Bun venit !

Christian Fish/Cross Ai ajuns pe o pagina anexa - extensie la cele 4 pagini principale administrate de Familia Crestina!

20080711

Buget de familie - de George Pordea

Continuare din pagina de Opinii

Hoţia este neam cu uciderea
Când o persoană îşi dăruieşte viaţa pentru a câştiga nişte bani, iar mai apoi dă acei bani pentru a cumpăra un anume obiect, dacă acel obiect este furat, hoţul a furat valoarea monetară a acelui obiect. Totuşi, în acelaşi timp a furat şi timpul sau viaţa dăruită de persoana care a muncit pentru acel obiect. Lucrătorul trebuie să îşi cheltuiască din nou viaţa pentru a recâştiga acel obiect, ceea ce înseamnă că hoţul i-a furat o parte din viaţă.
Cele mai multe probleme financiare nu au la bază lipsa banilor, ci lipsa de caracter în domeniul financiar
Spun lucrul acesta pentru că am ajuns în ziua de astăzi să avem posibilitatea de a cumpăra anumite lucruri pe care le dorim prin diferite credite care la prima vedere sună foarte bine. Problema creditelor este că de multe ori cheltuim bani pe care nu îi avem, adăugând o rată pentru care nu avem suficiente fonduri de plată. De aceea cred că e important să adoptăm principiul care ne învaţă să nu cheltuim fonduri pe care nu le avem. Venitul tău nu ar trebui să fie depăşit de cheltuielile tale, adică nu ar trebui să cheltuieşti mai mult decât câştigi.
Cea mai importantă datorie pe care o are de plătit omul este zeciuiala
Malahi 3.8,10 ne redă cuvintele lui Dumnezeu care sună aşa: „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: «Cu ce Te-am înşelat?» Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.“Cred că este important să înţelegem că zeciuielile aparţin lui Dumnezeu. A zecea parte din venitul nostru brut este dorit de Dumnezeu tocmai pentru a avea binecuvântarea Lui peste ce ne rămâne. Deşi nu ni se pare logică ideea că ne vom descurca mai bine cu 90% decât cu 100%, totuşi Dumnezeu ne cere să Îl punem la încercare şi El ne promite binecuvântarea Sa.
Fiecare persoană trebuie să înveţe priorităţile corecte în domeniul finanţelor
Prima prioritate financiară a omului este zeciuiala, care se dăruieşte nu din net, ci din brut. Spun lucrul acesta pentru că, dacă dăm Cezarului ce e al Cezarului din brut, atunci trebuie să îi dăm lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu tot din brut. A doua prioritate financiară a omului este plata datoriilor pe care le are. A treia prioritate are de-a face cu lucrurile necesare pentru a trăi, iar a patra prioritate are de a face cu lucrurile pe care omul şi le doreşte, dar care nu sunt o nevoie.
Fiecare persoană trebuie să îşi plătească la timp sau chiar mai devreme facturile acumulate
E atât de important pentru noi ca şi creştini să nu întârziem cu plata facturilor. Chiar dacă într-o lună nu primim o anume factură prin poştă, cred că printr-un singur apel telefonic putem afla cât datorăm şi care este ultima zi de plată. Impulsul pe care îl primim de la firea noastră pământească ne împinge să gândim chiar acum în cele afirmate anterior că nu e vina noastră că factura nu a ajuns, şi că nu vom da nici un telefon nimănui ca să aflăm cât datorăm. Nu uita că numele nostru e prea important pentru a-l păta întârziind să ne plătim datoriile, indiferent de motive.
Alcătuirea unui buget este cea mai bună cale prin care îţi poţi controla finanţele
Trebuie să menţionez că un buget nu te va ajuta la nimic dacă nu îl urmezi. Bugetul ar trebui să dicteze felul în care cheltuim resursele noastre financiare. Bugetul ar trebui să ne fie şef în acest compartiment al vieţii. Bugetul trebuie să ia deciziile financiare ale unei persoane.
Sfatul meu este să nu facem împrumuturi decât dacă avem şi cu ce să le plătim
Dacă nu ai cu ce plăti un împrumut înseamnă că nu ai dreptul să beneficiezi de un împrumut. Dacă tu ai da cuiva bani cu împrumut, oare nu ai dori să îţi fie daţi înapoi? Cum te-ai simţi dacă ţi s-ar spune de către cel împrumutat că nu are cu ce plăti şi nu ştie când va putea plăti acel împrumut?
A avea avere şi bani nu e un păcat
În 1 Timotei 6.10 citim astfel: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.“ Nu banii sunt rădăcina tuturor relelor, ci iubirea de bani. Cel care însă a fost sau este binecuvântat de Dumnezeu din punct de vedere material ar trebui să fie atent la următoarele idei:- O persoană bogată de multe ori nu ştie cu siguranţă care îi sunt prietenii. Cel bogat atrage oameni care sunt îndrăgostiţi de bani şi de lucruri materiale, nu de cel care are acele bunuri. Dumnezeu este cel mai bun prieten al tău, fie că ai sau nu ai bani. De aceea ne putem încrede în El fără nici o rezervă.- Banii din bancă te pot cauza să îţi pierzi dependenţa de Dumnezeu. De ce să mă rog dacă am tot ce îmi trebuie? De ce să mă adâncesc în Biblie dacă stiu că am suficienţi bani în bancă? De ce să mai vin la biserică dacă nu am nevoie de absolut nimic?- O persoană bogată poate foarte uşor să transforme banii într-un dumnezeu. În loc să laşi Biblia să ia decizii corecte pentru tine, poţi da voie banilor să îţi dicteze deciziile şi să determine integritatea ta.- Nici o persoană nu îşi poate lua banii cu el în cer. De aceea trebuie să îşi investească bine şi cu înţelepciune banii în lucrarea lui Dumnezeu, ca să-şi strânge bogăţii sus în cer unde nu le mănâncă moliile şi rugina, şi unde nu le fură şi nu le sapă hoţii.
Împlinirea nu poate fi găsită în bani sau lucruri materiale
Cu cât o persoană are mai multe, cu atât îşi doreşte şi mai multe. Împlinirea nu se găseşte în lucrurile materiale, ci în ceea ce este o persoană. Thomas Kempis a spus: „Dacă Îl ai pe Hristos eşti bogat şi ai îndeajuns.“
Părinţii ar trebui să îşi înveţe copiii să fie înţelepţi cu finanţele lor
- Părinţii înţelepţi îşi vor învăţa copiii cum să aibe succes financiar chiar dacă ei nu au ajuns la un astfel de succes. Cea mai bună metodă de a-i învăţa pe copiii tăi este prin exemplul tău. Este posibil ca greşelile tale ca părinte să fie cel mai bun învăţător al copiilor tăi.- Părinţii înţelepţi nu îşi vor răsfăţa copiii. Învaţă-i să câştige un ban dându-le anumite responsabilităţi în jurul casei. Şi ei trebuie să înveţe că prin sudoarea frunţii se câştigă pâinea.- Părinţii înţelepţi îşi vor învăţa copiii să dea zeciuială. Învaţă-i să dea zeciuială de când sunt mici. Dacă a primit 10 lei de ziua lui sau prin muncă, învaţă-l să pună 1 leu în colectă.- Părinţii înţelepţi îşi vor învăţa copiii să economisească. Este bine să le deschizi un cont la bancă în care să poată face economii.- Părinţii înţelepţi îşi vor învăţa copiii să nu risipească- Părinţii înţelepţi îşi vor învăţa copiii să fie generoşi şi darnici. Efeseni 4.32 spune: „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi…“ Învaţă-i să dăruiască din jucăriile lor şi nu-i opri când iniţiativa le aparţine. Învaţă-i că Domnul le poate răsplăti cu o jucărie şi mai frumoasă, şi lasă-L pe Dumnezeu să te folosească în împlinirea acestui adevăr.
O persoană trebuie să îi ceară Domnului ajutor şi călăuzire în domeniul financiar
Matei 6.33 se aplică şi în domeniul financiar: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.“
O persoană trebuiesă îl laude pe Dumnezeu pentru purtarea Lui de grijă
Luca 12.24, 27 afirmă: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu samănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar: şi totuşi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările!… Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes: totuşi vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei.“Laudă-l pe Dumnezeu pentru purtarea Lui de grijă în fiecare zi.
Preluat din revista IMPULS

Niciun comentariu: