Am continuat studiile, pentru ca tatal meu dorea pentru noi sa ajungem oameni folositori societatii. Pe cand terminam clasa a 8 a scoala generala, am inceput sa fim vizitati de niste oameni foarte deosebiti de restul oamenilor pe care-i intalnisem pana atunci , si care lucrau la o organizatie de ajutorare a familiilor aflate in dificultate (mai tarziu am aflat ca acestia erau de fapt misionari in orasul nostru).
Erau deosebiti, aratau ca le pasa de semenii lor.Nu ne-au abordat cu convingerile, crezurile si principiile personale si asta a facut ca sa devenim buni prieteni si mai pe urma sa devina oamenii care au avut un mare impact asupra vietii mele,fiind oamenii care mi-au aratat “calea”! Dupa ce am dat examenul de admitere ,desi puteam sa intru la liceu, am optat totusi pentru scoala profesionala,cu profil croitorie. Ca si “premiu “ ca sa spun asa ,am primit o invitatie intr-o tabara crestina, la munte, unde am si onorat-o ,fiindca fusese prima data cand mergeam la munte impreuna cu fratele meu mai mic.
Aveam 14 ani pe atunci ,cand in aceea tabara am auzit pentru prima oara din Cuvantul lui Dumnezeu tot ceea ce a facut Isus pentru fiecare om ,si pentru mine. Atunci pentru prima data ,noapte fiind mi-am ridicat glasul spre Dumnezeu rugandu-L sa ma faca si pe mine un copil al Sau, am dorit sa il am si eu pe Isus in inima mea, sa ma ajute sa traiesc asa cum ii place Lui (de mentiont faptul ca, desi nu am “gustat placerile si destrabalarile lumii, totusi vorbirea mea nu era tocmai asa de deosebiata,in sensul ca imi permiteam sa fac glume , vorbe si injuraturi deloc placute la auz).
Stiu ca dupa aceea noapte am devenit o noua persoana, pur si simplu se vedea si se simtea diferenta; prietenele mele au observat ca nu mai eram aceeasi, si asta ma facea sa ma simt mult mai bine,imi dadea o deosebita satisfactie si deasemenea siguranta ca nu mai sunt singura ,ca Il purtam cu mine pe Isus.
Dupa aceea tabara am fost intrebata daca doresc sa cunosc mai multe despre cum sa traiesti o viata pentru Isus ;astfel la raspunsul meu afirmativ am primit adresa Bisericii Baptiste Harul din Slatina, unde am continuat sa merg. Dupa ce am terminat scoala profesionala , avand rezultate foarte bune am dorit sa am si liceu si m-am inscris la cursurile liceale de zi. Continuam sa merg la Biserica, asta devenind casa in care ma simteam cel mai bine –pentru ca este Casa lui Dumnezeu.
La varsta de 19 ani,in 1999,cand am terminat si liceul ,am hotarat sa marturisesc public prin botez ca Il voi urma toata viata mea pe Dumnezeu ,pe Isus si –L voi onora cu orice slujire. Dupa ce am terminat liceul ,am ales sa imi caut o slujba pentru ca vedeam ca trebuie sa –mi ajut si familia,dar sa ma ajut si pe mine ;acest lucru nu a fost usor dar a fost benefic pentru ca am invatat sa imi castig existenta maturizandu-ma.
Am lucrat asadar,ca si confectioner imbracaminte ,la un patron, timp de 2 ani. Eram deja membra a Bisericii ,il urmam pe Dumnezeu si bineanteles ca am inceput sa am probleme cu tatal si fratele meu,probleme legate de credinta pe care o traiam. Dupa un an de cand lucram la croitorie ,la sfatul pastorului si a altora am hotarat sa locuiesc singura ;astfel am primit invitatia sa locuiesc in cadrul Fundatiei care apartine Bisericii.
Ulterior ,prin 2001,am primit chemarea de a lucra la Fundatia care se ocupa de fete provenite din orfelinatele de stat ,dar si din familii aflate in dificultate. Personal nu mi-a fost usor sa cred ca asta vroia Domnul sa fac si dupa un timp am inteles care imi era scopul vietii: acela de a sluji ,”de a face slujba in casa Lui”,si astfel am renuntat la serviciul meu pentru a intra in serviciul lui Dumnezeu! Nu a fost nici aici intodeauna usor ,dar gandul si siguranta ca fac ceea ce Ii place Lui imi dadea puteri proaspete si satisfactie; deasemenea nu am vazut de la inceput binecuvantarile slujirii ,dar mai pe urma am fost coplesita de binecuvantarile lui Dumnezeu,prin faptul ca slujba mea era recunoscuta si chiar mi s-a dat statutul de asistent social.
Dupa 4 ani lucrati cu documentatie ,ca si asistent social , Domnul m-a convins ca trebuie sa urmez cursurile universitare pentru a ma pregati mai bine in domeniu, si astfel m-am inscris la Universitatea Emanuel din Oradea ,pentru specializarea asistenta sociala.Acum sunt anul al doilea dar, abia astept sa ma reintorc la slujba mea ! Chiar daca eram oarecum ocupata cu serviciul ,niciodata nu mi-am uitat familia, aducand-o mereu in rugaciune inaintea lui Dumnezeu si asteptand ca si ei sa Il urmeze pe El.Domnul a lasat ca 11 ani sa continui sa ma rog pentru ei si abia acum sa vad ca “incet”ei fac pasi spre Dumnezeu .
Anamaria Munteanu
Anamaria Munteanu
Preluat din site-ul Fiti oameni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu