Copiii si autoritatea - de Daniel Branzai

Continuare din pagina de Resurse crestine pentru familie

CONFUZIE CU PRIVIRE LA AUTORITATE

Culturii noastre nu-i place autoritatea. Nu numai ca nu ne place sa fim sub autoritate, nu ne place sa fim autoritati. Unul din locurile in care lucrul acesta se vede cel mai clar este in casa noastra, acolo unde autoritatea ne incomodeaza.

Avem nevoie de o intelegere biblica a autoritatii. Intrebarile abunda. Care este natura autoritatii parintilor asupra unui copil? Este ea absoluta sau relativa? Este autoritatea investita in parinti datorita diferentei relative de dimensiune dintre parinti si copilasi? Suntem noi la conducere pentru ca suntem mai destepti si mai experimentati? Suntem noi chemati sa conducem pentru ca noi nu suntem pacatosi, dar ei sunt? Avem noi dreptul sa spunem copiilor nostri sa faca orice vrem noi sa faca?

Daca nu raspunzi la intrebari ca acestea, vei fi de incercat si nesigur in indeplinirea datoriei tale fata de Dumnezeu si fata de copiii tai. Daca esti nesigur cu privire la natura si extinderea autoritatii tale, copiii tai vor suferi mult. Ei nu vor sti niciodata ce sa astepte de la tine pentru ca regulile de baza se vor schimba mereu. Ei nu vor invata niciodata valorile absolute si principiile Cuvantului lui Dumnezeu, singurele care-i pot invata intelepciunea.

Parintii din cultura noastra deseori improvizeaza pentru ca ei nu inteleg mandatul biblic de a-si pastori copiii. Scopurile cresterii copiilor deseori nu mai sunt nobile, ci vizeaza mai degraba confortul si convenienta imediata. Cand parintii cer ascultare pentru ca se simt sub presiune, ascultarea copiilor se reduce la o convenienta a parintilor. Parintii crestini trebuie sa aiba o intelegere clara despre cresterea copiilor in mod evlavios, iar copiii trebuie sa fie deprinsi sa cunoasca faptul ca Dumnezeu ii cheama sa asculte intotdeauna.

CHEMAT SA COMANDE

Ca parinte ai autoritate pentru ca Dumnezeu te cheama sa fii o autoritate in viata copilului tau. Ai autoritatea sa actionezi in Numele lui Dumnezeu. Ca tata sau ca mama, tu nu-ti exerciti autoritatea asupra jurisdictiei tale, ci asupra jurisdictiei lui Dumnezeu. Tu actionezi la porunca Sa. Indeplinesti o datorie pe care El ti-a dat-o. Nu poti incerca sa modelezi viata copiilor tai asa cum iti place tie, ci asa cum Ii place Lui.

Tot ce faci tu in slujba ta de parinte trebuie sa fie facut din acest punct de vedere. Trebuie sa te angajezi cu toata fiinta ta sa instruiesti, sa porti de grija si sa educi, sa corectezi si sa disciplinezi pentru ca la aceasta te-a chemat Dumnezeu. Actioneaza cu convingerea ca El te-a pus sa actionezi in Numele Sau. In Geneza 18:19, Dumnezeu spune: „Eu il cunosc [pe Avraam] si stiu ca are sa porunceasca fiilor lui si casei lui dupa el sa tina Calea Domnului, facand ce este drept si bine“. Avraam este insarcinat de Dumnezeu. El indeplineste o slujba din agenda lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a chemat la aceste lucruri. El nu este un colaborator extern. Avraam nu-si scrie singur descrierea slujbei lui. Dumnezeu ii defineste sarcina. Avraam actioneaza in Numele lui Dumnezeu.

Deuteronom 6 subliniaza aceasta opinie despre responsabilitatea parinteasca. In versetul 2, Dumnezeu spune ca scopul Sau pentru Israel si copiii lor si nepotii lor este sa se teama de Domnul prin pazirea poruncilor Lui. Persoana prin care sunt transmise poruncile lui Dumnezeu este cel pe care il cheama Dumnezeu sa-si invete copiii cand sunt acasa, cand merg pe drum, cand se culca si cand se scoala. Dumnezeu are un obiectiv. El vrea ca o generatie sa urmeze alteia in caile Lui. Dumnezeu implineste acest obiectiv prin intermediul instruirii parintesti.

Efeseni 6:4 iti porunceste sa-ti cresti copiii in mustrarea si invatatura Domnului. Aceasta nu este pur si simplu o porunca de a mustra si de a instrui. Este o porunca de a asigura mustrarea si invatatura Domnului ca sa functioneze in favoarea lui Dumnezeu.

Intelegand acest principiu simplu poti sa gandesti limpede cu privire la sarcina ta. Daca tu esti reprezentantul lui Dumnezeu in aceasta lucrare de asigurare a mustrarii si a invataturii in Domnul, care sunt esentiale, atunci si tu esti un om sub autoritate. Copilul tau si cu tine sunteti in aceeasi barca. Amandoi sunteti sub autoritatea lui Dumnezeu. Aveti roluri diferite, dar acelasi Stapan.

Daca permiti maniei nesfinte sa murdareasca procesul corectarii, gresesti. Trebuie sa ceri iertare. Dreptul tau de a-ti disciplina copilul este legat de ceea ce te-a chemat Dumnezeu sa faci, nu de agenda ta de lucru.
SI TU ESTI CHEMAT SA ASCULTI

Tu nu vii la copilul tau ca sa-i ceri, pentru interesele tale, sa ti se supuna si sa te asculte. Nu! Tu vii cu corectiile disciplinei care sunt calea vietii (Proverbe 6:23). Tu-l angajezi pe fiul tau in Numele lui Dumnezeu pentru ca mai intai Dumnezeu te-a angajat pe tine.

Mi-amintesc de multe conversatii care mergeau cam asa:

„N-ai ascultat de tata, nu-i asa?“

„Nu“.

„Ti-aduci aminte ce spune Dumnezeu ca trebuie sa faca tata daca tu nu asculti?“

„Sa ma bata?“

„Exact. Trebuie sa te bat. Daca nu, atunci voi fi neascultator fata de Dumnezeu. Si tu si eu vom gresi. Aceasta n-ar fi bine pentru tine sau pentru mine, nu-i asa?“

„Nu“, (un raspuns cu parere de rau).

Ce comunica acest dialog copilului? Tu nu-l bati pentru ca esti rau. Tu nu incerci sa-l fortezi sa ti se supuna numai pentru ca urasti obraznicia. Nu esti furios pe el. Si tu, ca si el, sunteti sub carmuirea si autoritatea lui Dumnezeu. Dumnezeu te-a chemat la o slujba pe care nu poti s-o eviti. Tu actionezi sub carmuirea lui Dumnezeu. Tu ceri ascultare pentru ca Dumnezeu spune ca tu trebuie sa ceri ascultare.

INCREDEREA DE A ACTIONA

Exista o libertate foarte mare aici pentru un parinte. Cand tu indrumi, corectezi sau disciplinezi, nu actionezi din propria vointa; actionezi in Numele lui Dumnezeu. Nu trebuie sa te intrebi daca este bine ca tu sa conduci. Cu siguranta tu nu ai nevoie de permisiunea copilului tau. Dumnezeu ti-a dat o sarcina de indeplinit; de aceea aprobarea copilului tau nu este necesara.

MANDATUL DE A ACTIONA

Intelegerea faptului ca tu ca parinte esti reprezentantul lui Dumnezeu nu se ocupa numai cu dreptul de a indruma. Ea ofera si mandatul de a actiona. N-ai de ales. Trebuie sa-ti angajezi copiii. Tu actionezi in ascultare fata de Dumnezeu. Este de datoria ta.

Pentru a ilustra, statul Pennsylvania, unde locuiesc, cere scolilor sa raporteze orice caz de abuz de copil suspectat. Aceasta lege nu ofera doar dreptul de a raporta abuzul. Ea cere ca abuzul sa fie raportat. Functionarii scolii nu au libertatea de a decide daca sa raporteze sau nu abuzul unui copil. Legea cere aceasta. In acelasi fel, faptul ca tu esti chemat de Dumnezeu sa fii o autoritate in instruirea copiilor tai nu-ti da doar dreptul, ci si responsabilitatea de a instrui.

Ca administrator de scoala, observ ca majoritatea parintilor nu inteleg caracterul adecvat si necesitatea de a comanda in viata copilului lor. Mai degraba, parintii iau rolul de sfatuitori. Putini sunt dispusi sa spuna, de exemplu: „Am pregatit pasat de ovaz pentru micul tau dejun. Este o mancare buna, hranitoare si vreau s-o mananci. Poate in alte dimineti vei manca ceva ce-ti place mai mult“. Multi spun: „Ce vrei sa mananci la micul dejun? Nu vrei pasatul de ovaz pe care l-am pregatit. Vrei altceva?“ Aceasta suna foarte frumos si edificativ, dar ce se intampla de fapt? Copilul invata ca el este cel care poate lua decizii. Parintele doar sugereaza optiunile.

Acest scenariu se repeta in experienta copiilor mici in alegerea hainelor, in alegerea programului, in alegerile din domeniul social, in alegerea felului in care isi petrec timpul liber, si asa mai departe. Cand copiii ajung la varsta de sase sau opt sau zece ani, ei sunt deja proprii lor sefi. La varsta de treisprezece ani copilul este scapat de sub control. Parintii pot sa-i ademeneasca cu vorbe dulci, sa pledeze, sa indemne (in frustrare si suparare), sa tipe si sa ameninte, dar copilul este seful. Parintele a renuntat de mult la prerogativul de a lua decizii cu privire la viata copilului sau. Cum s-a intamplat asta? Aceasta s-a strecurat pe nesimtite la o varsta foarte frageda cand parintele a facut din orice decizie un bufet suedez de preferinte din care sa aleaga copilul.

Unii pot argumenta: „Copiii invata sa ia decizii numai cand parintii le permit sa ia decizii. Noi vrem ca ai nostri copii sa invete sa ia decizii sanatoase“. Acest argument pierde din vedere cea mai importanta problema. Copiii vor lua decizii bune cand ii vor vedea pe parintii lor credinciosi servind drept model si dandu-le porunci intelepte si luand decizii in folosul lor.

Mai inainte chiar de a lua decizii este important pentru copii sa fie sub autoritate. Invata-i pe copiii tai ca Dumnezeu ii iubeste atat de mult incat le-a dat parinti care sa fie autoritati bune pentru a-i invata si a-i conduce. Copiii invata sa ia decizii intelepte, invatand de la tine.

Parintii trebuie sa vrea sa conduca. Trebuie sa faci aceasta cu bunavointa si cu har, dar trebuie sa fii o autoritate pentru copiii tai.

CRESTEREA COPIILOR A FOST DEFINITA

Recunoasterea faptului ca Dumnezeu te-a chemat sa lucrezi ca reprezentant al Sau defineste sarcina ta ca parinte. Cultura noastra a redus cresterea copiilor la asigurarea celor necesare. Parintii deseori vad aceasta sarcina in acesti termeni ingusti. Copilul trebuie sa aiba hrana, imbracaminte, un pat si timp de calitate. In contrast puternic cu aceasta vedere ingusta, Dumnezeu te-a chemat la o lucrare mai profunda decat asigurarea celor necesare. Tu iti pastoresti copilul in Numele lui Dumnezeu. Sarcina pe care ti-a dat-o Dumnezeu nu este una care sa poata fi programata convenabil. Este o sarcina care patrunde peste tot. Instruirea si pastorirea se face oricand esti cu copiii tai. Cand te scoli, cand umbli, cand vorbesti, sau cand te odihnesti, trebuie sa te implici si sa-l ajuti pe copilul tau sa inteleaga viata, sa se inteleaga pe sine, si sa inteleaga nevoile lui dintr-o perspectiva biblica (Deuteronom 6:6-7).

Daca ai de gand sa-ti pastoresti copiii, trebuie sa ai o relatie intima cu ei. Trebuie sa intelegi ce-i supara pe copiii tai. Daca ai de gand sa-i indrepti pe caile Domnului, asa cum te cheama sa faci Geneza 18:19, trebuie sa-i cunosti si sa le cunosti inclinatiile. Aceasta lucrare cere mai mult decat pur si simplu sa le asiguri hrana, imbracamintea si adapostul adecvat.

OBIECTIVE CLARE

Este instructiv sa-i intrebi pe parinti ce obiective concrete de instruire au pentru copiii lor. Majoritatea parintilor nu pot sa intocmeasca repede o lista cu punctele tari si cu punctele slabe ale copiilor lor. Nici nu pot sa spuna ce fac pentru a intari punctele slabe ale copilului lor sau pentru a incuraja punctele lui tari. Multe mame si multi tati nu au stat sa discute scopurile lor pe termen scurt si pe termen lung pentru copiii lor. Nu au creat strategii pentru cresterea copiilor. Ei nu stiu ce spune Dumnezeu despre copii si despre dorintele Lui cu privire la ei. Prea putina atentie s-a dat metodelor si abordarilor care se concentreaza mai degraba asupra corectarii atitudinilor de inima decat doar a comportamentului. Este trist ca majoritatea corectiilor au loc ca un produs secundar al copiilor, lucru care este jenant sau iritant.

De ce aceasta? Idea noastra despre cresterea copiilor nu include pastorirea. Cultura noastra vede parintele ca un adult care asigura cele necesare. Timpul de calitate este considerat timpul in care ne distram impreuna. Distractia impreuna nu este o idee rea, dar este la ani-lumina departare de indrumarea copilului tau pe caile lui Dumnezeu.

Spre deosebire de aceasta, Geneza 18 cheama tatii sa porunceasca copiilor lor sa tina calea Domnului, facand ce este drept si bine. A fi parinte inseamna sa lucrezi in Numele lui Dumnezeu ca sa-i indrumi pe copiii tai. Directorii conduc. Ca sa-i conduci trebuie sa-i cunosti si sa-i ajuti pe copiii tai sa inteleaga standardul lui Dumnezeu pentru comportamentul copiilor. Aceasta inseamna sa-i inveti ca sunt pacatosi prin natura lor. Aceasta implica sa le arati indurarea si harul lui Dumnezeu descoperite in viata si moartea lui Hristos pentru pacatosi.

SMERENIE IN LUCRAREA TA

Intelegerea faptului ca voi functionati ca reprezentanti ai lui Dumnezeu poate sa va tina foarte atenti si smeriti ca parinti. Este un lucru serios sa realizezi ca tu iti corectezi copilul la porunca lui Dumnezeu. Tu stai inaintea lui ca reprezentant al lui Dumnezeu ca sa-i arati pacatul lui. Asa cum un ambasador este constient de faptul ca functioneaza in numele tarii care l-a trimis, tot asa tu ca parinte trebuie sa fii constient de faptul ca-L reprezinti pe Dumnezeu inaintea copilului. Nu cunosc nici o realizare care sa-l faca pe un parinte mai sobru si mai smerit ca aceasta.

De multe ori am fost nevoit sa cer iertare copiilor mei pentru mania mea sau pentru un raspuns pacatos. Am fost nevoit sa spun: „Fiule, am pacatuit impotriva ta. Am vorbit cu o manie nesfanta. Am spus lucruri pe care n-ar fi trebuit sa le spun. Am gresit. Dumnezeu mi-a dat o sarcina sfanta, si eu am adus mania mea nesfanta in aceasta misiune sfanta. Te rog, iarta-ma“.

Interesul tau poate sa creasca daca realizezi ca disciplina nu este lucrarea ta de pe agenda ta de lucru, ca sa dai frau liber maniei tale impotriva copiilor tai; este aratarea ta ca reprezentant al lui Dumnezeu, care aduce mustrarile vietii pentru fiul tau sau pentru fiica ta. Tu doar tulburi apele cand motivul principal al disciplinei este mai degraba nemultumirea ta cu privire la comportarea lor decat nemultumirea lui Dumnezeu fata de razvratirea impotriva autoritatii pe care El a randuit-o.

