Despre divorţ 4 - Învăţătura Domnului Isus - Pastor Dr.PAUL NEGRUT

Continuare din pagina de Resurse crestine pentru familie
Prin urmare, Laney afirma că întrebarea fariseilor a fost pusă în contextul dezbaterii rabinice cu privire la sensul expresiei erwat dabar (goliciune, ceva dezgolit) din Deuteronomul 24:1. În timp ce toţi evreii acceptau în principiu divorţul, existau mari dezbateri între rabini cu privire la cauza legitimă de divorţ. După Mishna, şcoala liberală a lui Hillel susţinea legitimitatea divorţului pe orice motiv, iar şcoala conservatoare a lui Shammai accepta divorţul numai pe motiv de adulter. Întrebarea adresată lui Isus a fost de fapt următoarea: „De partea cui eşti în această polemică?” Se poate ca fariseii să se fi aşteptat ca Isus să respingă interpretarea permisivă a lui Hillel (vezi Matei 5:21-48), dar era limpede că a trece de partea conservatoare a lui Shammai ar fi însemnat să-şi pună viaţa în pericol.[3]

Laney consideră că în răspunsul pe care Isus l-a dat fariseilor a respins atât interpretarea liberală, cât şi pe cea conservatoare cu privire la divorţ. Domnul Isus precizează că divorţul nu face parte din planul originar al lui Dumnezeu pentru căsătorie: căsătoria este pe viaţă (Matei 19:4-6). Pentru a argumenta cu Scriptura acest lucru, Domnul face apel, în primul rând, la Geneza 1:27 şi 2:24 pentru a sublinia că, la început, Dumnezeu a creat un singur bărbat pentru o singură femeie. În al doilea rând, Domnul subliniază că Geneza 2:24 demonstrează că în căsătorie bărbatul şi femeia experimentează cea mai intimă şi trainică relaţie de sub soare, descrisă prin expresia „un singur trup”. În al treilea rând, Domnul Isus afirmă că Dumnezeu este Cel care îi uneşte pe cei doi în căsătorie, şi prin urmare ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă. Afirmaţia „omul să nu despartă” este la imperativ şi cere încetarea oricărei intervenţii umane în desfacerea căsătoriei.[4] Cu alte cuvinte, răspunsul Domnului Isus la întrebarea fariseilor dacă este îngăduit ca omul să-şi lase nevasta pentru orice pricină este un NU categoric (Matei 19:3). Spre deosebire de conducătorii religioşi ai vremii, Domnul Isus afirmă permanenţa şi indisolubilitatea căsătoriei. Nu există motiv valid pentru divorţ. Fariseii au înţeles că Domnul Isus nu acceptă divorţul şi de aceea l-au confruntat cu textul din Deuteronomul 24:1-4: „Pentru ce a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărţire şi să o lase?” (Matei 19-7).[5]

La fel ca mulţi comentatori ai Scripturii de astăzi, fariseii au făcut două greşeli. Prima, au confundat „îngăduinţa” lui Moise (Matei 19:8) cu „porunca” lui Moise (Matei 19:7). În al doilea rând, au confundat planul originar al lui Dumnezeu cu stilul de viaţă al oamenilor care aveau inima împietrită. Pentru a corecta greşelile lor de interpretare, Domnul Isus explică: „Din pricina împietririi inimii voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele, dar de la început n-a fost aşa” (Matei 19:8). În felul acesta Domnul Isus subliniază faptul că reglementarea socială a crizelor de familie din vremea lui Moise reprezintă norme de viaţă ale unor oameni cu inima împietrită şi acestea sunt în dezacord total cu planul iniţial al lui Dumnezeu cu privire la căsătorie.[6]

--------------------------------------------------------------------------------
[1] Carl Laney, „No Divorce”, p. 31.

[2] Carl Laney, „No Divorce”, p. 31.

[3] Carl Laney, „No Divorce”, p. 32.

[4] Carl Laney, „No Divorce”, pp. 32, 33.

[5] Carl Laney, „No Divorce”, p. 33.

[6] Carl Laney, „No Divorce”, p. 33.

Sursa : Paul Negrut