii. Poziţiile noastre sociale pot fi
diferite, dar strângerea împreună înaintea Creatorului nostru ne face să
conştientizăm din nou că acest ultim lucru, cel care contează de fapt, ne
aşază pe toţi la acelaşi nivel. Toţi suntem păcătoşi şi doar harul lui
Dumnezeu ne poate salva (Efeseni 2:8). Experienţele de acest gen vor
aduce, cu timpul, beneficii nemaipomenite, în special copiilor, şi îşi vor
pune amprenta, în anii care vor urma, asupra caracterului creştin în formare.
Şi ce minunat prilej pentru aruncarea seminţei Evangheliei în
inimile angajaţilor! În anii tinereţii probabil că nu au avut parte de o
educaţie creştină şi niciodată nu s-ar simţi liberi să participe la o întâlnire
creştină în public. Dar aici, în cadrul „rugăciunilor în familie”, pot să
asculte în fiecare zi câteva versete din Cuvântul lui Dumnezeu, şi atunci
când aud rugăciunile, ei pot să vadă şi să simtă binecuvântarea unei vieţi
creştine în părtăşie cu Prietenul nostru ceresc nevăzut! Încetul cu încetul,
Cuvântul îşi va face lucrarea salvatoare şi cei care ne servesc zilnic pot fi
aduşi la Cristos (vezi 1Petru 1:23; Iacov 1:18).
Adesea un vizitator, luând parte la acest timp de rugăciune, este şi
el binecuvântat, primind ceva ce poate n-ar fi primit niciodată într-o
strângere mai mare. Şi poate o astfel de persoană va fi încurajată, prin ce a
văzut şi a gustat, să introducă această practică fericită în propriul cămin. Şi
astfel, slavă Domnului, binecuvântarea se răspândeşte!
Am experimentat de multe ori următorul lucru: o cunoştinţă
neconvertită, care lucrează în comerţ sau afaceri, se întâmplă „să treacă” pe
la noi exact în momentul respectiv; este invitată „să ocupe un loc”, pentru
scurt timp, la strângerea în familie (întotdeauna strângerea e scurtă, cel mult
zece minute) şi, în mod evident, persoana respectivă este atinsă de Duhul
Sfânt prin versetele citite sau, pur şi simplu, văzând familia creştină
îngenunchind împreună în rugăciune şi unită în chip binecuvântat în acest
act de închinare. Toate acestea sunt binecuvântări pe care le putem cunoaşte
prin acest act zilnic: „altarul în familie”.
Înainte de a încheia această parte a mesajului nostru, mai este o
chestiune foarte importantă pe care ne simţim obligaţi să o atingem aici.
Din nou are legătură cu relaţia ce există între căminul individual creştin şi
biserica locală; se referă, în mod particular, la principiul bătrânilor din
biserica locală. Cuvântul lui Dumnezeu spune că un bătrân trebuie „să-şi
conducă bine casa şi să-şi ţină copiii în supunere, cu toată cuviinţa”, şi apoi
este adăugat un lucru semnificativ: „Căci dacă cineva nu ştie să-şi
cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de biserica lui Dumnezeu?”
(1Timotei 3:4,5). Un alt traducător redă astfel acest lucru: „El trebuie sa
aibă autoritatea corespunzătoare în casa lui şi să poată controla şi comanda
respectul copiilor săi” (J.B. Philips).
Aceasta, desigur, este o chestiune extraordinară. Cei care au pe
inimă bunăstarea bisericilor locale şi bunul nume al mărturiei lui Isus ca tot
trebuie să ia bine seama la acest aspect menţionat: bătrânii, şi să pună la
inimă această insistenţă a apostolului asupra a ceea ce reprezintă temelia
familiei pentru aceia care vor să intre în lucrare. Şi bineînţeles, întreaga
chestiune este în legătură cu ceea ce noi studiem acum. Putem să spunem că
această simplă practică a „rugăciunilor în familie”, cu tot ceea ce, inevitabil,
o însoţeşte, reprezintă o temelie de dorit în dezvoltarea şi calificarea aceluia
care, mai târziu, este chemat să devină un păstor în Turma lui Dumnezeu!
Această responsabilitate a „rugăciunilor în familie” îşi aduce adesea aportul
în stabilirea ordinii în căminele noastre şi în a ne face destoinici, în ochii lui
Dumnezeu, pentru responsabilităţile care ne vor fi încredinţate. Cei care au
urechi de auzit vor auzi.
Beneficiile şi binecuvântările acestei simple practici sunt întradevăr
nenumărate. Încă nici nu am menţionat beneficiile în planul spiritual
ale relaţiilor dintre soţ şi soţie. Creştini fiind, ei vor tânji să crească
împreună în Domnul şi să cunoască o adâncire a unităţii dintre ei în orice
domeniu. Aşadar, din nou „altarul familiei” va sluji scopului său plin de har.
Va oferi zilnic ocazia ca soţul şi soţia să-şi ia locul împreună ca lideri
recunoscuţi în propriul cămin şi ca ajutoare pline de râvnă, unul pentru
celălalt, în educarea copiilor.
Între creştini chiar, în zilele acestea de neobişnuită grabă, armonia
sfântă dintre soţ şi soţie este constant provocată, pentru că diavolul cu
siguranţă urăşte acest viu simbol al unităţii dintre Cristos şi Biserica Sa
(Efeseni 5:31,32). În această privinţă creşte nevoia practicării zilnice a
rugăciunilor în familie şi a părtăşiei. Acele câteva minute petrecute în
fiecare dimineaţă, când părinţii se regăsesc împlinindu-şi sarcina reciprocă
faţă de familie, îi vor ajuta pe ei, la rândul lor, în propriile relaţii şi în
adâncirea vieţii lor împreună în Domnul. Mulţi pot mărturisi despre
veridicitatea acestui lucru.
Capitolul 4
Am vorbit despre autoritatea biblică în ce priveşte această practică
a rugăciunilor în familie şi am enumerat câteva din binecuvântările care îi
urmează. Mesajul n-ar fi complet dacă n-am adăuga câteva referinţe la ceea
ce vom numi: Lupta pe care o implică, de fapt, aplicarea acestui plan.
Este ciudat faptul că ori de câte ori este ridicată această chestiune,
problemele şi întrebările apar! Chiar şi cei cu adevărat dornici şi probabil
cei ce tânjesc adânc după această practică, îşi vor rosti îndoielile în ce
priveşte practicabilitatea acesteia … desigur, în CAZUL LOR! De exemplu,
vor aduce ca argumente ritmul sălbatic al vieţii moderne şi imposibilitatea
practică de a include ACELE câteva minute în programul deja încărcat al
familiei obosite. Uneori se acuză faptul că toţi trebuie să plece deodată la
lucru sau la şcoală; alteori că trebuie să plece la ore diferite; în ambele
cazuri, ciudat, motivul este acceptat ca o respingere convingătoare a
„altarului în familie” şi a drepturilor lui Dumnezeu!