NU ESTE LOC PENTRU MANIE

Am vorbit cu foarte multi parinti care credeau cu sinceritate ca mania lor are un loc legitim in corectare si disciplinare. Ei gandeau ca nu puteau sa-i aduca pe copiii lor la o frica serioasa fata de neascultare decat daca le arata manie. Si astfel disciplina a devenit timpul cand mama sau tata isi manipuleaza copiii prin manifestarile brutale ale maniei. Ce invata copilul din aceasta este frica de om, nu teama de Dumnezeu.

Iacov 1 demonstreaza falsitatea ideii ca parintii trebuie sa accentueze corectarea prin mania personala. „Stiti bine lucrul acesta, preaiubitii mei frati! Orice om sa fie grabnic la ascultare, incet la vorbire, zabavnic la manie; caci mania omului nu lucreaza neprihanirea lui Dumnezeu“ (Iacov 1:19-20).

Apostolul Iacov nu putea fi mai clar. Viata neprihanita pe care o doreste Dumnezeu nu este niciodata produsul maniei necontrolate. Mania omului ii poate invata pe copiii tai sa se teama de tine. Ei pot chiar sa se poarte mai bine, dar aceasta nu va aduce neprihanirea biblica.

Nici o schimbare de comportament care este produsa de o astfel de manie nu-i va misca pe copiii tai spre Dumnezeu. Aceasta ii indeparteaza de Dumnezeu. Ii indreapta spre idolatria temerii de om. Nu e de mirare ca Iacov subliniaza acest lucru, spunand: „Preaiubitii mei frati, luati aminte la lucrul acesta“ (trad. engleza).

Daca ii corectezi si ii disciplinezi pe copiii tai pentru ca Dumnezeu ti-a poruncit aceasta, atunci nu trebuie sa strici lucrarea cu mania ta. Corectarea nu inseamna sa-ti arati tu mania pentru ofensele lor; inseamna mai degraba sa le amintesti ca purtarea lor pacatoasa Il ofenseaza pe Dumnezeu. Inseamna sa aduci condamnarea Lui asupra pacatului pentru aceste subiecte din imparatia Lui. El este Imparatul. Ei trebuie sa se supuna.

BENEFICIILE COPILULUI

Parintele vine la copil in Numele lui Dumnezeu si pentru Numele lui Dumnezeu. Ca parinti voi puteti sa-l invatati pe copilul vostru sa primeasca indreptarea de la voi pentru ca ea reprezinta metoda pe care a hotarat-o Dumnezeu. Copilul invata sa primeasca indreptarea, nu pentru ca parintii au intotdeauna dreptate, ci pentru ca Dumnezeu spune ca „nuiaua si certarea dau intelepciunea“ si „cine ia seama la mustrare ajunge intelept“ (Proverbe 29:15, 15:5).

Copilul care accepta aceste adevaruri va invata sa accepte corectarea. Am fost smerit si uimit sa-i vad pe copiii mei, in ultimii ani ai adolescentei lor si putin dupa douazeci, ca accepta corectarea, nu pentru ca le-am adus-o eu in cel mai bun mod posibil, ci pentru ca s-au convins ca „cel ce leapada certarea isi dispretuieste sufletul, dar cel ce asculta mustrarea capata pricepere“ (Proverbe 15:32). Ei inteleg ca tatal lor este reprezentantul lui Dumnezeu, folosit de Dumnezeu ca autoritate care sa-i conduca in caile lui Dumnezeu. De aceea, desi eu nu sunt un instrument fara cusur al lucrarii lui Dumnezeu, ei stiu ca primirea corectarii le va aduce pricepere.

DISCIPLINA: O EXPRESIE A DRAGOSTEI

Stand putin de vorba in timpul unei pauze pentru cafea la o conferinta a pastorilor, i-am auzit fara sa vreau pe unii tati vorbind despre copiii lor si nu m-am putut abtine sa nu ascult.

„Sunt prea sever cu ei“, a comentat tatal nr.1. „Ii disciplinez tot timpul. Trebuie intr-adevar; sotia mea ii iubeste prea mult ca sa-i disciplineze“.

„Cred ca tu si sotia ta trebuie sa va echilibrati cumva“, a observat tatal nr. 2.

„Da“, a continuat tatal nr. 1 reflectand, „avem nevoie de un echilibru intre disciplina si dragoste“.

Aproape ca mi s-a pus un nod in gat! Sa pui in balanta disciplina si dragostea? M-am gandit la Proverbe 3:12: „Domnul mustra pe cine iubeste, ca un parinte pe copilul pe care-l iubeste“. Proverbe 13:24 mi-a venit in minte: „Cine cruta nuiaua, uraste pe fiul sau, dar cine-l iubeste, il pedepseste indata“, si Apocalipsa 3:19: „Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc“. Cum poti sa pui in balanta disciplina si dragostea?

Conversatia pe care fara sa vreau am auzit-o reprezinta un punct de vedere foarte raspandit. Multi parinti nu au o viziune biblica despre disciplina. Ei tind sa priveasca disciplina ca o razbunare – incheindu-si socotelile cu copiii lor pentru ceea ce au facut. Evrei 12 ne arata clar ca disciplina nu este represiva, ci corectiva. Evrei 12:5-6 considera disciplina un cuvant de incurajare adresat fiilor. El spune ca disciplina este un semn al identificarii lui Dumnezeu cu noi ca Tata al nostru. Dumnezeu ne disciplineaza spre binele nostru, ca sa ne faca partasi sfinteniei Lui. El spune ca desi disciplina nu este placuta, ci dureroasa, ea ne da un rod al neprihanirii si al pacii. Mai inainte sa fie ceva care sa echilibreze dragostea, disciplina este mai degraba cea mai adanca expresie a dragostei.

Dumnezeu ne da intelegerea a ceea ce este disciplina. Functia ei nu este esentialmente punitiva. Este corectiva. Principala reactie a disciplinei nu este de a razbuna, ci de a corecta. Disciplinarea unui copil este refuzul unui parinte de a fi partas de buna voie la moartea copilului sau (Proverbe 19:18).

De ce este asa de greu sa retinem aceasta idee? Este greu din pricina a ceea ce am discutat mai sus. Nu ne vedem pe noi insine ca reprezentanti ai lui Dumnezeu. Noi, deci, ii corectam pe copiii nostri cand ei ne irita. Cand purtarea lor nu ne irita, nu-i corectam. Astfel, corectarea noastra nu este ca sa-i salvam pe copiii nostri de calea periculoasa; ci este mai degraba doar o racorire de frustrarea noastra. E ca si cum le-am spune: „M-am saturat de tine. Ma faci sa innebunesc. Am sa te lovesc, sau am sa tip la tine, sau am sa te fac sa stai pe un scaun izolat de familie pana iti vei da seama ce rau ai facut“.

Ceea ce tocmai am descris nu este disciplina. Este pedeapsa. Este un abuz neevlavios al copilului. In loc sa dea un rod al neprihanirii si al pacii, acest soi de tratament mai degraba ii lasa pe copii suparati si furiosi. Este de mirare ca copiii se opun voii cuiva care se manie pe ei pentru ca l-au iritat?

Disciplina ca invatatura pozitiva mai degraba decat ca pedeapsa negativa nu inlatura consecintele sau rezultatele privitoare la comportament.. Consecintele si rezultatele comportamentului fac parte cu siguranta din procesul pe care il foloseste Dumnezeu pentru a-Si pedepsi poporul

Desi este adevarat ca copiii disciplinati sunt o bucurie pentru parintii lor (Proverbe 23:15-16, 24), ca reprezentant al lui Dumnezeu, tu nu poti sa disciplinezi doar pentru problemele de interes personal sau pentru convenienta personala. Corectia ta trebuie sa fie legata de principiile si de adevarurile absolute ale Cuvantului lui Dumnezeu. Problemele de disciplina sunt probleme de creare a caracterului si de onorare a lui Dumnezeu. Standardele care nu se negociaza ale lui Dumnezeu trebuie sa fie sursa de alimentare a corectiei si a disciplinei.

Obiectivul tau in disciplina este sa te indrepti spre copiii tai, nu impotriva lor. Tu te indrepti spre ei cu mustrarile si rugamintile staruitoare ale vietii. Disciplina are un obiectiv corectiv. Este terapeutica, nu penala. Este menita sa produca crestere, nu durere.
Sursa : Pre-ocupari de pre-dicatori