Povestea transformarii unei familii

Continuare din pagina de Opinii

Cum de s-a intamplat asa de repede?

L-am pus la un test… Pe atunci locuiam intr-un apartament din Timisoara. M-a condus acasa, iar eu i-am propus sa intre, dar el a refuzat zicand: „Nu, nu cred ca e bine sa intru la tine in casa de prima oara…”. Dupa aceea, am discutat si ne-am gandit ca e mai bine sa ne casatorim decat sa stam asa. Nu voiam sa stam impreuna daca nu eram casatoriti, mai ales ca atunci incepuseram amandoi sa mergem la biserica. Asadar, in octombrie ne-am cunoscut, iar in noiembrie 1990 am avut cununia.

Stiu ca ai avut foarte multe probleme cu nasterile…

Am fost insarcinata de noua ori, insa Dumnezeu mi-a dat numai trei copii, trei copii minunati. La inmormantarea primului copil (era fata) am lesinat, dar nimeni nu si-a pus problema ca as fi bolnava. Toti s-au gandit ca am lesinat de emotie si suparare.Dupa un timp am ramas din nou insarcinata, insa eu nu stiam ca efortul fizic poate sa afecteze sarcina. Ne-am mutat din apartamentul pe care il aveam inchiriat, in casa parintilor lui Puiu. Ei au plecat in Ungaria si ne-au lasat pe noi sa stam in casa lor. Nu aveam nimic in casa. Astfel, ne-am cumparat o mobila veche si am adus-o acasa. Am aranjat mobila si, din cauza efortului, noaptea am facut avort spontan. Dupa aceea, un doctor m-a luat in evidenta si mi-a spus sa fac toate analizele.

Cand am ramas din nou insarcinata, m-am dus iarasi la doctorita. Mi-au facut toate analizele si mi-au descoperit o boala de inima (cardiopatie ischemica). Atunci mi-au spus sa fac avort. „Cum? Eu, avort!?” „Copilul va fi un handicapat, tu vei pati ceva…” Mergeam la biserica si stiam din Biblie ca avortul este o crima. Nu am acceptat asta. M-au pus sa semnez ca pastrez sarcina pe raspunderea mea. Am avut o sarcina grea, am stat mult timp in spital, din noua luni sapte am stat in spital.

Am plecat la parinti in Bistrita, ca sa nasc acolo. Copilul s-a nascut bine si sanatos, dar s-a imbolnavit de otita din cauza conditiilor din spital. Am plecat acasa, si la cateva zile copilul a avut febra si plangea intruna. Ne-am dus din nou la spital si doctorita de acolo ne-a spus: „Doamna, copilul asta nu traieste. Pana dimineata, moare!” Atunci am ramas singura cu el intr-un salon si acolo, pe genunchi, m-am rugat pentru copil. La un moment dat, a aparut in dreptul geamului un tinerel de vreo 20 de ani, care m-a strigat: „Mama, nu plange, Domnul Isus m-a vindecat!” Atunci, pentru prima data dupa 24 de ore, copilul s-a oprit din plans. I-am dat piept, sa vad daca este adevarat ca s-a vindecat. Am iesit pe hol si am strigat: „Domnul Isus mi-a vindecat copilul! Domnul Isus mi-a vindecat copilul!” Am vazut in geam cum o asistenta ii facea semn unei alte asistente ca sunt nebuna. „Doamna, nu sunt nebuna, Dumnezeu mi-a vindecat copilul!” Dimineata s-au adunat toti doctorii si au facut analize copilului. Au constatat vindecarea copilului.

Deci, nu vezi avortul o optiune in niciun caz…?

Chiar daca doctorul iti spune sa faci avort, trebuie sa crezi in Dumnezeu. Daca El a ingaduit sa fie conceput, Dumnezeu stie de ce! La fiecare sarcina mi-au spus sa fac avort, dar nu am facut. Si acum, daca Dumnezeu mi-ar mai da un copil, l-as primi cu dragoste. Doctorii imi spuneau: „Esti nebuna! Ai doi copii… vrei sa mori si sa-i lasi fara mama?” Mi-am asumat si riscul mortii, dar nu am facut avort. Si, slava Domnului, eu sunt bine, nu am murit, copiii sunt sanatosi! Daca nu eram crestina, nu as fi reusit sa trec peste aceste lucruri. Cred ca eram intr-un spital de psihiatrie acum. Numai o mama poate intelege bucuria pe care o traieste atunci cand copilul misca in pantecele ei. Ma duceam la maternitate cu aceasta bucurie de mama si cu hainutele pregatite pentru copil, si veneam acasa fara copil. Si asta nu o data, ci de mai multe ori. Ceea ce a fost poate si mai dureros pentru noi a fost faptul ca nu ne-au dat copiii, ci i-au tinut la spital pentru cercetari. La ultimul copil, i-am cerut doctorului o hartie, ca sa avem dovada ca am nascut. Avem si certificatul de nastere. Dumnezeu a fost cu mine. Chiar daca multi se uitau la mine si ma compatimeau, eu aveam lacrimi in ochi, dar bucurie in inima si siguranta ca Dumnezeu este cu mine.

In spital, vorbeam fiecarei persoane despre Dumnezeu. Doctorita cu care am nascut (nu am avut nicio cezariana), mi-a zis: „Roaga-te si pentru mine sa am si eu un copil, pentru ca pe tine te asculta Dumnezeu.” M-am rugat pentru ea, si Dumnezeu i-a daruit un copil. Ea spunea: „Eu sunt doctor ginecolog si, cu toate metodele medicale, nu am putut avea un copil. Dar cand te-ai rugat, Dumnezeu mi-a dat un baietel.”

Au fost momente cand te-ai certat cu Dumnezeu?

Da. I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi dea copii sanatosi, sa pot duce sarcina pana la capat si sa-i pot creste cu drag, sa ma bucur de ei. Am zis la un moment dat: „Daca nu mi-i dai sanatosi, Doamne, nu mi-i mai da deloc”. Sunt sapte ani de cand nu am mai ramas insarcinata si nu am folosit anticonceptionale. Intrebam uneori: „Doamne, nu Ti-e mila de mine ca sufar!? Mie mi-e mila de copiii mei. Tie nu Ti-e mila de mine?” Apoi mi-a parut rau ca am intrebat asa! Cine sunt eu sa-I cer socoteala lui Dumnezeu?

Cum a fost viata voastra de casnicie in timpul acesta de greutati?

Viata noastra de casnicie a inceput destul de greu, dar ne intelegeam bine, ne iubeam… pana cand Puiu a inceput sa fie sofer de troleibuz, cand anturajul l-a schimbat. De fapt, cred ca mai intai am gresit eu. Il invinuiam pentru faptul ca eu nu puteam sa duc sarcinile. Acest lucru l-a indepartat de mine si a vazut in serviciu si anturajul de acolo un refugiu, un loc de evadare din greutatile si cicalirea mea de acasa.Ii spuneam intruna, dar nu cu dragoste, ci cu razbunare: „Din cauza ta Dumnezeu ne pedepseste si de aceea ne mor copiii!” Eu nu ma simteam vinovata pentru nimic. Asta l-a facut sa fie destul de agresiv si violent cu mine.Dupa ce a aparut primul copil, Claudiu, care plangea tot timpul, a intervenit intre noi o raceala. Apoi am pierdut doua sarcini si a aparut al doilea copil, Daniel. Traiam tot timpul in stres. Nu stiam daca la urmatoarea sarcina, copilul traieste sau nu. Nu mai aveam bucuria unei mame care asteapta un copil, ci traiam cu frica si duceam o lupta in sufletul meu. El nu ma intelegea. Ii placea mai mult sa se duca la serviciu, sa petreaca cu prietenii, fara sa-i pese de mine sau de copii. Am devenit ca doi straini, el cu treaba lui, eu cu treaba mea… el cu banii lui, eu cu banii mei. Viata noastra de familie, pana sa ajungem la conferinta de familie, a fost o viata chinuita.

Ce v-a tinut impreuna si nu ati divortat?