Acum, vom spune imediat că ştim foarte bine că SUNT multe
probleme şi cu siguranţă un caz nu seamănă cu altul, dar dincolo de toate
acestea, oare nu este o „inteligenţă” sinistră care stârneşte o luptă disperată?
Nu este acesta „leul care răcneşte” de care vorbeşte Pavel, care „caută pe
cine să înghită” (1Petru 5:8)?
Da, SUNT GREUTĂŢI, dar suntem pregătiţi pentru a le face faţă
cu curaj şi ajutor. Unii ştim că au trebuit să facă ajustări şi sacrificii
considerabile sau poate să se mulţumească cu un aranjament alternativ, spre
care Domnul, în mila Lui, i-a condus. Dar când tot ce era de spus e spus şi
când tot ce era de făcut e făcut, convingerea noastră sinceră este că această
totală schimbare, CU TOATĂ PIERDEREA DE NEMĂSURAT
REZULTATĂ DE AICI, este fără îndoială justificată. Nu punem la îndoială
faptul că această practică implică multe sacrificii şi că va trebui să-L
consultăm pe Domnul privind vreo dificultate majoră care se pare că stă
neclintită în calea noastră. Dar a renunţa înainte chiar ca lupta să aibă loc
este o nespusă tragedie. Dacă câştigurile şi pierderile noii alternative vor fi
bine înţelese şi evaluate corect, credem că lupta VA AVEA loc şi, prin harul
Său, victoria va fi câştigată, şi în acest fel încă o familie va fi adăugată celor
care cunosc zilnic bucuriile „altarului în familie”, şi care ACUM şi în
ETERNITATE îşi vor culege roadele.
Ei vor vedea ce se poate face acolo unde grija părintească este o
realitate la lucru şi unde domnia lui Cristos în cămin este o alegere
interioară, adâncă şi veritabilă. Adesea ne dăm seama că trebuie să mai
facem un pas în credinţă, şi tocmai acolo Dumnezeu Îşi arată surprizele
Sale! Rugăciunea noastră sinceră este ca aceasta să fie şi experienţa voastră.
Capitolul 5
Pentru aceia care ar dori să afle mai multe detalii, în continuare
vom sugera câteva principii de bază pentru rugăciunile în familie.
1). Să fie înţeles că nu ne referim aici la o strângere în familie o
dată pe săptămână, de exemplu. E o cu totul altă chestiune, ce nu trebuie
confundată cu ceea ce dorim să expunem. Noi ne referim DOAR la simpla
ocazie de fiecare zi pentru citirea Cuvântului lui Dumnezeu, de exemplu la
micul dejun; cealaltă chestiune a strângerii săptămânale în familie este
altceva şi am putea spune că este însoţită de mai multe probleme. Poate că
membrii familiei sunt probabil supraîncărcaţi cu strângeri, şi simplul gând
că ar mai putea avea loc o alta dă naştere la reacţii de împotrivire, aceasta
fiind poate mai mult decât le-ar cere Dumnezeu. Rugăciunile în familie
diferă de strângeri, şi această cooperare de mare ajutor este mai uşor de
asigurat pentru scurta ocazie de la începutul zilei.
2). Dacă se poate, ar fi bine ca acest timp să fie DIMINEAŢA. Nu
stabiliţi ca alternativă momentul seara, DECÂT DACĂ ESTE ABSOLUT
NECESAR. Unul dintre principiile obiective este să ajutaţi familia să
întâmpine împreună ziua CE LE STĂ ÎNAINTE sub domnia lui Cristos şi
să-i încurajaţi să întâmpine responsabilităţile ce-i aşteaptă „în Duhul” şi în
părtăşie unii cu alţii. Şi, mai presus de orice, Cristos merită cel mai bun
timp al zilei, căci în TOATE lucrurile El trebuie să aibă întâietate (Coloseni
1:8).
3). Folosiţi timpul de la micul dejun, dacă e posibil: citirea din
Biblie să aibă loc fie înainte, fie după servirea mesei, când toată familia este
aşezată. Acest plan simplu economiseşte efort şi organizare, iar familia nu
este distrasă de la alte activităţi. La micul dejun toţi sunt împreună şi este un
prilej bun. Desigur, în multe familii, masa de dimineaţă nu se serveşte
împreună, şi sunt deci NECESARE anumite pregătiri. Dar repetăm, luptaţi
pentru această modalitate mai bună şi mai uşoară, DACĂ ESTE CU
PUTINŢĂ. Multe familii ar PUTEA mânca împreună dacă s-ar face puţin
sacrificiu şi dacă ar fi o anumită disciplină în familie. Cei care, de obicei,
dorm mai mult AR TREBUI să se trezească puţin mai devreme, ca să poată
lua parte la masă împreună cu toţi ceilalţi.
Timpul liber rămas poate fi bine folosit după ce masa e servită şi
rugăciunea în familie a luat sfârşit. De fapt, în multe cazuri trezirea ceva
mai devreme decât de obicei s-a dovedit a fi un avantaj nemaipomenit, şi
copiii, îndeosebi, vor aprecia curând timpul rămas disponibil, şi-l vor folosi
bine. Atenţionările din Proverbe 6:9, 10 şi Proverbe 24:33, 34 trebuie luate
în seamă de familiile creştine a căror inimă este pentru lucrurile Domnului!
Începând ziua mai devreme, s-ar putea să trebuiască să renunţăm la o serie
de preocupări târzii, şi în cazul acesta un factor important îl constituie
înţeleaptă autoritate părintească. Trebuie să înţelegem că dacă dorim
binecuvântări, trebuie să existe ordine, iar liderii au de plătit un preţ în acest
sens.
4). Timpul folosit pentru rugăciunea în familie trebuie să fie foarte
scurt. De obicei, ajung şapte până la zece minute; un timp scurt este mai
bine primit de către familie, şi aduce rezultate mai bune decât unul
prelungit. Aceasta, mai ales atunci când copiii, şi nu numai ei, se grăbesc
să-şi înceapă programul zilnic. Un părinte creştin va arăta înţelegere şi
dragoste în aceste lucruri, fiind întotdeauna cât se poate de cooperant, dar în
acelaşi timp una cu interesele Domnului.
5). Capul familiei trebuie să ceară tăcere completă în timpul citirii
a, să zicem, 15-20 de versete din Cuvântul lui Dumnezeu, şi apoi să facă,
poate, un foarte scurt comentariu asupra celor citite. Astfel, familia va
parcurge cărţile Bibliei, începând cu una din evanghelii, de exemplu, sau cu
Psalmii, ori cu Proverbele, mai târziu continuând cu alte cărţi, după cum îi
va călăuzi Domnul. Chiar citirea fără comentarii va aduce binecuvântări,
căci Cartea ţinută în mână este prin ea însăşi Cuvântul dinamic şi dătător de
credinţă al lui Dumnezeu (Romani 10:17).
6). După această scurtă citire, ar fi bine ca toţi să îngenuncheze, în
timp ce capul familiei îi încredinţează pe toţi în grija Domnului pentru ziua
ce le stă în faţă, şi aduce cuvinte de laudă pentru îndurările şi
binecuvântările primite. Prietenii şi rudele pot fi şi ei amintiţi şi, de
asemenea, orice altă problemă cu care se confruntă familia la vremea
respectivă. Aceasta ar putea include boli sau alte probleme de acest gen;
trebuie să menţionăm faptul că amintirea scurtă, dar sinceră a testelor de la
şcoală îi încurajează foarte mult pe copii. Totul este împărtăşit şi adus
înaintea Domnului într-o credinţă simplă, încrezătoare. Miezul rugăciunii
trebuie să-l reprezinte Cristosul cel Viu, pentru ca totul să amintească întrun
mod proaspăt de El şi de marea Lui dragoste şi îndurare. O astfel de
familie se ridică de pe genunchi extraordinar de întărită, iar cei care îi vor
întâlni în cursul zilei vor vedea acest lucru.
7). Uneori e binevenită o schimbare: duminica dimineaţa, de
exemplu, includerea unei cântări sau citirea unui alt pasaj, ori chiar citirea
de către unul dintre copii a porţiunii zilnice în auzul celorlalţi. O mică
schimbare de acest fel ajută la prevenirea monotoniei.
8). Rugăciunea în familie nu trebuie privită ca substitut al timpului
individual cu Domnul sau al închinării personale. Timpul individual cu
Domnul trebuie întotdeauna încurajat; el stă la baza progresului.
9). În tot ce am discutat, capul familiei trebuie să urmărească,
pentru el însuşi, o tot mai mare sfinţire a caracterului. Copiii observă repede
calităţile morale şi spirituale ale părinţilor. Dacă această practică în familie
este apreciată şi eficientă, implicit capul familiei este cinstit şi respectat de
toţi membrii ei. El trebuie să fie cunoscut ca unul care sincer urmăreşte să
dea slavă Domnului, şi care, atât în casă cât şi în afara ei, face lucrurile
plăcute Lui (Ioan 8:29). În cazul acesta, discrepanţele dintre ceea ce este şi
ceea ce face capul familiei ar putea lăsa ocazia fără roade. Observaţi că, în
acest sens „altarul familiei” devine o constantă provocare pentru capul casei
către o sfinţire continuă. Acesta este încă unul din rezultatele acestei
practici.
Credem că toate sugestiile de mai sus pot fi de folos celor care sunt
preocupaţi de această chestiune, şi care doresc să instituie „altarul familiei”
în căminele lor. Oricum, cel mai bun sfat este ca începutul să aibă loc într-o
DEPENDENŢĂ REALĂ DE DOMNUL, fiind întotdeauna într-o stare de
prospeţime în El pentru a da sfat şi îndrumare. Simplitatea şi spontaneitatea
sunt cele mai de preţ podoabe, prin urmare ne putem însuşi această
chestiune a rugăciunilor în familie, conştienţi fiind de faptul că Domnul o
vrea pentru noi o bucurie şi nu o povară. Fie ca Duhul Domnului să fie
Domn şi fie ca să existe libertate (2 Corinteni 3:17).
„Rugăciunile în familie” sunt un mod minunat de a-L cinsti pe
Domnul aşa cum trebuie, şi după cum am mai spus, câştiguri infinite le vor
urma. Prin această practică simplă spiritualul devine preponderent şi
prioritar, aşa cum trebuie să fie. O nouă „atmosferă” îşi face, progresiv,
apariţia în casă şi un real sentiment al „cerului deschis”. Creşte „nivelul de
trai”, iar caracterul creştin continuă să se dezvolte. Adesea, beneficiile pot fi
văzute doar după câţiva ani, dar ele vor apărea fără-ndoială. Inima va fi
îmbucurată, iar Domnul va fi slăvit, căci El este credincios.
Vă rugăm fierbinte, pe toţi cei ce aţi citit aceste rânduri, să-L căutaţi
pe Domnul în ce priveşte această lucrare, îndeosebi cei care deţin
responsabilitatea pentru călăuzirea spirituală a unui cămin creştin. Suntem
siguri că ceea ce am scris încorporează un secret vital, ce poate fi o
binecuvântare nespusă pentru noi şi copiii noştri, şi după cum am spus, îşi
va lăsa amprenta asupra întâlnirilor din biserica locală. Cel mai minunat
lucru este că va influenţa şi Strângerea Finală a Familiei, sus în cer, a
tuturor fraţilor în credinţă (Galateni 6:10).
Te rugăm, Domnul nostru, fie ca în jurul Tronului Tău copiii noştri
să fie crescuţi cu credincioşie, în învăţătura şi în mustrarea Ta. Toate acestea
Îl vor slăvi nespus pe Domnul nostru şi acest fapt este singurul scop avut în
vedere.
„CÂT DESPRE MINE, EU ŞI CASA MEA VOM SLUJI DOMNULUI”
(Iosua 24:15).
15
Dar acum acei ani de început de modelare şi de formare s-au scurs printre degete; cursul vieţii e stabilit şi doar minuni măreţe ale harului ne pot duce înapoi pe făgaşul pe care ar fi trebuit să fim. De fapt, trebuie să spunem că anumite valori şi avantaje nepreţuite sunt pierdute pentru totdeauna.
La o recentă trecere în revistă a membrilor unui grup de biserici evanghelice din Ohio, SUA, s-a arătat că 90% dintre ei n-au avut niciodată parte de închinare în familie. Probabil că procentul e valabil şi pentru alte locuri, şi acest fapt merge direct la miezul problemei deja menţionate.
Aceste tragedii există, în mare parte, pentru că ceva vital a lipsit din mărturia acelor familii.
Desigur, ştim că nu există o anume tehnică sau formulă care singură să constituie rezolvarea unei astfel de situaţii. În orice caz, suntem de părerecă atunci când inimile părinţilor sunt cu adevărat pentru Domnul şi când, în consecinţă, există acea dorinţă de a-şi vedea preaiubiţii copii adânc înrădăcinaţi în Domnul şi bucurându-se, în mod vizibil, în harul Său, există „căi şi mijloace” scripturale care, odată explorate, conduc la finalul avut învedere. Acest articol tratează una din aceste „căi şi mijloace” şi dacă sugestia noastră simplă este primită într-o dependenţă reală de Duhul Sfânt, binecuvântarea se va revărsa asupra multor familii, iar căminele noastre vor
semăna mai mult cu ceea ce doreşte Dumnezeu să semene. Mai important, Biserica şi bisericile vor fi astfel revitalizate şi se va strânge un „materialspiritual” care poate fi folosit de Dumnezeu pentru generaţiile următoare.
Capitolul 2
Pentru o înţelegere mai uşoară, permiteţi-ne să grupăm următoarele gânduri în trei idei principale:
Mai întâi, ne vom referi la Autoritatea biblică şi la istoria şi provenienţa acestei practici. Pot fi spuse multe lucruri despre acest subiect, dar în cele ce urmează ne vom limita doar la câteva dovezi care, deşi puţine, vor fi mai mult decât potrivite pentru a arăta că această practică simplă a „rugăciunilor în familie” are la bază Cuvântul lui Dumnezeu. Începând cu Noul Testament, observăm cum părinţii creştini doresc să-şi crească copiii în „mustrarea şi învăţătura Domnului” (Efeseni 6:4). Sunt cuprinse aici mai multe aspecte, desigur, dar îl regăsim şi pe acesta al rugăciunii împreună, în familie. Ideea de bază din verset este aceea că, un cămin creştin trebuie să funcţioneze precum o primă şcoală fericită a copilului, pe tărâmul lucrurilor spirituale. Dacă aşa stau lucrurile, ce altă ocazie mai bună ar putea să se arate decât această întâlnire zilnică cu Domnul în cadrul „altarului în familie”. Aici, cu siguranţă, putem face multe pentru a ne creşte copiii „în mustrarea şi învăţătura Domnului” şi ne putem baza pe minunata prezenţă a Domnului între noi în acele momente.
Ni se spune, de exemplu, că, „din copilărie”, preaiubitul Timotei cunoştea Scripturile, care i-au dat „înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Cristos Isus” (2 Timotei 3:16). Vedem că el a fost binecuvântat şi prin faptul că a avut o mamă - pe nume Eunice - care a avut o „credinţă neprefăcută”, şi la fel a fost şi bunica lui, Lois (2 Timotei 1:5). Nu-i demirare deci că într-un astfel de cadru familial băiatul a ajuns să cunoască Scripturile care i-au dat înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Cristos. Credinţa a venit prin auzire, iar auzirea, prin Cuvântului lui Dumnezeu (Romani 10:17). Nu ni se dau toate detaliile, dar ne putem imagina cu uşurinţă cum, în acea casă din Listra, copiii erau adunaţi regulat în jurul Cuvântului lui Dumnezeu deschis de către părinţii sau bunicii lor, care probaseră deja pe propria piele puterea mesajului său salvator. La acea vreme ei nu aveau nici cea mai mică idee că băiatul captivat dinaintea lor era destinat să devină colucrătorul ales şi tovarăşul marelui apostol Pavel!
Zi după zi şi încetul cu încetul, Cuvântul lui Dumnezeu pătrundea în inima acestui copil interesat şi lucra, aşa cum face întotdeauna, o minunată „credinţă neprefăcută”. Fără îndoială că Lois şi Eunice au întâmpinatprobleme în realizarea acestor ocazii, căci existau probleme în casa lor
(Fapte 16:1), dar prin credinţa lor neprefăcută au trecut dincolo de aceste greutăţi şi binecuvântarea le-a urmărit. Ca răspuns la rugăciunile lor, ocaziile au fost posibile, iar la sfârşit au primit această mare răsplată.
Întorcându-ne acum la Vechiul Testament, observăm cum, din nou şi din nou, israeliţilor li se poruncea clar să fie foarte atenţi în ceea ce priveşte învăţătura dată copiilor lor din Cuvântul lui Dumnezeu (Deuteronom 4:9,10). Câteva capitole mai târziu instrucţiunile sunt repetate
şi apoi alte detalii adăugate: „Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă şi când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula” (Deuteronom 6:6,7). Desigur, în aceste versete avem o garanţie puternică şi un suport pentru practica noastră. Rugăciunile în familiile
creştine! Aceste porunci să le ai în inima ta, să le întipăreşti în mintea copiilor tăi când te vei culca şi când te vei scula.
Şi ca şi cum acestea n-ar fi de ajuns, marea poruncă divină răzbate din nou câteva pagini mai departe, pentru a ne mişca inimile către acţiune.
Aproape cuvânt cu cuvânt, Duhul repetă chemarea la a aduna cuvintele lui Dumnezeu în inimile şi în sufletele noastre şi la a-i învăţa pe copiii noştri în casele noastre, când ne culcăm şi când ne sculăm. Apoi sunt adăugate ceste minunate cuvinte: „Şi atunci zilele voastre şi zilele copiilor voştri, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri că le-o va da, vor fi tot atât de multe cât vor fi zilele cerului deasupra pământului”(Deuteronom 11:1).
Ce poate fi mai îmbietor şi mai atrăgător? Cât zilele cerurilor deasupra pământului! Zile în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri că ne-o va da! Asta trebuie să ştim dacă vom lăsa Cuvântul lui Dumnezeu să pătrundă în inimile noastre şi ne vom învăţa copiii din el! Şi să ne aducem aminte că nu trebuie să ne gândim la o ţară materială şi pământească pe care
Domnul ne-a dat-o! „Ţara” este Marea Bogăţie a „Plinătăţii lui Cristos” în care ne-a aşezat harul lui Dumnezeu (1Corinteni 1:30; Efeseni 1:3)! Dacă deci vom strânge Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre, şi-i VOM ÎNVĂŢA PE COPIII NOŞTRI ACEST CUVÂNT, zilele ne vor fi înmulţite în Acea Ţară, şi aşa vor fi şi zilele copiilor noştri! Atunci vom mânca şi vom bea necontenit din acea măreaţă atotsuficienţă a Domnului nostru Viu şi Înălţat, căci ceea ce este El în slavă este pentru noi; şi ne vom trezi declarând, plini de înflăcărare, împreună cu Pavel: „Pot totul în Cristos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).
O, fie ca părinţii creştini de astăzi să locuiască cu adevărat în această măreaţă Ţară a lui Cristos! Şi fie ca şi copiii noştri să intre în aceeaşi Ţară şi să trăiască mult şi bine în ea! Putem fi siguri că dacă ei s-au bucurat din plin de Măreţia şi Atotsuficienţa lui Cristos, chemările subtile ale Egiptului şi ale „pustiei” au încetat să-i mai captiveze. Vor prefera să spună împreună cu părinţii lor şi cu profetul din vechime… Ce mai am a face cu idolii ? (Osea 14:8).
Dar să nu ne îndepărtăm de subiectul nostru. Observăm că toate aceste binecuvântări fizice şi spirituale sunt roadele pătrunderii Cuvântului lui Dumnezeu în inimile şi sufletele noastre şi ale învăţăturii date copiilor noştri din acest Cuvânt.
Ce minunat ar fi dacă Dumnezeu ar putea spune despre părinţii din ziua de azi ceea ce a spus despre Avraam: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului…, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”
(Geneza 18:19).
Ce cuvinte de laudă la adresa patriarhului! Dumnezeu a avut incredere că el îşi va învăţa copiii care îi vor urma. O, dacă El ar putea avea aceeaşi încredere în capii familiilor de azi! Pentru astfel de capi „altarul familiei” din fiecare zi ar constitui cel mai dorit şi mai preţuit moment.
Înainte de a încheia această secţiune ar trebui să mergem poate puţin mai adânc şi să vorbim despre o altă chestiune, cu o semnificaţie imensă în acest sens. Ne referim la locul dat căminului creştin în Epistola către Efeseni.