Teama de Dumnezeu si, mai ales, faptul ca eram intr-o biserica in care divortul nu era deloc o optiune. Apoi, Dumnezeu mi-a vorbit de multe ori: „Eu te-am pus in spartura pentru familia ta!” Insa eu Ii spuneam lui Dumnezeu: „Dar de ce nu l-ai pus pe el in spartura?” Nu am vrut sa ascult de Dumnezeu, credeam ca sunt bine. Imi amintesc de ziua in care Dumnezeu mi-a vorbit la rugaciune: „Scurta este vremea in care Eu voi lucra in familia ta si Ma voi atinge de sotul tau, dar atunci sa nu intervii cum ai facut de atatea ori!” De fiecare data cand Dumnezeu il atingea pe Puiu si il lovea cu vreo boala, ma rugam lui Dumnezeu: „Doamne, ai mila de el!” Dar, usor-usor, Dumnezeu m-a crescut si eu am inceput sa inteleg altfel lucrurile. Cred ca si faptul ca dincolo de toate ne-am iubit, mi-a dat puterea sa trec peste orice, sa-l pup, sa-l imbratisez, sa-mi fac datoria de sotie. Stiam ca in sufletul lui si el ma iubeste si ii pare rau de tot ceea ce face. El singur marturisea ca nu avea puterea sa se ridice din pacat.La un moment dat, m-am saturat si am vrut sa plec. M-a amenintat ca, daca eu voi pleca, el se va spanzura. Si asa a facut. S-a urcat in pod sa se spanzure si, in timp ce isi punea funia, a vazut acolo o Biblie veche, uitata de un frate de-al lui. Biblia era deschisa si a citit Psalmul 37. Atunci a realizat, pentru prima data, ca Dumnezeu il iubeste. Biblia aceea s-a amestecat cu praful si cu lacrimile din ochii lui. Eu am aflat despre asta mai tarziu.

Atunci a inceput schimbarea?

Schimbarea a inceput cand m-am apropiat de biserica Metanoia. Greseala mea cea mai mare a fost ca nu am spus la nimeni din biserica, nici macar pastorului, ce se intampla in familia mea. La Metanoia, am inceput sa frecventez studiul biblic pentru femei sustinut de Angela Tiprigan, si dupa cateva intalniri am avut curajul sa-i spun ei tot ce se petrece in familia mea. Din acel moment, toate femeile din grup au inceput sa se roage si sa posteasca pentru mine. Eu nici nu stiam lucrul acesta.Dupa aceea, m-au invitat la o conferinta de familie. Nu stiam cum sa fac sa-l conving pe sotul meu sa vina la conferinta. De opt ani el nu mai mersese la biserica, nu mai voia sa stie nimic. Femeile din grup s-au rugat, m-au ajutat si sotul meu s-a obisnuit cu ideea. Intr-un final, a acceptat sa vina. A conferentiat atunci Nelu Muresan de la Dej. A fost o sesiune speciala atat pentru femei, cat si pentru barbati, separat. Acolo, in timpul sesiunii pentru barbati, Puiu s-a ridicat in picioare si si-a marturisit toate pacatele si dorinta lui de a se schimba. In acelasi timp, la sesiunea pentru femei am marturisit cum m-am intors la Dumnezeu si alte lucruri din viata mea. Seara am fost invitati in camera la Nelu Muresan, si sotul meu din nou a avut curaj sa marturiseasca, de fata cu mine de data aceasta, toata viata lui fara Dumnezeu. L-am vazut atunci plangand ca un copil, cum nu l-am vazut niciodata.

Ce spui despre familiile care vad in divort o optiune?

Nu este o optiune, este un dezastru. Amandoi sufera, iar daca sunt si copii la mijloc, durerea este si mai mare. Este o cursa, dau prilej Diavolului. Ea, ca femeie, se gandeste ca in sfarsit e libera si trebuie sa se aranjeze, sa arate mai bine, poate gaseste un barbat. Diavolul nu doarme, ii aduce in cale tot felul de barbati si cade in pacatul de curvie. La fel si barbatul, va cauta femei care, chipurile, nu sunt ca nevasta lui. Eu cred altceva… daca doi soti vad ca nu se inteleg, e bine sa stea separati pentru o perioada, sa analizeze situatia, sa evalueze cauzele si efectele si poate asa vor realiza cata nevoie au unul de celalalt.Femeile au un orgoliu care le face mult rau. „Daca sotul greseste, nu ma mai culc cu el, sau nu-i mai dau de mancare”, spun multe femei. Tocmai atunci trebuie sa-l iubesti, sa-i faci cea mai buna mancare, sa-i scrii un bilet de dragoste. Daca o sotie nu isi poate ierta sotul in trei zile, problema este si la ea, nu numai la sot.

De unde ai avut puterea sa lupti pentru familia ta?