Străbătând epistolele, toate acele preţioase doctrine referitoare la „biserică”prezentate în primele trei capitole, vedem că sunt foarte puternic concentrate asupra căminului creştin. Douăzeci şi unu de versete trateazăacest subiect şi, prin urmare, apostolul pledează pentru închegarea unor familii şi a unor cămine care, prin organizarea şi comportamentul adoptat,
vor exprima învrednicit adevărurile slăvite, cele pe care apostolul tocmai le menţionase. Este foarte impresionant. Nu se spune nimic aici despre bisericile locale, despre bătrâni sau diaconi, despre problemele legate de slujba locală! Chiar pasajul din capitolul patru, referitor la darurile împărţite de Domnul cel Înălţat mădularelor Sale ilustrează Biserica universală şi
lucrarea universală… „până vom ajunge la starea de om mare, la înălţimea
staturii plinătăţii lui Cristos!”
De ce atunci această tăcere cu privire la bisericile locale şi de ce se
pune accentul pe căminul creştin? Răspunsul, desigur, este evident. Duhul
Sfânt ne arată cu grijă ceea ce Dumnezeu intenţionează cu căminul creştin,
adică, să fie cea dintâi mărturie colectivă a răscumpărării. Aici, în cercul
familiei, Dumnezeu plănuieşte să aibă expresia glorioasă, iniţială a
Bisericii. Aici „Taina” va fi făcută de cunoscut întâia oară. Dumnezeu
lucrează întotdeauna în acest sens şi de aceea i-a spus temnicerului din
Filipi „Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit tu şi CASA TA”.
Este inutil să precizăm că biserica locală, la rândul ei, devine o
sferă mai plină de mărturie, căci ea constituie o fericită combinaţie, formată
din toate aceste cămine. Dar totul începe, de fapt, în cămin! Restul va urma,
cu siguranţă!
În practică, acest lucru înseamnă că, în treburile de familie Cristos
trebuie să predomine; acolo, în cercul familial, El trebuie cunoscut ca
Domn; acolo, în orice lucru, trebuie să fie aflată voia Lui, şi instrucţiunile
Lui urmate ca atare. Sub acelaşi acoperiş, Numele Lui trebuie înălţat şi
slava Lui lăudată. Acolo, în treburile de fiecare zi, Marele Domn Înălţat al
Slavei trebuie să fie totul în toţi. Astfel va putea fi găsit primul element clar
al Tainei Eterne.
S-ar părea că am deviat într-un fel de la chestiunea simplă a
subiectului nostru - practica simplă a rugăciunii în familia creştină -, dar
pentru cei care au ochi de văzut, legătura pe care am făcut-o este evidentă.
Dumnezeu doreşte ca mărturia Lui să fie întemeiată în căminele noastre şi,
în vreme ce acest fapt are numeroase consecinţe asupra multor lucruri,
întrebăm: „Ce anume ar putea conduce mai mult la acest sfârşit şi scop
măreţ decât această reuniune zilnică a familiei în jurul Cuvântului lui
Dumnezeu şi punerea în practică a slujbei de rugăciune?” Cu siguranţă,
acestea toate reprezintă baza mărturiei pe care o avem în vedere.
Capitolul 3
Am ajuns acum la al doilea punct al subiectului nostru şi vom
discuta pentru un timp despre ceea ce numim binecuvântările şi beneficiile
acestei practici. Din nou trebuie să spunem că aceste binecuvântări şi
beneficii sunt numeroase. Dar vom aminti doar câteva. E inutil să spunem
că ori de câte ori Cristos ocupă poziţia care I se cuvine, cea de Domn,
binecuvântările şi beneficiile sunt din belşug. Acolo unde este prezentă
domnia Sa, vom avea ceea ce Isaia numeşte drept o „creştere” a domniei, a
guvernării Sale (Isaia 9:7). Câteva exemple tipice cu privire la această
„creştere” sunt arătate mai târziu de către profet, când spune: „Atunci se vor
deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va
sări ca un cerb şi limba mutului va cânta de bucurie ...” (Isaia 35:5, 6).
Autorul cântării spune acelaşi adevăr cu alte cuvinte:
„Belşug de binecuvântări e-acolo unde El domneşte
Şi lanţul celui rob e lepădat,
Cel ce trudit e sub povară odihnă veşnică găseşte
Şi orice fiu e binecuvântat.”
Acum, dacă aceste cuvinte sunt adevărate într-un sens general, şi
sunt adevărate, ele vor fi adevărate şi într-un sens particular, incluzând
această chestiune a instituirii „altarului” în cămin. Acest lucru Îl onorează
pe Dumnezeu ca Domn şi Îi garantează cel dintâi şi cel mai important loc
din programul zilnic al familiei. De fapt, aceasta reprezintă o veritabilă
întronare a Gloriosului Împărat al împăraţilor şi peste acest domeniu. De
aceea este normal să ne aşteptăm ca „binecuvântările mileniului”, în forma
lor adâncă şi spirituală, să se reverse într-un astfel de cămin. De exemplu,
de-a lungul generaţiilor unei familii această promisiune ajunge să se
împlinească în mod binecuvântat. Se va căpăta o nouă „viziune”, se va
experimenta o nouă „auzire”, va fi posibilă o nouă „umblare” (şi ce mare
nevoie este de aşa ceva!) şi O CÂNTARE NOUĂ se va auzi! Cu siguranţă,
acest lucru ar trebui să fie destul ca să provoace declanşarea unei acţiuni în
acest sens!
Întronarea Domnului peste acest domeniu aduce de la sine
binecuvântarea. Ce perspectivă încurajatoare pentru un părinte creştin! Şi,
bineînţeles, acea Biblie atât de uzată, deschisă de părinte în fiecare
dimineaţă în prezenţa copiilor, va aduce o adâncă binecuvântare căminului.
Dumnezeu i-a spus lui Iosua că, dacă va medita asupra Scripturii „zi şi
noapte”, va avea reuşită în căile sale şi va prospera (Iosua 1:8). Multe sunt
familiile care au demonstrat adevărul acestei promisiuni, prin citirea zilnică
a Cuvântului împreună. În timpul acestui exerciţiu în familie, Cuvântul lui
Dumnezeu Însuşi lucrează „înviorând sufletul”, „făcând înţelept pe cel
simplu”, „înveselind inima” şi „luminând ochii” (vezi Psalmul 19:7, 8,
Biblia, Bucureşti 2001); şi în alte privinţe s-a dovedit a fi o „prosperitate”
practică, totul fiind pus la dispoziţie cu credincioşie de către Domnul, careŞi
ţine promisiunea.
Să menţionăm acum câteva din binecuvântările specifice şi
personale care, de obicei, însoţesc această practică; şi, pentru început, îl
amintim pe cel care are privilegiul de a fi capul unei astfel de case şi care
deţine cinstea şi responsabilitatea conducerii acestor rugăciuni. Acesta va
primi, fără-ndoială, o binecuvântare deosebită. Este o responsabilitate,
desigur, şi ea însemnă o sarcină în plus, dar Dumnezeu nu este dator
omului; El vede lucrurile astfel: o slujbă regulată în familie atrage după sine
propria răsplată.
Există, desigur, nepreţuita bucurie de a-ţi vedea familia
dezvoltându-se şi bucurându-se sub zâmbetul plin de har al lui Dumnezeu şi
acest fapt în sine e minunat. Dar sunt şi „binecuvântări secundare”, pe care
o astfel de persoană le va cunoaşte cu siguranţă.
De exemplu, poate că tatăl familiei s-a întors de curând la Domnul
şi cu greu găseşte curajul de a se ruga în public, în compania bisericii
locale. Oricât ar vrea de mult s-o facă, nu-i vin cuvintele! Dar aici, în
propria familie, este total diferit! Înconjurat de dragostea încrezătoare a
copilaşilor şi de ajutorul smerit al unei soţii înţelegătoare, el poate începe
imediat să exerseze o slujbă foarte preţioasă, de folos; în timpul acelor
câteva minute când toţi sunt adunaţi, dimineaţa, el se poate obişnui cu
„conducerea serviciului în cadrul adunării” şi cu propria voce pe când
citeşte din Scripturi în prezenţa ascultătorilor. Uneori va simţi că trebuie să
adauge un mic comentariu, un gând simplu pe care Duhul Sfânt l-a
deşteptat în inima lui pe când citea pasajul. Acestea pot fi luate drept
începuturi slabe, dar cine ştie unde vor conduce? Foarte repede se pot
extinde la strângeri mai largi în cadrul bisericii locale şi posibil, dincolo de
aşteptări! Acesta, desigur, este un beneficiu, şi încă unul vrednic de a fi luat
în seamă, un beneficiu care de multe ori însoţeşte acest exerciţiu. Închinarea
în familie devine un „teren de pregătire” pentru o slujbă mai mare!
O altă chestiune importantă este sugerată aici, şi ar fi bine să o
menţionăm. Dacă sunt servitori în casă, şi ei pot lua parte la închinare,
lăsând deoparte - pentru moment - treburile gospodăreşti, şi toţi din casă vor
fi încurajaţi să îşi plece genunchii înaintea Marelui Domn Isus Cristos.
Acest act de îngenunchiere împreună cu cei ce ne slujesc ajută
adesea la menţinerea unei atmosfere de lucru degajate, plăcute, care
compenseză mândria şi atitudinea arogantă care de multe ori ne
caracterizează familiile, în special copiii. Poziţiile noastre sociale pot fi
diferite, dar strângerea împreună înaintea Creatorului nostru ne face să
conştientizăm din nou că acest ultim lucru, cel care contează de fapt, ne
aşază pe toţi la acelaşi nivel. Toţi suntem păcătoşi şi doar harul lui
Dumnezeu ne poate salva (Efeseni 2:8). Experienţele de acest gen vor
aduce, cu timpul, beneficii nemaipomenite, în special copiilor, şi îşi vor
pune amprenta, în anii care vor urma, asupra caracterului creştin în formare.
Şi ce minunat prilej pentru aruncarea seminţei Evangheliei în
inimile angajaţilor! În anii tinereţii probabil că nu au avut parte de o
educaţie creştină şi niciodată nu s-ar simţi liberi să participe la o întâlnire
creştină în public. Dar aici, în cadrul „rugăciunilor în familie”, pot să
asculte în fiecare zi câteva versete din Cuvântul lui Dumnezeu, şi atunci
când aud rugăciunile, ei pot să vadă şi să simtă binecuvântarea unei vieţi
creştine în părtăşie cu Prietenul nostru ceresc nevăzut! Încetul cu încetul,
Cuvântul îşi va face lucrarea salvatoare şi cei care ne servesc zilnic pot fi
aduşi la Cristos (vezi 1Petru 1:23; Iacov 1:18).
Adesea un vizitator, luând parte la acest timp de rugăciune, este şi
el binecuvântat, primind ceva ce poate n-ar fi primit niciodată într-o
strângere mai mare. Şi poate o astfel de persoană va fi încurajată, prin ce a
văzut şi a gustat, să introducă această practică fericită în propriul cămin. Şi
astfel, slavă Domnului, binecuvântarea se răspândeşte!
Am experimentat de multe ori următorul lucru: o cunoştinţă
neconvertită, care lucrează în comerţ sau afaceri, se întâmplă „să treacă” pe
la noi exact în momentul respectiv; este invitată „să ocupe un loc”, pentru
scurt timp, la strângerea în familie (întotdeauna strângerea e scurtă, cel mult
zece minute) şi, în mod evident, persoana respectivă este atinsă de Duhul
Sfânt prin versetele citite sau, pur şi simplu, văzând familia creştină
îngenunchind împreună în rugăciune şi unită în chip binecuvântat în acest
act de închinare. Toate acestea sunt binecuvântări pe care le putem cunoaşte
prin acest act zilnic: „altarul în familie”.
Înainte de a încheia această parte a mesajului nostru, mai este o
chestiune foarte importantă pe care ne simţim obligaţi să o atingem aici.
Din nou are legătură cu relaţia ce există între căminul individual creştin şi
biserica locală; se referă, în mod particular, la principiul bătrânilor din
biserica locală. Cuvântul lui Dumnezeu spune că un bătrân trebuie „să-şi
conducă bine casa şi să-şi ţină copiii în supunere, cu toată cuviinţa”, şi apoi
este adăugat un lucru semnificativ: „Căci dacă cineva nu ştie să-şi
cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de biserica lui Dumnezeu?”
(1Timotei 3:4,5). Un alt traducător redă astfel acest lucru: „El trebuie sa
aibă autoritatea corespunzătoare în casa lui şi să poată controla şi comanda
respectul copiilor săi” (J.B. Philips).
Aceasta, desigur, este o chestiune extraordinară. Cei care au pe
inimă bunăstarea bisericilor locale şi bunul nume al mărturiei lui Isus ca tot
trebuie să ia bine seama la acest aspect menţionat: bătrânii, şi să pună la
inimă această insistenţă a apostolului asupra a ceea ce reprezintă temelia
familiei pentru aceia care vor să intre în lucrare. Şi bineînţeles, întreaga
chestiune este în legătură cu ceea ce noi studiem acum. Putem să spunem că
această simplă practică a „rugăciunilor în familie”, cu tot ceea ce, inevitabil,
o însoţeşte, reprezintă o temelie de dorit în dezvoltarea şi calificarea aceluia
care, mai târziu, este chemat să devină un păstor în Turma lui Dumnezeu!
Această responsabilitate a „rugăciunilor în familie” îşi aduce adesea aportul
în stabilirea ordinii în căminele noastre şi în a ne face destoinici, în ochii lui
Dumnezeu, pentru responsabilităţile care ne vor fi încredinţate. Cei care au
urechi de auzit vor auzi.
Beneficiile şi binecuvântările acestei simple practici sunt întradevăr
nenumărate. Încă nici nu am menţionat beneficiile în planul spiritual
ale relaţiilor dintre soţ şi soţie. Creştini fiind, ei vor tânji să crească
împreună în Domnul şi să cunoască o adâncire a unităţii dintre ei în orice
domeniu. Aşadar, din nou „altarul familiei” va sluji scopului său plin de har.