De la Dumnezeu. Dar si exemplul mamei mele a contat. Mama mea a trait treizeci de ani langa un betiv. A crescut sase copii si a avut grija de tatal meu. Imi spuneam mereu ca, daca mama a rabdat, rabd si eu. Tatal meu s-a intors la Dumnezeu anul trecut, la saizeci si sase de ani. Am invatat la conferinta anumite lucruri care au ajutat-o si pe mama mea. I-am spus: „Mama, degeaba te rogi, daca nu-l iubesti! Trebuie sa te rogi Domnului sa schimbe ura dumitale in dragoste!” Mama nu-l mai iubea pe tata, il suporta doar. Incet-incet, mama a inceput sa se schimbe. I-am spus: „Mama, du-te cumpara-i o camasa noua, cumpara-i o ciocolata, cumpara-i o lenjerie intima, fa-i o surpriza!” „Ai innebunit! La varsta asta sa mai fac asta!” Si mama a facut asa timp de un an de zile, iar dupa un an tatal meu s-a pocait. I-am spus: „Mama, daca faceai lucrurile astea acum 30 de ani, de atunci se pocaia tata.” Acum se inteleg si se iubesc mai mult ca la inceput.

Puiu, povesteste-ne cum a avut loc transformarea ta.

La un moment dat, m-am intrebat care este scopul meu in viata. Traiesc doar asa, ca sa gust toate placerile lumesti!? Vedeam ca viata mea se duce de rapa si nu fac nimic. Scopul meu acum este sa fiu model pentru copii, iar copiii sa aiba un mediu familial sanatos in care sa creasca.La prima conferinta nici nu am vrut sa ma duc. M-am gandit: „Ce pot sa ma invete ei pe mine?” Dar nu stiu cum m-am trezit la conferinta. Atunci am realizat ca, daca ai un scop in viata si vezi ca nu esti in regula, trebuie sa incepi schimbarea cu tine. Si viata mea s-a schimbat.

Cum va vad acum copiii?

Copiii te copiaza in tot ce faci. Ana mi-a spus: „Tata, cand voi creste mare vreau sa ma marit cu tine!” Sau Claudiu si Dani spun: „Mama, daca nu gasim o fata ca tine, nu ne casatorim!” Daca stiam mai demult de conferintele de familie, aveam o temelie solida. Conferintele de familii au fost pentru noi asa cum a fost pentru Columb descoperirea Americii. Acum, generatia noastra invata si lasa o mostenire copiilor.

Schimbarea care a avut loc in familia voastra a fost numai de natura spirituala sau o vedeti si in alte domenii?

Schimbarea este evidenta in toate domeniile: financiar, relational, spiritual. Conferinta a produs schimbarea, precum schimbarea pe care o aduce soarele la eschimosi, care apare dupa sase luni de intuneric si de ger. Acum e diferit, avem bugetul comun, luam toate deciziile impreuna, avem prieteni noi, activitati comune. Ne place sa ajutam, sa primim oaspeti. Totul este al Domnului. Am invatat sa nu ne mai legam de lucrurile materiale.Daca as avea posibilitatea, le-as spune femeilor ca trebuie sa lase de la ele si sa isi iubeasca sotii intr-un mod practic. Nefericirea lor este, in primul rand, din cauza lor. Daca ar sti sa iubeasca, sotul lor s-ar schimba. De cand comunicam, vedem binecuvantarea lui Dumnezeu. Unde este unitate, Dumnezeu poate lucra.Familia are un rol important in societate, mai ales ca prin mass-media se promoveaza desfraul si concubinajul si chiar familiile false (casatoria dintre doi barbati, dintre doua femei, mai infiaza si un copil si sunt o familie). Noi trebuie sa investim in copiii nostri ca, la randul lor, sa aplice in viata si generatia lor modelul familiei dupa Scriptura.Conferinta a fost inceputul unei mari schimbari, precum un bulgare de zapada rostogolit la vale. A fost ca pacea dupa razboi. Dumnezeu a transformat raul din viata noastra in bine. Chiar necazurile pe care le-am suferit au sudat relatia noastra si nimic nu cred ca o mai poate rupe, decat moartea.

Cand poti sa spui ca ai o casnicie fericita?

Cand cei din jurul meu sunt fericiti. Daca vad ca sotul meu si copiii sunt fericiti, atunci si eu sunt fericita. Daca ei se simt iubiti de mine, si eu ma simt iubita de ei. Banii, posesiunile, pozitia sociala nu aduc fericirea in familie, ci numai iubirea pe care o daruiesti sotului (sotiei) si copiilor.
Articol preluat din revista "Voia lui Dumnezeu in familie"