Va oferi zilnic ocazia ca soţul şi soţia să-şi ia locul împreună ca lideri
recunoscuţi în propriul cămin şi ca ajutoare pline de râvnă, unul pentru
celălalt, în educarea copiilor.
Între creştini chiar, în zilele acestea de neobişnuită grabă, armonia
sfântă dintre soţ şi soţie este constant provocată, pentru că diavolul cu
siguranţă urăşte acest viu simbol al unităţii dintre Cristos şi Biserica Sa
(Efeseni 5:31,32). În această privinţă creşte nevoia practicării zilnice a
rugăciunilor în familie şi a părtăşiei. Acele câteva minute petrecute în
fiecare dimineaţă, când părinţii se regăsesc împlinindu-şi sarcina reciprocă
faţă de familie, îi vor ajuta pe ei, la rândul lor, în propriile relaţii şi în
adâncirea vieţii lor împreună în Domnul. Mulţi pot mărturisi despre
veridicitatea acestui lucru.
Capitolul 4
Am vorbit despre autoritatea biblică în ce priveşte această practică
a rugăciunilor în familie şi am enumerat câteva din binecuvântările care îi
urmează. Mesajul n-ar fi complet dacă n-am adăuga câteva referinţe la ceea
ce vom numi: Lupta pe care o implică, de fapt, aplicarea acestui plan.
Este ciudat faptul că ori de câte ori este ridicată această chestiune,
problemele şi întrebările apar! Chiar şi cei cu adevărat dornici şi probabil
cei ce tânjesc adânc după această practică, îşi vor rosti îndoielile în ce
priveşte practicabilitatea acesteia … desigur, în CAZUL LOR! De exemplu,
vor aduce ca argumente ritmul sălbatic al vieţii moderne şi imposibilitatea
practică de a include ACELE câteva minute în programul deja încărcat al
familiei obosite. Uneori se acuză faptul că toţi trebuie să plece deodată la
lucru sau la şcoală; alteori că trebuie să plece la ore diferite; în ambele
cazuri, ciudat, motivul este acceptat ca o respingere convingătoare a
„altarului în familie” şi a drepturilor lui Dumnezeu!
Acum, vom spune imediat că ştim foarte bine că SUNT multe
probleme şi cu siguranţă un caz nu seamănă cu altul, dar dincolo de toate
acestea, oare nu este o „inteligenţă” sinistră care stârneşte o luptă disperată?
Nu este acesta „leul care răcneşte” de care vorbeşte Pavel, care „caută pe
cine să înghită” (1Petru 5:8)?
Da, SUNT GREUTĂŢI, dar suntem pregătiţi pentru a le face faţă
cu curaj şi ajutor. Unii ştim că au trebuit să facă ajustări şi sacrificii
considerabile sau poate să se mulţumească cu un aranjament alternativ, spre
care Domnul, în mila Lui, i-a condus. Dar când tot ce era de spus e spus şi
când tot ce era de făcut e făcut, convingerea noastră sinceră este că această
totală schimbare, CU TOATĂ PIERDEREA DE NEMĂSURAT
REZULTATĂ DE AICI, este fără îndoială justificată. Nu punem la îndoială
faptul că această practică implică multe sacrificii şi că va trebui să-L
consultăm pe Domnul privind vreo dificultate majoră care se pare că stă
neclintită în calea noastră. Dar a renunţa înainte chiar ca lupta să aibă loc
este o nespusă tragedie. Dacă câştigurile şi pierderile noii alternative vor fi
bine înţelese şi evaluate corect, credem că lupta VA AVEA loc şi, prin harul
Său, victoria va fi câştigată, şi în acest fel încă o familie va fi adăugată celor
care cunosc zilnic bucuriile „altarului în familie”, şi care ACUM şi în
ETERNITATE îşi vor culege roadele.
Ei vor vedea ce se poate face acolo unde grija părintească este o
realitate la lucru şi unde domnia lui Cristos în cămin este o alegere
interioară, adâncă şi veritabilă. Adesea ne dăm seama că trebuie să mai
facem un pas în credinţă, şi tocmai acolo Dumnezeu Îşi arată surprizele
Sale! Rugăciunea noastră sinceră este ca aceasta să fie şi experienţa voastră.
Capitolul 5
Pentru aceia care ar dori să afle mai multe detalii, în continuare
vom sugera câteva principii de bază pentru rugăciunile în familie.
1). Să fie înţeles că nu ne referim aici la o strângere în familie o
dată pe săptămână, de exemplu. E o cu totul altă chestiune, ce nu trebuie
confundată cu ceea ce dorim să expunem. Noi ne referim DOAR la simpla
ocazie de fiecare zi pentru citirea Cuvântului lui Dumnezeu, de exemplu la
micul dejun; cealaltă chestiune a strângerii săptămânale în familie este
altceva şi am putea spune că este însoţită de mai multe probleme. Poate că
membrii familiei sunt probabil supraîncărcaţi cu strângeri, şi simplul gând
că ar mai putea avea loc o alta dă naştere la reacţii de împotrivire, aceasta
fiind poate mai mult decât le-ar cere Dumnezeu. Rugăciunile în familie
diferă de strângeri, şi această cooperare de mare ajutor este mai uşor de
asigurat pentru scurta ocazie de la începutul zilei.
2). Dacă se poate, ar fi bine ca acest timp să fie DIMINEAŢA. Nu
stabiliţi ca alternativă momentul seara, DECÂT DACĂ ESTE ABSOLUT
NECESAR. Unul dintre principiile obiective este să ajutaţi familia să
întâmpine împreună ziua CE LE STĂ ÎNAINTE sub domnia lui Cristos şi
să-i încurajaţi să întâmpine responsabilităţile ce-i aşteaptă „în Duhul” şi în
părtăşie unii cu alţii. Şi, mai presus de orice, Cristos merită cel mai bun
timp al zilei, căci în TOATE lucrurile El trebuie să aibă întâietate (Coloseni
1:8).
3). Folosiţi timpul de la micul dejun, dacă e posibil: citirea din
Biblie să aibă loc fie înainte, fie după servirea mesei, când toată familia este
aşezată. Acest plan simplu economiseşte efort şi organizare, iar familia nu
este distrasă de la alte activităţi. La micul dejun toţi sunt împreună şi este un
prilej bun. Desigur, în multe familii, masa de dimineaţă nu se serveşte
împreună, şi sunt deci NECESARE anumite pregătiri. Dar repetăm, luptaţi
pentru această modalitate mai bună şi mai uşoară, DACĂ ESTE CU
PUTINŢĂ. Multe familii ar PUTEA mânca împreună dacă s-ar face puţin
sacrificiu şi dacă ar fi o anumită disciplină în familie. Cei care, de obicei,
dorm mai mult AR TREBUI să se trezească puţin mai devreme, ca să poată
lua parte la masă împreună cu toţi ceilalţi.
Timpul liber rămas poate fi bine folosit după ce masa e servită şi
rugăciunea în familie a luat sfârşit. De fapt, în multe cazuri trezirea ceva
mai devreme decât de obicei s-a dovedit a fi un avantaj nemaipomenit, şi
copiii, îndeosebi, vor aprecia curând timpul rămas disponibil, şi-l vor folosi
bine. Atenţionările din Proverbe 6:9, 10 şi Proverbe 24:33, 34 trebuie luate
în seamă de familiile creştine a căror inimă este pentru lucrurile Domnului!
Începând ziua mai devreme, s-ar putea să trebuiască să renunţăm la o serie
de preocupări târzii, şi în cazul acesta un factor important îl constituie
înţeleaptă autoritate părintească. Trebuie să înţelegem că dacă dorim
binecuvântări, trebuie să existe ordine, iar liderii au de plătit un preţ în acest
sens.
4). Timpul folosit pentru rugăciunea în familie trebuie să fie foarte
scurt. De obicei, ajung şapte până la zece minute; un timp scurt este mai
bine primit de către familie, şi aduce rezultate mai bune decât unul
prelungit. Aceasta, mai ales atunci când copiii, şi nu numai ei, se grăbesc
să-şi înceapă programul zilnic. Un părinte creştin va arăta înţelegere şi
dragoste în aceste lucruri, fiind întotdeauna cât se poate de cooperant, dar în
acelaşi timp una cu interesele Domnului.
5). Capul familiei trebuie să ceară tăcere completă în timpul citirii
a, să zicem, 15-20 de versete din Cuvântul lui Dumnezeu, şi apoi să facă,
poate, un foarte scurt comentariu asupra celor citite. Astfel, familia va
parcurge cărţile Bibliei, începând cu una din evanghelii, de exemplu, sau cu
Psalmii, ori cu Proverbele, mai târziu continuând cu alte cărţi, după cum îi
va călăuzi Domnul. Chiar citirea fără comentarii va aduce binecuvântări,
căci Cartea ţinută în mână este prin ea însăşi Cuvântul dinamic şi dătător de
credinţă al lui Dumnezeu (Romani 10:17).
6). După această scurtă citire, ar fi bine ca toţi să îngenuncheze, în
timp ce capul familiei îi încredinţează pe toţi în grija Domnului pentru ziua
ce le stă în faţă, şi aduce cuvinte de laudă pentru îndurările şi
binecuvântările primite. Prietenii şi rudele pot fi şi ei amintiţi şi, de
asemenea, orice altă problemă cu care se confruntă familia la vremea
respectivă. Aceasta ar putea include boli sau alte probleme de acest gen;
trebuie să menţionăm faptul că amintirea scurtă, dar sinceră a testelor de la
şcoală îi încurajează foarte mult pe copii. Totul este împărtăşit şi adus
înaintea Domnului într-o credinţă simplă, încrezătoare. Miezul rugăciunii
trebuie să-l reprezinte Cristosul cel Viu, pentru ca totul să amintească întrun
mod proaspăt de El şi de marea Lui dragoste şi îndurare. O astfel de
familie se ridică de pe genunchi extraordinar de întărită, iar cei care îi vor
întâlni în cursul zilei vor vedea acest lucru.
7). Uneori e binevenită o schimbare: duminica dimineaţa, de
exemplu, includerea unei cântări sau citirea unui alt pasaj, ori chiar citirea
de către unul dintre copii a porţiunii zilnice în auzul celorlalţi. O mică
schimbare de acest fel ajută la prevenirea monotoniei.
8). Rugăciunea în familie nu trebuie privită ca substitut al timpului
individual cu Domnul sau al închinării personale. Timpul individual cu
Domnul trebuie întotdeauna încurajat; el stă la baza progresului.
9). În tot ce am discutat, capul familiei trebuie să urmărească,
pentru el însuşi, o tot mai mare sfinţire a caracterului. Copiii observă repede
calităţile morale şi spirituale ale părinţilor. Dacă această practică în familie
este apreciată şi eficientă, implicit capul familiei este cinstit şi respectat de
toţi membrii ei. El trebuie să fie cunoscut ca unul care sincer urmăreşte să
dea slavă Domnului, şi care, atât în casă cât şi în afara ei, face lucrurile
plăcute Lui (Ioan 8:29). În cazul acesta, discrepanţele dintre ceea ce este şi
ceea ce face capul familiei ar putea lăsa ocazia fără roade. Observaţi că, în
acest sens „altarul familiei” devine o constantă provocare pentru capul casei
către o sfinţire continuă. Acesta este încă unul din rezultatele acestei
practici.
Credem că toate sugestiile de mai sus pot fi de folos celor care sunt
preocupaţi de această chestiune, şi care doresc să instituie „altarul familiei”
în căminele lor. Oricum, cel mai bun sfat este ca începutul să aibă loc într-o
DEPENDENŢĂ REALĂ DE DOMNUL, fiind întotdeauna într-o stare de
prospeţime în El pentru a da sfat şi îndrumare. Simplitatea şi spontaneitatea
sunt cele mai de preţ podoabe, prin urmare ne putem însuşi această
chestiune a rugăciunilor în familie, conştienţi fiind de faptul că Domnul o
vrea pentru noi o bucurie şi nu o povară. Fie ca Duhul Domnului să fie
Domn şi fie ca să existe libertate (2 Corinteni 3:17).
„Rugăciunile în familie” sunt un mod minunat de a-L cinsti pe
Domnul aşa cum trebuie, şi după cum am mai spus, câştiguri infinite le vor
urma. Prin această practică simplă spiritualul devine preponderent şi
prioritar, aşa cum trebuie să fie. O nouă „atmosferă” îşi face, progresiv,
apariţia în casă şi un real sentiment al „cerului deschis”. Creşte „nivelul de
trai”, iar caracterul creştin continuă să se dezvolte. Adesea, beneficiile pot fi
văzute doar după câţiva ani, dar ele vor apărea fără-ndoială. Inima va fi
îmbucurată, iar Domnul va fi slăvit, căci El este credincios.
Vă rugăm fierbinte, pe toţi cei ce aţi citit aceste rânduri, să-L căutaţi
pe Domnul în ce priveşte această lucrare, îndeosebi cei care deţin
responsabilitatea pentru călăuzirea spirituală a unui cămin creştin. Suntem
siguri că ceea ce am scris încorporează un secret vital, ce poate fi o
binecuvântare nespusă pentru noi şi copiii noştri, şi după cum am spus, îşi
va lăsa amprenta asupra întâlnirilor din biserica locală. Cel mai minunat
lucru este că va influenţa şi Strângerea Finală a Familiei, sus în cer, a
tuturor fraţilor în credinţă (Galateni 6:10).
Te rugăm, Domnul nostru, fie ca în jurul Tronului Tău copiii noştri
să fie crescuţi cu credincioşie, în învăţătura şi în mustrarea Ta. Toate acestea
Îl vor slăvi nespus pe Domnul nostru şi acest fapt este singurul scop avut în
vedere.
„CÂT DESPRE MINE, EU ŞI CASA MEA VOM SLUJI DOMNULUI”
(Iosua 24:15).
15
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu